Chirica: 4 dosare / Alexe: 3 dosare. De ce totuşi cei doi nu au motive de îngrijorare până în ziua alegerilor?
Daca cei doi vor câstiga la viitoarele alegeri locale înca o tura în fruntea insti (...)
citeste totjoi, 28.03.2024
Sistemul nostru de valori a fost pervertit odată şi pentru totdeauna într-un mod pe cât de subtil, pe atât de diabolic, astfel încât nimeni nu mai distinge adevărul de falsitatea lui; concepţiile, convingerile şi sentimentele noastre conţin în interiorul lor celule maladive, pervertite prin intoxicare şi dezinformare mediatică la o altă realitate, decât cea pe care ar fi trebuit să o trăim.
Istoria omenirii are multiple feţe şi faţete. Rotite într-o anumită lumină, evenimentele ne relevă doar o parte din adevărul lor. E doar vârful aisbergului, restul rămâne ascuns puterii de înţelegere a conştiinţei umane. Doar subconştientul, din timp în timp, în visele nocturne sau diurne (în stare alfa) ne trimite anumite semnale din trecut. O parte din coşmarurile noastre, pesemne, îşi au rădăcinile adânc implântate în acest sol neexplorat de către raţiune.
ADN-ul nostru păstrează şi el înmagazinat în spirala sa moleculară istoria trăită a generaţiilor precedente. Istoria familiei, a comunităţii, a naţiunilor par să fi fost topite de mână nevăzută a destinului în această carte a sângelui, în care sunt trecute în registru fapte şi întâmplări reale, dar şi altele uitate, ce ni se relevă în vis pentru a ne pregăti sufletele pentru Judecata de apoi.
Într-un articol ceva mai vechi, cunoscutul prozator sud-american, laureat al Premiului Nobel, Mario Vargas Llosa afirmă că realitatea nu poate fi descrisă în întregime, pentru că realitatea nu-i altceva decât cosmosul sub toate formele sale de manifestare.
Putem însă descrie fragmente, crâmpeie din ea. Doar anumite crâmpeie, căci altele nu se lasă a fi descrise. De fapt, în momentul în care începem să descriem un fenomen, el capătă valenţele realităţii descrise, schimbându-şi esenţa şi conţinutul. Bineînţeles şi forma. Niciodată realitatea descrisă chiar şi fragmentar nu este identică cu obiectul descris.
În acelaşi timp subiectul care accesează încercând să descrie realitatea suferă la rându-i transformări. El se contaminează într-un fel sau altul de realitatea pe care o descrie. La fel se întâmplă şi cu receptorul, adică subiectul ce încearcă să perceapă realitatea prin intermediul descrierii ei de către alt subiect. Interesant fenomen de contagiune. De dublă contagiune.
Llosa numeşte acest procedeu „datul în ascuns”. Apelând la această tehnică literară, ce ţine, probabil, de intuiţie, cea mai importantă parte din istorisire se pune sub semnul tăcerii grăitoare. Rolul acestui procedeu este să incite fantezia cititorului, care are posibilitatea să dezvolte scenarii proprii. Totodată procedeul are menirea de-a deschide anumite fante în subconştientul şi inconştientul individual şi cel colectiv.
Urmărind firul narativ al acţiunii trasate de autor la suprafaţa lucrurilor, cititorul descoperă şi un alt fir ce caută să treacă prin labirintul său interior, populat de propriile sale trăiri.
A crede în obiectivitatea literaturii şi a istoriei constituie o nebunie. Viaţa seamănă cu un cazan în fierbere, în care se produc mutaţii în orice clipă. Istoria consemnează doar procesul în aparenţă logic al acestor frământări. Ochii istoricului se opresc asupra punctelor în care temperatura ce animă societatea atinge cote neobişnuite.
Istoricul priveşte lumea de la distanţă în timp. Călăuzit de raţiune, el încearcă să lase deoparte evenimentele nesemnificative, pentru a se concentra asupra celor ce par semnificative. El e un colecţionar de crisalide încrustate în magma timpului sedimentat în memoria colectivă. Fascinat de evenimente, istoricul se transformă în romancier sau în poet. Nu-i lipseşte, desigur, latura vizionară. Chiar consemnând la rece faptele, el se lasă atras de abisul lor. Cronologia nu-l salvează de la un anumit patos. Cât priveşte interpretarea, el nu poate ocoli subiectivitatea ce-l animă în acel moment. Istoria e un ierbar ce adună între paginile sale îngălbenite evenimente, date şi personaje, ajunse în stadiu de relicve. E o colecţie de simboluri şi metafore ale căror sensuri se tocesc şi se reîmprospătează în funcţie de lumina pe care timpul prezent o aruncă asupra trecutului mai mult sau mai puţin îndepărtat.
În acelaşi timp, istoria este o carte deschisă pentru literaţi şi pentru oamenii preocupaţi să-şi înţeleagă rostul în lume. Ca şi natura ce ne înconjoară, ea ne incită spiritele şi ne îndeamnă la reflecţii. "Şi sufletul când vrei să-l cunoşti - spune Platon în Alcibiade - trebuie să-l priveşti în oglinda altui suflet.” Pentru a ne cunoaşte mai bine epoca în care trăim, trebuie s-o privim raportându-ne la altele ce s-au succedat de-a lungul timpului. În unele din ele vom găsi anumite linii şi trăsături comune. Adunându-le laolaltă, vom putea înţelege mai profund evenimentele ce s-au derulat şi se derulează în preajma noastră. Numai astfel vom putea să ajungem să cunoaştem adevărul. Sau o mare parte din el. Aşa ar trebui să se întâmple dacă am trăi într-un univers raţional. Noi însă trăim într-unul în care raţiunea constituie doar o mică pojghiţă ce înveleşte realitatea.
Esenţa adevărului n-o vom cunoaşte niciodată. E posibil s-o putem intui în momentele de graţie, de transă, dar ea ne va scăpa întotdeauna printre degete. Natura umană e prea labilă pentru a accepta adevărul în toată cruzimea lui. Oare să fi avut dreptate V. I. Lenin când afirma că „a spune adevărul este o prejudecată burgheză, meschină”. Afirmaţia sa se referea la adevărul pe care trebuie să-l perceapă marea masă aflată pe baricade. „Spuneţi-le (maselor) ceea ce vor să audă, nu altceva", îi povăţuia pe propagandiştii săi părintele Revoluţiei bolşevice. Marea masă nu are nevoie de adevăr. Ea are nevoie de iluzii. De iluzia că e o forţă raţională. Instinctiv ea simte nevoia să fie manipulată. Iar manipularea nu se poate face scoţând la suprafaţă adevărul. Ci doar o anumită parte a lui, pervertită în aşa fel încât mulţimea să fie mai uşor de manevrat. „Omul - spunea Machiavelli - e clădit astfel încât acţiunile îi fac o impresie mai puternică decât adevărul”. Cu alte cuvinte, dacă implici omul într-o acţiune, el va uita de adevăr. Va ţine cont doar de impulsul său interior, de frustrările şi de idealurile sale iluzorii, care de cele mai multe ori nu au nimic de-a face cu motivaţia interioară. Manipularea maselor se face apelând la tehnica multiplă a dezinformării, „ce permite furnizarea de informaţii generale eronate unor terţi, determinându-i să comită acte colective sau să difuzeze judecăţi dorite de dezinformatori”. Am citat din Tratatul de dezinformare/ De la Calul Troian la Internet al politologului şi psihosociologului Vladimir Volkoff, un „cunoscător în profunzime atât al vieţii politice şi sociale a lumii occidentale, cât şi al celei ce până mai ieri era încătuşată în imperiul comunist”, cum îl caracterizează traducătorul.
În epoca noastră postmodernă, când tehnica manipulării prin intermediul mass-media, al imaginii, dar şi al reţelelor de socializare a atins o cotă halucinantă, adevărul e din ce în ce mai greu de perceput. Sistemul nostru de valori a fost pervertit odată şi pentru totdeauna într-un mod pe cât de subtil, pe atât de diabolic, astfel încât nimeni nu mai distinge adevărul de falsitatea lui; concepţiile, convingerile şi sentimentele noastre conţin în interiorul lor celule maladive, pervertite prin intoxicare şi dezinformare mediatică la o altă realitate, decât cea pe care ar fi trebuit să o trăim. „Omul modern, îmi spunea cândva actorul şi regizorul Ion Sapdaru, este prizonierul imaginii. Imaginea îi oferă ideile gata ambalate. Îi oferă realitatea în stare de conservă. El nu-şi mai aparţine sieşi. Şi devine dependent de imagine. Imaginea a născut un monstru: televiziunea. Dar şi un altul: internetul. La mine în casă intră în fiecare zi zeci de mii de neinvitaţi. Politicieni, actori, fotbalişti, boxeri, beţivi, obsedaţi sexuali, criminali în serie, intră oameni, animale, râuri şi munţi, nori, cutremure, incendii, atentate, războaie, demonstraţii şi revoluţii. Zi de zi, seară de seară, mă lupt cu aceşti duşmani ce-mi asaltează casa şi reuşesc să mai stopez câte ceva din invazia asta. Ce se va întâmpla însă în viitor cu copiii noştri? Ce se va întâmpla cu toată această lume supusă unui continuu bombardament informaţional?” Se va adapta la noua „realitate”? Se va dezintegra? Până la ce limite va atinge cota manipulării?
Tehnicile de manipulare se adresează în aparenţă raţiunii noastre. În esenţă însă ţinta lor este subconştientul, iraţionalul psihicului uman.
„Drapelele, făcliile, defilările, saluturile distinctive şi scandările ritmice Sieg! Heil! Siegl Heil! ale nazismului aveau scopul de a priva individul de spiritul său critic şi a-l aduce nu de la doctrină la comportament, ci de la comportament la doctrină”, afirmă Volkoff. „Ţintiţi viscerele”, le cerea imperios Hitler propagandiştilor săi. Fraza aceasta ne pare destul de cunoscută. În zilele noastre nu se mai atentează însă la viscere, ci la credinţa în idealuri şi emoţii. Astfel se clădeşte istoria, transformând, din când în când, marea masă într-o fiară.
Nichita Danilov este directorul general adjunct al Institutului Cultural Român din Chişinău, scriitor şi publicist
Cuvinte cheie:
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Putin spune că Rusia nu va ataca NATO, dar că avioanele F-16 date Ucrainei vor fi doborâte
Ucraina afirmă că a doborât peste noapte 26 de drone de atac ruseşti
Beyoncé, vedeta pop de culoare din Texas, îşi lansează primul album country
Grecia: Cele mai ridicate temperaturi pentru luna martie din ultimii douăzeci de ani
Nissan va investi în unitatea de vehicule electrice Ampere a grupului Renault
Prima Doamnă Jill Biden a scris o carte pentru copii despre pisica de la Casa Albă
Sonda japoneză SLIM a supravieţuit celei de-a doua nopţi pe Lună
Medicamentele hormonale ar putea creşte riscul de tumori cerebrale
PSD Iaşi anunţă că un nou primar PNL va candida pe listele lor la alegerile locale
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Totul despre evaluarea copiilor din Iaşi care vor împlini 6 ani după începerea clasei pregătitoare
O nouă reţea de gaze, cu peste 1.700 de branşamente, într-o comună de lângă Iaşi
Un arhitect în cursa pentru Primăria Iaşi. Este candidat din partea REPER
Expoziţie de enciclopedii la BCU Iaşi, sub titlul “Universul într-o carte”
Permis reţinut în vederea anulării: mergea beat criţă cu maşina prin sat
S-a aprobat o nouă majorare de tarife la CFR Călători. Intră în vigoare luni
Guvernul PSD și Antibiotice Iași: un parteneriat strategic pentru sănătatea românilor (P)
Diana Şoşoacă: Mă gândesc foarte serios să candidez la primăria Iaşiului. Cred că voi candida
Doliu la Tribunalul Iaşi. „A fost un accident”. O judecătoare abia pensionată a murit la 54 de ani
Virusul HIV a fost eliminat din celule, deocamdată, în laborator
Angajat al Primăriei Timișoara, prins de primar copiind la examen cu o cască (P)
Lecția de demagogie politică: Episodul moțiunii de cenzură împotriva Ministerului Agriculturii (P)
Pacient de 22 de ani cu limfagiom chistic de mezocolon, operat cu succes la Arcadia
Ultimele calcule privind posibilitatea ca Iaşul să prindă un post de europarlamentar
“Extraordinara poveste a lui Peter Schlemhil” de Adelbert von Chamisso
Dan CONSTANTINMoştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
George ŢURCĂNAŞUDespre discursul regionalist din Moldova (II) |
Bogdan ILIESCUSpărgătoarea de coduri |