Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Sărbătoarea Crăciunului – origine, tradiţii şi ritualuri din întreaga lume

GALERIE
mos craciun
  • mos craciun
- +

Crăciunul, cea mai cunoscută dintre sărbătorile creştine, care marchează naşterea lui Iisus Hristos, este celebrat în lumea întreagă în fiecare an pe 25 decembrie. Sărbătoarea există din secolul al III-lea, în timp ce Moş Crăciun, bătrânul bonom şi bărbos, îşi face apariţia în secolul XIX. Crăciunului îi sunt asociate tradiţii şi ritualuri dintre cele mai diverse.

DE LA MOŞ NICOLAE LA MOŞ CRĂCIUN

 
De unde vine Moş Crăciun? Dar sfântul Nicolae? Personajul Moş Crăciun a apărut destul de târziu, la mijlocul secolului al XIX-lea, în Statele Unite, ca urmaş îndepărtat al sfântului Nicolae, care, deşi mult mai bine atestat istoric, are în jurul său o legendă care depăşeşte cu mult ceea ce istoricii ştiu cu certitudine despre el.
 
Sfântul Nicolae a fost episcop al oraşului Mira din Asia Mică, în secolul al IV-lea e.n., şi ar fi fost încarcerat în timpul persecuţiei lui Diocleţian – cea mai severă dintre persecuţiile împotriva creştinilor din timpul Imperiului Roman. Se pare că a participat la marele conciliu de la Niceea (în anul 325 e.n.), organizat pentru a stabili cu certitudine identitatea lui Iisus, ca fiu al lui Dumnezeu, cu scopul de a opri arianismului (învăţătură creştină din secolul al IV-lea), care o punea sub semnul întrebării. Venerat în Orient (în special în Grecia şi Rusia), a devenit venerat şi în Occident începând din secolul al XI-lea, după ce oraşul Mira a căzut în mâinile musulmanilor, iar relicvele sale au fost aduse la Bari. Cam acestea sunt faptele istorice cunoscute despre el.
 
Însă legenda care îl înconjoară pe sfântul Nicolae este mai mare. În Franţa există şi un cântec celebru, intitulat ”Legenda celor trei copii” – care au fost măcelăriţi şi puşi la saramură de proprietarul unui han, pentru a servi apoi carnea lor în farfuriile clienţilor hanului. Sfântul Nicolae, care trecea din întâmplare pe acolo, i-a readus pe copii la viaţă. De atunci, a devenit patronul şcolarilor. Este şi patronul marinarilor, în virtutea altor miracole ce i-au fost atribuite.
 
Sfântul Nicolae şi Moşul cu biciul
 
Iconografia religioasă este foarte bogată în reprezentări ale miracolului celor trei copii, care îl prezintă întotdeauna pe sfântul Nicolae cu o mitră pe cap şi o cruce în mâna dreaptă. Însă imaginaţia populară a vrut ca el să fie mereu însoţit de un măgar, alb sau cenuşiu, şi aducând cadouri. Într-adevăr, în ziua sărbătoririi sale, pe 6 decembrie, în Marea Britanie, Olanda, Germania, Flandra, nordul şi estul Franţei, dar şi în ţările din Europa de Est, copiii îşi curăţă cu mare atenţie pantofii, îi dau cu lac şi îi lasă la gura sobei, deoarece în acea noapte vine Moş Nicolae şi le aduce cadouri. Însă el aduce daruri doar copiilor cuminţi, iar bucuria copiilor este mereu asociată cu acest ”examen”, care îi face să fie foarte cuminţi zilele ce preced sărbătoarea. Legenda nu se opreşte aici, iar atunci când Moş Nicolae bate la uşa casei, el este mereu urmat de Moşul cu biciul, Knecht Ruprecht (numele său din Germania) sau Père Fouettard (numele său din Franţa), un călugăr aspru, îmbrăcat în negru, care poartă sacul cu cadouri şi un baston cu care îi pedepseşte pe copiii răi.
 
Tranziţia de la sfântul Nicolae la Moş Crăciun
 
Începând din secolul al XVI-lea, în Germania şi în celelalte ţări şi regiuni menţionate mai sus, se cultivă legenda şi sărbătoarea lui Moş Nicolae care aduce cadouri. Însă, odată cu timpul şi cu evoluţia practicilor religioase de Crăciun, dar şi sub efectul interdicţiei pe care Biserica a emis-o referitoare la deghizarea în episcop, sfântul Nicolae şi-a pierdut puţin câte puţin atributele sale de episcop, pentru a deveni Weihnachtsmann – Moş Crăciun pe care îl cunoaştem în zilele noastre.
 
Moş Crăciun – un bătrân bonom, bucălat, burtos şi bărbos
 
Nu sunt cunoscute data naşterii, nici originea exactă a lui Moş Crăciun. A apărut misterios în secolul al XIX-lea. Sfântul Nicolae, debarasat de mitră, de bastonul şi de măgarul lui, apare în 1822 într-un poem pe care un teolog american l-a scris pentru copiii lui: ”Vizita sfântului Nicolae, în Ajunul Crăciunului”. În 1863, acel poem a fost ilustrat. Sfântul Nicolae a luat de atunci trăsăturile unui bonom zâmbitor, bucălat, burtos şi bărbos, pe care îl cunoştem în zilele noastre, îmbrăcat cu o pelerină şi o pălărie roşie şi zburând prin aer în fruntea unei sănii trase de reni. Astfel s-a născut Moş Crăciun şi i-a fost hărăzită o carieră îndelungată, apărând pe cărţi poştale, în vitrine şi în marile magazine, iar uneori pe coşurile caselor. Dar şi în visele copiilor, care ezită să renunţe la legendă şi să devină adulţi, pentru că vor să creadă încă un an în povestea moşului aducător de cadouri.
 
SĂRBĂTOAREA CRĂCIUNULUI
 
Sărbătoarea naşterii lui Iisus Hristos există din secolul al III-lea în lumea creştină. Însă care a fost motivul care a stat în spatele alegerii datei de 25 decembrie? În realitate, primele sărbători de Crăciun se derulau nu doar pe parcursul unei zile, ci timp de mai multe zile, într-o perioadă care începea din luna noiembrie şi dura până în ianuarie.
 
Alegerea acestei perioade a ţinut de o strategie a Bisericii, ce a permis dispariţia vechilor obiceiuri şi tradiţii păgâne, care au fost înlocuite cu una dintre cele mai importante sărbători ale creştinătăţii: naşterea Domnului.
 
Saturnaliile romane
 
Cu mult înainte de naşterea lui Hristos, romanii celebrau Saturnaliile din 17 până pe 24 decembrie. Saturnaliile erau sărbători care celebrau zeul Saturn, echivalentul roman al zeului grec Kronos. Înlănţuit de Zeus pentru că şi-a devorat copiii, Kronos, eliberat, s-a refugiat în Italia, unde a adus prosperitate - ”Epoca de aur”. Pentru toţi romanii, el a devenit Saturn, zeul semănăturilor şi al agriculturii.
 
Saturnaliile au devenit sărbătoarea libertăţii redescoperite de către toţi. În timpul Saturnaliilor, clivajele sociale dispăreau, iar rolurile puteau fi inversate. Sclavii luau locul stăpânilor pe care îi serveau. O amnistie judicară era declarată pe toată durata sărbătorii, fapt ce dădea naştere unor excese de tot felul. Casele erau decorate cu frunze şi ramuri, în onoarea zeului agriculturii.
Biserica a combătut însă aceste sărbători şi a sfârşit prin a le interzice la sfârşitul secolului al IV-lea. Epifania din zilele noastre este ”moştenitoarea” străvechilor Saturnalii.
 
Mithra, zeul luminii
 
Mithra este o divinitate de origine iraniană, fiind zeul luminii şi al adevărului. Soldaţii romani convertiţi la cultul lui Mithra l-au răspândit în întregul Imperiu Roman.
În 25 decembrie, care era şi noaptea cea mai lungă din an, un taur era sacrificat în onoarea lui Mithra, iar acea sărbătoare purta numele ”Sol Invictus” (”Soare neînvins”). Timp de mai multe secole, cultul lui Mithra a opus o rezistenţă puternică creştinismului în întreaga Europă, din Marea Britanie şi până la gurile Dunării.
 
Jul
 
Sărbătorile închinate lui Jul reprezintă o foarte veche tradiţie a popoarelor nordice. Acele sărbători se derulau în jurul solstiţiului de iarnă şi erau însoţite de sacrificii umane şi mari petreceri bahice. Ele îşi au originile în tradiţiile şi mitologia germanică şi au dat naştere următorilor zei: Odin (zeul morţii), Thor (zeul tunetului), Idun (păzitorul merelor tinereţii). Tradiţia sărbătorii lui Jul a inspirat apariţia lui Moş Nicolae, iar Jul-piticul stă la baza apariţiei lui Moş Crăciun.
 
Alegerea datei de 25 decembrie
 
Sărbătoarea Crăciunului nu exista la începutul creştinismului. Evangheliile nu menţionau data naşterii lui Iisus Hristos, iar Biserica a trebuit să aleagă o dată. La început, nu toate bisericile creştine aveau aceeaşi dată pentru sărbătoarea Naşterii Domnului, până când data de 25 decembrie a fost aleasă în anul 354 e.n. de Biserica din Occident. Biserica din Orient a păstrat data de 6 ianuarie.

Origini diverse pentru cuvântul ”Crăciun”
 
Originile cuvântului ”Crăciun” sunt diverse, controversate şi, adeseori, se întrepătrund. Origini latine ale sale se regăsesc în Italia, Portugalia, Spania, unde ”Crăciun” se spune ”Natale” (Italia), ”Natal” (Portugalia) şi ”Natividad” (Spania).
Pentru alţi istorici, originile cuvântului ”Crăciun” vin de la vechii gali din Franţa, deoarece ”Crăciun” (”Noel” în franceză) ar proveni din două cuvinte ale galilor – ”noio” (”nou”) şi ”hel” (”soare”). Această origine face referire la caracterul profan al sărbătorii şi, în special, la celebrarea solstiţiului de iarnă de către vechii gali. Întrucât marile sărbători religioase creştine şi sărbătorile păgâne se suprapun şi se întrepătrund, este dificilă descoperirea originilor exacte ale cuvântului ”Crăciun”.
 
În limba română, la fel ca în multe alte limbi regionale europene, originea latină a continuat să existe până în zilele noastre pentru a desemna sărbătoarea Crăciunului – ”creatio, - onis” însemnând ”naştere”.
 
În engleză se spune ”Christmas” (”Mesa de Crăciun”), în germană ”Weichnachten” (”Nopţile sfinte”), în olandeză ”Kerstmis”, iar în greacă ”Chrisstouyenna”.
 
BRADUL – SIMBOLUL CRĂCIUNULUI
 
Pentru sărbătorirea lui Jul, popoarele nordice plantau un brad în faţa caselor lor. În secolul al XVIII-lea, pomul de Crăciun şi-a făcut intrarea şi în biserici. Înainte ca tradiţia pomului de Crăciun să se răspândească în Germania, exista deja un obicei foarte vechi, ce consta în decorarea ferestrelor, geamurilor, porţilor şi tavanelor cu ramuri de iederă.
 
În Franţa, prima datare oficială a pomului de Crăciun a fost găsită în provincia Alsacia. În 1521, un edil municipal i-a autorizat pe paznicii forestieri să îi lase pe localnici să taie brazi de mici dimensiuni pentru a celebra Crăciunul. Primele descrieri ale bradului de Crăciun datează oficial din 1605. Este vorba de descrierile unor brazi de Crăcin din oraşul Strasbourg. În acea epocă, bradul era decorat cu tradafiri din hârtie, figurine din hârtie colorată, mere roşii şi diverse dulciuri. Tradiţia bradului de Crăciun a fost introdusă pe scară largă în Franţa de prinţesa Hélène de Mecklembourg, care a adus-o la Paris în 1837, după căsătoria ei cu ducele de Orléans.
 
În 1841, prinţul Albert (originar din Germania), soţul reginei Victoria a Marii Britanii, a ridicat un brad de Crăciun în faţa castelului Windsor din Anglia şi a instaurat astfel ceremonia decorării pomului de Crăciun.
 
Cu ajutorul coloniştilor, bradul de Crăciun a ajuns şi în Statele Unite ale Americii la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Tradiţia a fost instaurată şi la Casa Albă, în 1840.
 
În Canada, bradul de Crăciun a fost impodobit prima dată în interiorul bisericilor, înainte de a ajunge în casele tuturor localnicilor.
 
Bradul de Crăciun a ajuns şi în Rusia în 1852, iar primul brad de Crăciun a fost plantat şi iluminat în Sankt Petersburg.
 
 
Originile păgâne şi religioase ale bradului de Crăciun
 
Bradul de Crăciun este unul dintre cele mai răspândite simboluri ale sărbătorii Crăciunului. Spre deosebire de tradiţionala iesle, el nu este recunoscut ca un simbol specific catolic, ci s-a răspândit şi în ţările creştine protestante şi în cele ortodoxe. Pe 24 decembrie, seara, bradul se regăseşte în toate casele creştinilor din lumea întreagă.
 
Originile bradului de Crăciun se pierd în negura vremurilor şi combină elemente păgâne, protestante şi catolice. Înainte de naşterea lui Iisus, romanii îşi împodobeau casele cu frunze şi crenguţe de laur, iederă şi brad, cu ocazia sărbătorii Saturnaliilor. De altfel, cultul ”arborelui sacru” există în mai multe culturi şi tradiţii din lumea întreagă.
 
TRADIŢII ŞI OBICEIURI DIN MAI MULTE ŢĂRI ALE LUMII
 
În fiecare an, pe tot Globul, cuvântul ”Crăciun” aduce multă bucurie în sufletele creştinilor. Familia, decoraţiunile, cina de Crăciun, cadourile, bradul şi Moş Crăciun sunt familiare tuturor şi se înscriu în ritualul acestei sărbători, care este celebrată atât de catolici, cât şi de protestanţi şi de ortodocşi la aceeaşi dată – 25 decembrie. Cu toate acestea, anumite ţări păstrează şi anumite tradiţii specifice.
 
Marea Britanie
 
Pe parcursul întregii luni decembrie, englezii îşi trimit cărţi poştale cu urări tradiţionale, frumos decorate, pe care le afişează apoi în casele lor până în luna ianuarie. O altă tradiţie britanică constă în ”crakers” de Crăciun – bomboane mari din hârtie strălucitoare, care ascund mici cadouri şi o coroniţă care este spartă (”crack) în timpul cinei de Crăciun. Tot în Marea Britanie a debutat şi tradiţia ”Secret Santa”. Prin tragere la sorţi, fiecare membru al unei familii, dintr-un mediu profesional sau dintr-o comunitate devine un Moş Crăciun secret pentru o altă persoană, oferindu-i mici cadouri. În fiecare an, fundaţia When You Wish Upon A Star organizează în scopuri caritabile o cursă specială, iar participanţii sunt deghizaţi în Moş Crăciun.
 
Germania
 
Germania este ţara din care provine tradiţia Crăciunului şi în care există cele mai bune pieţe de Crăciun din lume. Germanii sărbătoresc Crăciunul începând din 6 decembrie, odată cu Moş Nicolae, care vine să le aducă cadouri într-o sanie. Nemţii au şi o prăjitură tradiţională, ”casa vrăjitoarei”, ce include pastă de migdale, pască şi fructe confiate.
 
Portugalia
 
În Ajunul Crăciunului, toată lumea participă la ”slujba cocoşului” (”missa do galo”) şi fiecărui invitat la cină îi este oferită o portocală, în plus faţă de cadourile tradiţionale. În sobă sau în şemineu arde un trunchi de măslin sau de castan, iar toţi invitaţii mănâncă ”Bacahlau Cozido”, batog cu varză, cartofi şi ulei de măsline. Urmează apoi 13 tipuri de desert, simboluri ale lui Iisus şi cei 12 apostoli.
 
Catalonia (Spania)
 
În regiunea spaniolă Catalonia, pe 24 decembrie, ”la nocha buena”, seara de sărbătoare, este momentul în care regii-magi aduc cadouri copiilor. Nuga este cea mai apreciată prăjitură de întreaga familie.
 
Spania
 
Ce fac milioane de spanioli în seara de 22 decembrie? Urmăresc cu sufletul la gură numerele extrase la Loteria De Navidad, celebra şi extrem de populara loterie spaniolă de Crăciun. Fiecare participant are o şansă din şapte pentru a câştiga un mic premiu, însă lozul cel mare conţine unul dintre cele mai consistente premii din lume – 2,24 miliarde de euro. Această loterie de Crăciun – denumită şi ”Gordo de Navidad” şi ”Sorteo de Navidad” – este organizată în fiecare an din 1812.
 
Grecia
 
Cu ocazia Crăciunului, grecii îşi decorează casele cu o mică barcă, emblema lor naţională. Pe 24 decembrie, oamenii merg la slujbă şi apoi mănâncă fructe uscate. Pe 25 decembrie ei sărbătoresc şi ziua morţilor. Cu această ocazie, familiile merg la cimitir pentru a aduce omagii celor dispăruţi. Cadourile sunt aduse pe 1 ianuarie de sfântul Vasile.
 
Estonia
 
În fiecare an, de peste 350 de ani încoace, preşedintele estonian declară ”Armistiţiul de Crăciun”. Apoi, toată lumea merge la saună înainte de seara de Crăciun, când se mănâncă porc cu varză, pâine şi se bea bere. Apoi, pentru a îmbuna spiritele, se lasă mâncare pe masă şi foc în vatră până dimineaţă.
 
Polonia
 
În Polonia, se sărbătoreşte sfântul Andrei (Andrzejki) cu o zi înainte de prima duminică a Adventului. Unele familii continuă ritualuri tradiţionale, precum umplerea cu ceară a broaştei unei uşi sau punerea de paie sub faţa de masă. Copiii cântă colinde de Crăciun pe străzi, unde sunt amplasate iesle ale Mântuitorului, construite pentru a avea două etaje: unul pentru naşterea lui Iisus, altul pentru eroii naţionali.
 
Italia
 
În Italia, Crăciunul durează trei zile – din 24 decembrie până pe 26 decembrie. În această perioadă, italienii oferă dulciuri membrilor familiilor, dar şi vecinilor, colegilor şi prietenilor. Cadourile sunt aduse de Moş Crăciun, Bobo Natale sau Gesy Bambino. La Befana, o vrăjitoare emblematică, preia ştafeta pe 6 ianuarie – de sărbătoarea Regilor - şi vine să distribuie bomboane copiilor cuminţi şi bucăţi de cărbune celor ştrengari.
 
Suedia
 
Suedezii îşi decorează ferestrele cu sfeşnice multicolore. Pe 13 decembrie, de Sfânta Lucia, se defilează pe străzi şi se mănâncă Lussekatter, brioşe cu şofran. Sfânta Lucia este patroana luminii. Sunt organizate procesiuni, în timpul cărora participanţii, îmbrăcaţi în alb, ţin în mâini lumânări şi defilează în jurul şcolilor şi bisericilor. Potrivit legendei, sfânta Lucia purta pe cap o coroană de lumânări, care îi permitea să continue să îi hrănească pe creştinii ascunşi în catacombele Romei antice.
 
În seara de Crăciun, fiecare cadou este însoţit de un mic sonet sau o strofă în versuri – o veche tradiţie suedeză.
 
Japonia
 
În Japonia, rezidenţii nu celebrează Crăciunul, ci Anul Nou. Cu această ocazie, o masă foarte rafinată este organizată în casa şefului familiei. Ingredintele, alese cu mare atenţie, sunt în general următoarele: homar, vin de orez, pâine cu peşte, portocale, castane coapte. Mesele sunt decorate cu flori de crizanteme şi frunze de ferigă.
 
Canada
 
În Canada, are loc în fiecare an marea paradă de Crăciun, în timpul căreia copiii pot să se întâlnească cu Moş Crăciun, căruia îi scriu din timp foarte multe scrisori. În seara de Crăciun, canadienii păstrează lapte şi biscuiţi pentru Moş Crăciun, atunci când acesta trece pe la casele lor.
 
Rusia
 
În Rusia, Crăciunul e sărbătorit pe 7 ianuarie. Cu o zi înainte, oamenii merg la slujbă la biserică, apoi servesc o masă tradiţională, din care nu lipsesc gâsca umplută cu mere, votca şi ceaiul. Apoi, sunt lăsate firimituri de pâine pe masă, pe timpul nopţii, în memoria defuncţilor. Copiii primesc cadouri în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, care le sunt aduse de Moş Gerilă.
 
Statele Unite
 
Deşi Ziua Recunoştinţei (Thanksgiving) este cea mai importantă sărbătoare naţională în Statele Unite, Crăciunul are la rândul lui un loc extrem de important. Cu această ocazie, americanii îşi decorează casele şi cutiile pentru scrisori cu mici acadele în culorile alb şi roşu. Apoi, ei degustă o specialitate ancestrală, celebrul ”Egg Nog”, un lichior cu ouă bătute, scorţişoară şi nucşoară, simbol al convivialităţii.
 
Finlanda
 
În Finlanda, Crăciunul se celebrează de mai multe ori. Într-adevăr, înainte de data de 25 decembrie, tradiţia cere ca familiile, comunităţile religioase, sportive, companiile şi grupurile de prieteni să organizeze mici petreceri împreună. Finlandezii beau ”Glog”, un vin fiert tradiţional, aromat cu diverse condimente, iar tinerii dansează şi se distrează. De Crăciun, Moşul, venind din Laponia, trece pe la fiecare casă, cu sania trasă de reni, pentru a lăsa cadouri pentru copii.
 
Mexic
 
Din 16 până pe 24 decembrie, în sate, este organizată sărbătoarea Posada. Organizaţi în grupuri mici, sătenii trec de la o casă la alta pentru a cere ospitalitate. Este o modalitate de a recrea călătoria lui Iosif şi a Mariei din Nazareth până în Beetlem. În timpul festivităţilor, oamenii se roagă, reconstituie scena Naşterii Domnului, cântă, iar copiii sunt invitaţi să deşire celebrele ”pinata” cu lovituri de bâtă, pentru a mânca apoi dulciurile din interiorul acelor marionete.
 
Filipine
 
Filipine reprezintă una dintre cele mai însemnate ţări catolice din Asia. În fiecare dimineaţă, în cele nouă zile care preced Crăciunul, credincioşii celebrează mesa cocoşului, denumită astfel pentru că începe la ora 04.00. În fiecare seară, în faţa fiecărei case este aprins un ”parol”, un felinar în formă de stea, ce reaminteşte de David, care i-a ghidat pe regii-magi.
 
Irlanda
 
În Irlanda, Moş Crăciun primeşte o bere Guinness, un pahar de whisky sau pateu cu carne. Irlandezii au sărbătoarea în sânge: festivităţile încep în barurile locale încă din seara de 24 decembrie, până când se face ora pentru slujba de la miezul nopţii. Sărbătorile continuă până pe 26 decembrie inclusiv, care este la rândul ei o zi de sărbătoare - Stephen’s Day. Irlandezii petrec acea ultimă zi liberă luând cina în familie, asistând la curse hipice sau continuând distracţia în cluburi şi baruri.
 
Franţa
 
Celebra ruladă ”Bûche de Noël” (”Buturuga de Crăciun”) ar proveni din Franţa. Însă, timp de mai multe secole, francezii foloseau o altfel de buturugă, pe care nu o mâncau. Ei puneau o buturugă veritabilă în vatră, la întoarcerea de la slujba de la miezul nopţii, alături de resturile celei pe care au ars-o cu un an în urmă. Era o modalitate de a marca trecerea într-un nou an. Cenuşa acelei buturugi speciale era păstrată, adeseori presărată cu sare, vin, aghiasmă şi chiar miere – pentru a fi dispersată apoi în diverse locuri din gospodărie, pentru a apăra familia şi a-i aduce prosperitate. În schimb, celebra ruladă este o prăjitură delicioasă în forma unei buturugi tradiţionale, ornată cu mici decoraţiuni de Crăciun. Se spune că a fost preparată pentru prima dată de un cofetar francez la Paris în anul 1834.
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri