Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Societatea care nu-i respectă pe ieşeni: ApaVital. E campioană la amenzi în oraş

GALERIE
ApaVital
  • ApaVital
- +

ApaVital este campioana amenzilor aplicate de Primărie pentru nereguli în lucrările de intervenţie pe domeniul public.

Potrivit viceprimarului Mihai Chirica, în anul 2014 au fost date de către Direcţia Tehnică a mu­nicipalităţii şi corpul de control un număr de 170 de amenzi în valoare de peste 400.000 lei. Dintre acestea, ApaVital a încasat aproape 100 de sancţiuni de peste 200.000 lei. „Amenzile au fost aplicate pentru nerefacerea în termen ori în conformitate cu tehnologiile aprobate de noi la in­tervenţiile tehnico-edilitare“, a spus Chirica.

Contactat telefonic, purtătorul de cu­vânt al ApaVital, Răzvan Manolache, a precizat că anul trecut au fost încheiate 95 de procese-verbale prin care operatorul a fost amendat pentru nerefacerea la termen a covorului asfaltic sau a carosabilului. Manolache a su­bliniat că toate amenzile au fost contestate în instanţă, iar instanţa nu s-a pronunţat încă în niciun proces. „Este posibil în unele cazuri să fim găsiţi vinovaţi, însă aceasta este din cauza firmelor contractoare pentru refa­cerea asfaltării întrucât noi refacem am­plasamentele lucrărilor până la nivelul aco­peririi cu piatră spartă“, a precizat Ma­nolache.

Reprezentantul ApaVital a subliniat că, în situaţia în care contestaţiile sunt res­pinse, sumele aferente amenzilor sunt reţi­nute din garanţia de bună execuţie. Potrivit acestuia, în 2014, ApaVital a contractat pentru reasfaltare două societăţi, Citadin (ianuarie - mai) şi Strungariu & Co Rigams LM SNC (mai - decembrie).

Municipalitatea a mai sanc­ţionat şi alţi operatori precum E.ON, Dalkia sau Romtelecom. Cele mai multe amenzi au fost date de către Direcţia Tehnică (133), în timp ce corpul de control a aplicat 37 de sanc­ţiuni contravenţionale. Situaţia centralizată de Primărie nu cuprinde şi amenzile aplicate de către poliţiştii locali.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri