Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Şansa torţionarilor

GALERIE
lucian dirdala200
  • lucian dirdala200
- +

În filmul revoluţiei române, la cinci minute după căderea Bastiliei începe nu Teroarea, ci Termidorul.

Din când în când, cu vădită surprindere şi neplăcere, aflăm că printre noi mai trăiesc vechi torţionari din perioada regimului comunist. Mulţi dintre ei s-au afirmat profesional în primii ani postbelici, când era mult de lucru. Ţara trebuia să scape de capitalişti şi de uneltele lor mai mult sau mai puţin conştiente – în total, milioane de oameni. Dar, pe piaţa muncii, oferta a echilibrat cererea. S-au găsit români care să îndeplinească aceste sarcini – cu variaţii în ceea ce priveşte zelul şi spiritul de iniţiativă, dar să le îndeplinească.

În 1989, aceşti oameni făceau parte deja sau se pregăteau să intre în categoria pensionarilor – acei oameni cărora societatea le recunoaşte munca şi cărora încearcă să le asigure un trai cât mai decent. Unii dintre ei, cei foarte vizibili, au avut ghinion, în acest ultim sfert de veac: au fost identificaţi de fostele victime, numele lor a apărut în Memorialul Durerii, au venit pe la ei cercetători sau jurnalişti sâcâitori. Dar prea puţini au fost cei care şi-au văzut tulburată bătrâneţea.

Probabil că au avut ceva emoţii, imediat după prăbuşirea lui Nicolae Ceauşescu, mai ales că se mai auzeau voci care strigau că revoluţia ar fi sau ar trebui să fie anticomunistă. Însă, la noi, la cinci minute după căderea Bastiliei începe nu Teroarea, ci Termidorul. Imediat au venit motivele de confort şi de satisfacţie. Cum altfel, când Corneliu Coposu, Ion Diaconescu şi alţii asemeni lor – vechile lor cunoştinţe din sistemul concentraţionar românesc – devin, iarăşi, marii duşmani ai poporului? Frontul Salvării Naţionale a făcut mai mult decât să-şi îndeplinească promisiunea: nu numai că i-a salvat de eventualul linşaj, dar le-a oferit, implicit, şi certificatul de cetăţeni onorabili. Peste timp, au primit confirmarea că şi-au făcut bine datoria.

Frontul a gestionat atent interludiul: cât timp se mai putea pune la punct în România o formă semnificativă a justiţiei de tranziţie, cărora să le fie deferiţi vechii torţionari, i-a convins pe români că n-are rost să vâneze vrăjitoarele din trecut, că există altele, mult mai rele, în prezent. În privinţa celor vinovaţi de abuzuri şi crime, legea îşi va face simţită prezenţa, justiţia va acţiona – trebuie doar să avem răbdare, pentru că nimic nu se poate face peste noapte.

După aceea, ţara a dobândit o constituţie şi un mecanism incipient de protecţie a drepturilor omului – inclusiv a drepturilor oamenilor răi. În 1993, a intrat în Consiliul Europei, iar cei răi au dobândit, cel puţin la prima vedere, garanţii suplimentare. A fost, în esenţă, suficient pentru ca partizanii tezei „nu mai avem ce să facem” să câştige partida.

În ansamblu, Frontul Salvării Naţionale a repurtat un succes deplin. După ce fereastra de oportunitate pentru justiţia de tranziţie în cazul torţionarilor s-a închis, aceştia au putut respira, cumva, uşuraţi. Se putea face câte ceva şi cu instrumentele justiţiei normale, doar că era mai greu. Iar cea de-a treia putere, se ştie, a devenit ocupată până peste cap cu starea asta de fărădelege pe care a adus-o cu el neo-capitalismul românesc. Cum să pierzi timp şi resurse urmărind moşnegi, domnule, când uite ce se-ntâmplă în ţară? Ei vor muri, oricum, mai devreme sau mai târziu. De ce să-i mai persecutăm noi, când, oricum, sunt condamnaţi în fiecare zi de noul mers al societăţii noastre?

Dezbaterea publică s-a mutat, încet, înspre ţinte mult mai greu de identificat – informatorii securităţii. Sigur că tema era justificată, pentru că şi în astfel de cazuri vorbim tot de represiune. Din punct de vedere politic, era chiar mai importantă, pentru că putea afecta mai multe destine. Oricum, e mult mai pasionant să te întrebi „cine a fost?”, dacă ai fost şi tu o victimă sau, de ce nu, dacă vor da şi peste notele informative semnate de tine, decât să urmăreşti modul în care justiţia instrumentează cazuri din trecut, în care se poate afla mai uşor şi cine au fost victimele, şi cine au fost făptuitorii, şi ce ar trebui să păţească cei din urmă.

A venit şi toamna lui 1996, când Ion Diaconescu şi cei altădată prigoniţi ajung la putere. Din nou, emoţii pentru cei vinovaţi de crime şi abuzuri în perioada de început a socialismului. Emisiunile la televiziune continuă, editurile merg înainte cu memoriile din gulagul românesc, cercetările academice avansează, şi ele. Dar statul e iertător – cum puteau, oare, instituţiile publice să încalce dorinţa atâtora dintre victime, care spuseseră că-şi iartă călăii? Aşa că rămân casele şi pensiile, iar din ziare şi de la televiziuni se aude, din nou, din ce în ce mai puţin voalat, mesajul încurajator din 1990: cei care le poartă sâmbetele sunt, de fapt, hoţi şi trădători de ţară.

Şi ia sfârşit epoca aşa-zisei restauraţii liberalo-ţărăniste, fără a se fi întâmplat ceva cu adevărat grav. Mai departe, ştim ce se întâmplă. Cam toate partidele încep să se transforme în FSN-uri, mai mici sau mai mari. Ne interesează alte lucruri, uităm tot mai mult de victime şi de torţionari. Are loc o deconspirare fără dinţi a informatorilor securităţii, care se transformă adesea fie în circ, fie în linşaj mediatic ale căror noi victime sunt tocmai vechile victime. Jocul de-a lustraţia atinge nebănuite cote ale penibilului. Între timp, justiţia continuă să lucreze, dar, domnule, nu se poate să pierzi vremea acuzând moşnegi, când se întâmplă atâtea în ţară. Din cand în când, mai aflăm că, în ciuda trecerii anilor, există destui foşti torţionari care sunt bine, sănătoşi. Pe stradă sau în parc, un astfel de om e tratat cu respect, pentru că, bătrân fiind, cu siguranţă că a suferit. Cine ştie, poate a fost chiar deţinut politic.

Da, în perioada 1990-1992 ar fi trebuit să avem câteva mii de procese. România arată, astăzi, aşa cum arată şi din cauza aşa-zisei reconcilieri impuse în 1989. 

 
Lucian Dîrdală este politolog şi lector universitar doctor în cadrul Universităţii “Mihail Kogălniceanu”

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri