Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Şeful PSD Iaşi, Mihai Chirica, după ce a aflat rezultatele: „Lumea nu mai crede în poveşti“

GALERIE
psd Dpsdpsd1
  • psd D
  • psd
  • psd1
- +

Social-democraţii au câştigat detaşat alegerile parlamentare. La Iaşi, candidaţii au aşteptat rezultatele institutelor de sondare într-o atmosferă relaxată, singura controversă a acestora fiind dacă ALDE urma să treacă sau nu pragul electoral pentru a forma împreună guvernul.  

Ieri dimineaţă, preşedintele PSD Iaşi Mihai Chirica estima că filiala va înregistra un scor electoral dublu faţă de cel al principalului contracandidat, PNL. „Lumea nu mai crede în poveşti, lumea vrea să vadă oameni, programe, fapte. Le mulţumesc tuturor celor care ne-au dat această încredere, munca abia acum începe. Putem să ne recăpătăm încrederea în Parlament, putem să ne recăpătăm încrederea în noi, românii, şi totul se va face prin muncă. Nu mai credem în vorbe, ci credem în fapte şi muncă“, a declarat liderul social-democraţilor, Mihai Chirica.

El a adăugat că Parlamentul este o instituţie care este de folos tuturor românilor şi s-a declarat convins că noii deputaţi şi senatori ai PSD Iaşi vor duce la îndeplinire promisiunile din campanie. „Vom face ceea ce trebuie făcut pentru a avea un guvern responsabil pentru destinele românilor şi ca acele proiecte pe care Iaşul vrea să le implementeze în următorii patru ani să se transforme în sfârşit în realitate. Aşa cum am spus de fiecare dată, Spital Regional, să începem autostrada, să începem să facem proiecte de susţinere a mediului de afaceri pentru prosperitatea ieşenilor. Sunt proiecte care trebuie duse la bun sfârşit“, a menţionat Chirica.

În schimb, fostul primar al Iaşului Gheorghe Nichita, candidat PRU, a primit cu reţinere rezultatele prezentate de institutele de sondare, dar numai în ceea ce priveşte scorurile electorale ale partidelor mici care se află, conform acestuia, „în marja de eroare“. „Normal e să aşteptăm numărătoarea, nu aştept minuni, dar aştept numărătoarea, în cazul partidelor mici e normal să aştepţi numărătoarea. Este foarte multă lume dezamăgită, cei care au votat cu Iohannis pe fond emoţional şi-au dat seama că au fost păcăliţi. Oamenii nu au împrăştiat voturile, iar votul s-a dus masiv spre PSD“, a spus Nichita. 

Postolache: „Avem în Parlament o opţiune curată şi nouă“

Liderul Partidului Pentru Iaşi (PPI), Andrei Postolache, a subliniat că rezultatele de la alegeri reprezintă „doar un început“, iar partidul va merge înainte „mai hotărât ca până acum“. „Cei pe care-i vom trimite noi de aici vor reprezenta Iaşul din inimă şi cu toate puterile lor, aşa cum nu s-a mai făcut până acum. Vor fi parlamentari vii, activi, aproape de voi. Pentru Iaşi continuă să facă ceea ce am făcut întotdeauna şi ceea ce vom face întodeauna: creştem Iaşul, îl facem mai mare, mai frumos, mai bun, mai prietenos cu locuitorii săi, mai bogat, mai important. Astăzi am mai pus o cărămidă la construcţia asta“, a declarat Postolache.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri