Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Cu sabia UE deasupra capului

Şeful Consiliului Judetean: Transagropolis va deveni o „Casă a agronomului“

GALERIE
transagropolis letcani1
  • transagropolis letcani1
- +

Conducerea Consiliului Judeţean se dă peste cap să găsească o utilitate parcului agroindustrial de la Leţcani. Până la sfârşitul lunii iunie, Transagropolis trebuie să fie ocupat în întregime, în caz contrar CJ fiind nevoit să returneze finanţarea europeană de 2,76 milioane de euro primită pentru construirea acestuia. Până acum, CJ a reuşit să găsească chiriaşi pentru doar trei depozite frigorifice din cadrul parcului, iar la licitaţiile organizate pentru găsirea altora nu s-a înscris nimeni.

„Parcul agroindustrial reprezintă o investiţie necesară Iaşului şi vrem să o valorificăm în întregime. Transagropolis va deveni o «Casă a agronomului», cum existau înainte. Avem planuri pentru punerea sa în valoare şi le punem în aplicare în cel mai scurt timp“, a declarat preşedintele CJ, Maricel Popa. La Transagropolis vor fi deschise vineri birouri ale Direcţiei de Agricultură a Judeţului (DAJ), Centrului Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (CRFIR) şi Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), destinate acordării de consultanţă fermierilor din judeţ. Biroul DAJ vor funcţiona zilnic, iar cele ale CRFIR şi APIA, timp de trei zile pe săptămână. Birouri ale altor instituţii cu atribuţii în domeniul agricol urmează să fie deschise ulterior.

Maricel Popa a anunţat şi înfiinţarea unui Comitet consultativ pentru agricultură, care va reuni reprezentanţi ai CJ, ai Prefecturii, ai autorităţilor din domeniul agricol, un număr de 10 primari din judeţ şi câte 10 fermieri din fiecare domeniu agricol important. Comitetul se va întruni lunar, tot la Transagropolis. Aici ar urma să funcţioneze şi Centrul unic regional de informare antigrindină. „Vrem ca la Transagropolis să dezvoltăm nu numai zona de depozitare. În viitorul apropiat vom amenaja şi o linie de sortare şi una de ambalare a produselor agricole“, a spus preşedintele CJ.  

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri