Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Senatul a aprobat suspendarea aplicării Legii privind diminuarea risipei alimentare

GALERIE
deputati-vot
  • deputati-vot
- +

Plenul Senatului a adoptat, marți, cu 41 de voturi ''pentru'', 4 abțineri și 34 de voturi ''împotrivă'', proiectul de aprobare a Ordonanței de urgență pentru suspendarea Legii privind diminuarea risipei alimentare.

Potrivit reprezentantului Guvernului, prezent la dezbateri, Legea privind diminuarea risipei implică o serie de măsuri "lipsite de claritate și previzibilitate și creează dificultăți în aplicare", fiind necesară suspendarea aplicării legii "din cauza complexității domeniului reglementat", scrie AGERPRES.

Președintele Comisiei pentru Agricultură, senatorul PSD Doina Silistru, a arătat, la rândul său, că "această lege este de o complexitate superioară și practic, în urma discuțiilor care au avut loc cu toți factorii implicați în aplicarea acestei legi, s-a ajuns la concluzia că nu poate fi aplicată în forma actuală".

Conform unui amendament adoptat, aplicarea legii ar urma să fie suspendată până la 30 iunie 2018.

Reprezentanții PNL și USR au votat împotriva suspendării aplicării legii.

"Legea 217 încearcă să reglementeze o realitate îngrijorătoare pentru România și în anul 2017. Guvernul PSD — ALDE dorește aruncarea unui act normativ în uitare fără să facă niciun efort suplimentar de a îmbunătăți conținutul legii. (...) Îi este mai simplu Guvernului să suspende și nu să clarifice un act normativ, care în Uniunea Europeană funcționează și aduce ordine și disciplină în comercializarea și consumul produselor alimentare", a afirmat senatorul PNL Alexandru Pereș.

Senatorul USR George-Nicolae Marussi a arătat că partidul său propune o colaborare transpartinică pentru clarificarea legii în detrimentul suspendării aplicării actului normativ.

"Înțelegem complexitatea acestei legi și dificultatea implementării ei, dar nu înțelegem miza suspendării. (...) În România se aruncă anual peste 2 milioane de tone de alimente, în timp ce peste 4 milioane de oameni au dificultăți în alimentație, considerând gradul de sărăcie. La un an de la promulgarea legii, USR nu este de acord cu suspendarea cu încă 9 luni pentru realizarea normelor și implementarea legii. (...) Cred că ar fi mai indicată o colaborare transpartinică în acest domeniu de interes public", a susținut parlamentarul USR.

Senatul este prima Cameră sesizată în cazul acestui proiect de lege.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri