Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Regretele târzii ale lui Blair

GALERIE
lucian dirdala
  • lucian dirdala
- +

Deocamdată, trebuie să privim spre Siria şi să constatăm că acolo lucrurile se apropie de punctul în care opinia publică occidentală va solicita o intervenţie terestră, dar guvernele - suferind (şi) de blestemul irakian - nu vor avea curajul să se implice.

Într-un recent interviu acordat canalului de televiziune CNN, fostul premier britanic Tony Blair şi-a exprimat regretul pentru „greşelile” comise în 2003, în contextul crizei irakiene. În discuţia cu Fareed Zakaria (un nume foarte important în disciplina relaţiilor internaţionale), Blair a recunoscut faptul că există „elemente de adevăr” în argumentul potrivit căruia intervenţia militară a reprezentat o cauză importantă a ascensiunii grupării auto-intitulate „Statul Islamic”.

Desigur că intervenţia a fost o eroare. Au semnalat-o, la vremea respectivă, mai mulţi specialişti în politica internaţională, inclusiv printr-o faimoasă casetă publicitară cu rol de avertisment apărută în New York Times - un model de implicare nesolicitată a experţilor în luarea deciziei politice. Astăzi, după aproape treisprezece ani de la invazie, subiectul este aproape închis. Dintr-un alt unghi, însă, ar fi interesant de speculat dacă nu cumva ostilitatea faţă de Bush jr. şi Blair este accentuată, astăzi, şi de faptul că ei nu au fost sancţionaţi electoral pentru episodul intervenţiei în Irak: primul a câştigat clar alegerile prezidenţiale din 2004, iar ultimul a rămas la putere - e drept, cu o majoritate mai fragilă - şi după legislativele din 2005.

Aceasta este, totuşi, o altă discuţie. Deocamdată, merită notat faptul că Tony Blair a acceptat ideea erorilor, dacă acesta este diagnosticul corect pentru o situaţie care ar putea figura oricând drept exemplu negativ de cooperare între „tehnicieni” (civili şi militari) şi politicieni, în luarea deciziei. Dacă nu cumva am asistat la un caz de presiune inadmisibilă a ultimilor asupra primilor - la Washington, poate şi la Londra. Fără o lămurire deplină a acestor chestiuni, cetăţeanul nu poate fi sigur că liderii săi politici vor utiliza cu bună credinţă informaţiile şi analizele furnizate de eşalonul tehnic. Evident, tema este importantă nu doar pentru Marea Britanie sau pentru democraţiile avansate.

Apoi, poate că erorile de care vorbeşte Blair se datorează şi unei duble presiuni: mentalitatea de război, instaurată (oarecum explicabil) după 11 septembrie 2001, plus un sentiment al misiunii şi o iluzie a puterii de a îndeplini respectiva misiune. Din nou, eşalonul politic este, prin definiţie, mai vulnerabil la presiunile de acest gen, dar nu e deloc imposibil ca ele să fi afectat şi judecata experţilor.

Admiterea legăturii cauzale între intervenţia din 2003 şi ascensiunea „Statului Islamic”, un deceniu mai târziu, nu are de ce să ridice probleme. Desigur că există un ansamblu complex de cauze, iar a pune totul pe seama invaziei (o opţiune comodă, mai ales dacă Bush jr. şi Blair îţi sunt antipatici) înseamnă a recurge la simplificări excesive. Uneori, din discursurile actuale despre Irak pare a lipsi consideraţia datorată cauzelor „adânci” - procese sociale şi culturale care nu se lasă nici oprite, nici grăbite de deciziile politicienilor. Spre exemplu, a spune (sau a lăsa să se înţeleagă) că Saddam Hussein ar fi fost capabil să menţină sine die o stabilitate despotică în Irak înseamnă să omitem ostilitatea veche şi intensă între comunităţile religioase şi etnice din acea ţară. Siria nu a făcut obiectul unei intervenţii externe, dar revolta împotriva despotului s-a produs, iar a pune totul pe seama efectelor din exterior (bulversările din Irak, „primăvara arabă”, ambele, altele) înseamnă, iarăşi, o forţare inadmisibilă a raţionamentului. Da, există o relaţie cauzală complexă, iar pentru explicitarea ei e bine să rămânem atenţi la specialişti - inclusiv la Fareed Zakaria - şi să nu dăm credit celor care vin cu reţete simple.

Intervenţia coaliţiei internaţionale în Irak va rămâne un subiect intens ideologizat şi politizat, în anii următori. Pe măsură ce vom avea puncte de vedere echilibrate şi dezinteresate ale altor actori implicaţi, vom putea înţelege mai bine ce s-a întâmplat în 2002-2003. Deocamdată, trebuie să privim spre Siria şi să constatăm că acolo lucrurile se apropie de punctul în care opinia publică occidentală va solicita o intervenţie terestră, dar guvernele - suferind (şi) de blestemul irakian - nu vor avea curajul să se implice.

Lucian Dîrdală este politolog şi lector universitar doctor în cadrul Universităţii "Mihail Kogălniceanu” 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri