Secretul „Puiului galben”: producătorii ieșeni explică pas cu pas metoda. „Nu e nimic nesănătos”. Ce spun autorităţile sanitare locale?
Scandalul “Puiului vopsit” a stârnit un val de reactii critice din partea marilor (...)
citeste totvineri, 29.03.2024
Tenismanul Roger Federer, locul 5 ATP, a anunţat, luni, că nu va participa la turneul de Grand Slam de la Roland Garros, el preferând să se pregătească pentru competiţiile pe iarbă şi pe hard.
"Am decis să nu particip la French Open. Am muncit mult în ultima lună, atât pe teren cât şi în afara terenului, dar pentru a încerca să evoluez în circuit mulţi ani de acum încolo simt că este cel mai bine că trec peste sezonul pe zgură în acest an şi să mă pregătesc pentru cele pe iarbă şi pe hard. A fost un început magic de an pentru mine, dar trebuie să recunosc că programul ales va fi cheia longevităţii mele. Astfel, eu şi echipa mea am decis că a juca un singur turneu pe zgură nu este în interesul tenisului meu şi pregătirii mele fizice pentru restul sezonului. Îmi va fi dor de fanii francezi, care m-au susţinut mereu mult, şi abia aştept să îi văd la Roland Garros anul viitor", a precizat Federer într-un comunicat.
În acest an, Roger Federer a câştigat turneele Australian Open, Indian Wells şi Miami.
Cuvinte cheie: + Roger Federer, Grand Slam de la Roland Garros, competiţiile pe iarbă şi pe hard.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Bulevardul Socola, închis pe jumătate. Pe unde au fost deviate autobuzele
VIDEO PRIMELE IMAGINI cu craterul format de prăbușirea dronei, la 8 km de Brăila
Prognoză meteo pentru luna aprilie: Temperaturi peste cele normale. În ce zone sunt anunțate ploi
Ciucă se gândește la o confruntare cu Ciolacu la alegerile prezidențiale
Miroslava – comuna cea mai mare și cea mai bogată din regiune. Încotro? (P)
Gamificarea: o aventură magică la școala primară Lorelay! (P)
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Virusul HIV a fost eliminat din celule, deocamdată, în laborator
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |