Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Relu Fenechiu, la DNA Ploiești. Este urmărit penal într-un nou dosar (UPDATE)

GALERIE
relu fenechiu
  • relu fenechiu
- +

Relu Fenechiu este urmărit penal într-un nou dosar. El a fost audiat la DNA Ploiești joi dimineață.

UPDATE ORA 13:00

COMUNICATUL DNA:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus extinderea urmăririi penale față de suspectul FENECHIU RELU, la data faptelor deputat în Parlamentul României, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- trafic de influență, în formă continuată, 
- spălare a banilor,

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 2012-2014, suspectul Fenechiu Relu, în calitatea amintită mai sus a pretins și a primit de la o firmă de software, un procentaj de 15% din valoarea a două contracte promovate de Ministerul Justiției (în valoare de 14.700.000 lei fără TVA) și de o societate farmaceutică cu acționar majoritar Ministerul Sănătății (în valoare de aproximativ 1.800.000 euro), pentru sprijinul promis și acordat în câștigarea și derularea acestor proiecte.

Concret, sprijinul acordat de suspectul Fenechiu Relu s-a materializat prin intervenția sa la funcționari din cadrul Ministerul Justiției sau la persoane din conducerea societății farmaceutice, asupra cărora avea influență la acel moment.

Pentru acest „ajutor”, suspectul a primit de la reprezentanții firmei de software, prin intermediul a două societăți pe care le controla, suma totală de de 620.000 euro.

Pentru a disimula proveniența ilicită a banilor, între cele două societăți și firma de software au fost încheiate mai multe contracte de prestări servicii, în realitate serviciile respective fiind efectuate doar de către angajații acesteia din urmă.

Suspectului Fenechiu Relu i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

În prezent, suspectul se află în stare de detenție, în executarea unei pedepse privative de libertate 

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

UPDATE ORA 10:50

Fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, a fost adus joi dimineață la sediul DNA Ploiești din penitenciar, el aflându-se în executarea unei pedepse în dosarul "Transformatorul". Surse judiciare au declarat că Fenechiu va fi audiat de procurorii de la Ploiești într-un nou dosar privind fapte de corupție.

Fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, a fost condamnat definitiv, pe 30 ianuarie 2014, de Înalta Curte de Casație și Justiție la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul "Transformatorul". Completul de cinci judecători, condus de Livia Stanciu, a respins recursul lui Relu Fenechiu și a menținut pedeapsa de 5 ani dată anterior de un alt complet de la instanța supremă.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri