Secretul „Puiului galben”: producătorii ieșeni explică pas cu pas metoda. „Nu e nimic nesănătos”. Ce spun autorităţile sanitare locale?
Scandalul “Puiului vopsit” a stârnit un val de reactii critice din partea marilor (...)
citeste totvineri, 29.03.2024
În filmul revoluţiei române, la cinci minute după căderea Bastiliei începe nu Teroarea, ci Termidorul.
Din când în când, cu vădită surprindere şi neplăcere, aflăm că printre noi mai trăiesc vechi torţionari din perioada regimului comunist. Mulţi dintre ei s-au afirmat profesional în primii ani postbelici, când era mult de lucru. Ţara trebuia să scape de capitalişti şi de uneltele lor mai mult sau mai puţin conştiente – în total, milioane de oameni. Dar, pe piaţa muncii, oferta a echilibrat cererea. S-au găsit români care să îndeplinească aceste sarcini – cu variaţii în ceea ce priveşte zelul şi spiritul de iniţiativă, dar să le îndeplinească.
În 1989, aceşti oameni făceau parte deja sau se pregăteau să intre în categoria pensionarilor – acei oameni cărora societatea le recunoaşte munca şi cărora încearcă să le asigure un trai cât mai decent. Unii dintre ei, cei foarte vizibili, au avut ghinion, în acest ultim sfert de veac: au fost identificaţi de fostele victime, numele lor a apărut în Memorialul Durerii, au venit pe la ei cercetători sau jurnalişti sâcâitori. Dar prea puţini au fost cei care şi-au văzut tulburată bătrâneţea.
Probabil că au avut ceva emoţii, imediat după prăbuşirea lui Nicolae Ceauşescu, mai ales că se mai auzeau voci care strigau că revoluţia ar fi sau ar trebui să fie anticomunistă. Însă, la noi, la cinci minute după căderea Bastiliei începe nu Teroarea, ci Termidorul. Imediat au venit motivele de confort şi de satisfacţie. Cum altfel, când Corneliu Coposu, Ion Diaconescu şi alţii asemeni lor – vechile lor cunoştinţe din sistemul concentraţionar românesc – devin, iarăşi, marii duşmani ai poporului? Frontul Salvării Naţionale a făcut mai mult decât să-şi îndeplinească promisiunea: nu numai că i-a salvat de eventualul linşaj, dar le-a oferit, implicit, şi certificatul de cetăţeni onorabili. Peste timp, au primit confirmarea că şi-au făcut bine datoria.
Frontul a gestionat atent interludiul: cât timp se mai putea pune la punct în România o formă semnificativă a justiţiei de tranziţie, cărora să le fie deferiţi vechii torţionari, i-a convins pe români că n-are rost să vâneze vrăjitoarele din trecut, că există altele, mult mai rele, în prezent. În privinţa celor vinovaţi de abuzuri şi crime, legea îşi va face simţită prezenţa, justiţia va acţiona – trebuie doar să avem răbdare, pentru că nimic nu se poate face peste noapte.
După aceea, ţara a dobândit o constituţie şi un mecanism incipient de protecţie a drepturilor omului – inclusiv a drepturilor oamenilor răi. În 1993, a intrat în Consiliul Europei, iar cei răi au dobândit, cel puţin la prima vedere, garanţii suplimentare. A fost, în esenţă, suficient pentru ca partizanii tezei „nu mai avem ce să facem” să câştige partida.
În ansamblu, Frontul Salvării Naţionale a repurtat un succes deplin. După ce fereastra de oportunitate pentru justiţia de tranziţie în cazul torţionarilor s-a închis, aceştia au putut respira, cumva, uşuraţi. Se putea face câte ceva şi cu instrumentele justiţiei normale, doar că era mai greu. Iar cea de-a treia putere, se ştie, a devenit ocupată până peste cap cu starea asta de fărădelege pe care a adus-o cu el neo-capitalismul românesc. Cum să pierzi timp şi resurse urmărind moşnegi, domnule, când uite ce se-ntâmplă în ţară? Ei vor muri, oricum, mai devreme sau mai târziu. De ce să-i mai persecutăm noi, când, oricum, sunt condamnaţi în fiecare zi de noul mers al societăţii noastre?
Dezbaterea publică s-a mutat, încet, înspre ţinte mult mai greu de identificat – informatorii securităţii. Sigur că tema era justificată, pentru că şi în astfel de cazuri vorbim tot de represiune. Din punct de vedere politic, era chiar mai importantă, pentru că putea afecta mai multe destine. Oricum, e mult mai pasionant să te întrebi „cine a fost?”, dacă ai fost şi tu o victimă sau, de ce nu, dacă vor da şi peste notele informative semnate de tine, decât să urmăreşti modul în care justiţia instrumentează cazuri din trecut, în care se poate afla mai uşor şi cine au fost victimele, şi cine au fost făptuitorii, şi ce ar trebui să păţească cei din urmă.
A venit şi toamna lui 1996, când Ion Diaconescu şi cei altădată prigoniţi ajung la putere. Din nou, emoţii pentru cei vinovaţi de crime şi abuzuri în perioada de început a socialismului. Emisiunile la televiziune continuă, editurile merg înainte cu memoriile din gulagul românesc, cercetările academice avansează, şi ele. Dar statul e iertător – cum puteau, oare, instituţiile publice să încalce dorinţa atâtora dintre victime, care spuseseră că-şi iartă călăii? Aşa că rămân casele şi pensiile, iar din ziare şi de la televiziuni se aude, din nou, din ce în ce mai puţin voalat, mesajul încurajator din 1990: cei care le poartă sâmbetele sunt, de fapt, hoţi şi trădători de ţară.
Şi ia sfârşit epoca aşa-zisei restauraţii liberalo-ţărăniste, fără a se fi întâmplat ceva cu adevărat grav. Mai departe, ştim ce se întâmplă. Cam toate partidele încep să se transforme în FSN-uri, mai mici sau mai mari. Ne interesează alte lucruri, uităm tot mai mult de victime şi de torţionari. Are loc o deconspirare fără dinţi a informatorilor securităţii, care se transformă adesea fie în circ, fie în linşaj mediatic ale căror noi victime sunt tocmai vechile victime. Jocul de-a lustraţia atinge nebănuite cote ale penibilului. Între timp, justiţia continuă să lucreze, dar, domnule, nu se poate să pierzi vremea acuzând moşnegi, când se întâmplă atâtea în ţară. Din cand în când, mai aflăm că, în ciuda trecerii anilor, există destui foşti torţionari care sunt bine, sănătoşi. Pe stradă sau în parc, un astfel de om e tratat cu respect, pentru că, bătrân fiind, cu siguranţă că a suferit. Cine ştie, poate a fost chiar deţinut politic.
Da, în perioada 1990-1992 ar fi trebuit să avem câteva mii de procese. România arată, astăzi, aşa cum arată şi din cauza aşa-zisei reconcilieri impuse în 1989.
Cuvinte cheie:
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
IMAGINEA ZILEI: fața occidentală a aeroportului Iași după ce s-a deschis marelui public
4,25 milioane de dolari pentru cel mai scump medicament din lume
Bulevardul Socola, închis pe jumătate. Pe unde au fost deviate autobuzele
VIDEO PRIMELE IMAGINI cu craterul format de prăbușirea dronei, la 8 km de Brăila
Prognoză meteo pentru luna aprilie: Temperaturi peste cele normale. În ce zone sunt anunțate ploi
Ciucă se gândește la o confruntare cu Ciolacu la alegerile prezidențiale
Miroslava – comuna cea mai mare și cea mai bogată din regiune. Încotro? (P)
Gamificarea: o aventură magică la școala primară Lorelay! (P)
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |