Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Stafiile care bântuie pe lângă aeroportul ieşean

GALERIE
puls
  • puls
- +

Ne tot întreabă unii amicii mai conectaţi la viaţa politică de Bahlui dacă am auzit una sau alta despre cum va proceda şeful de cejău la societatea din subordine care îi poate aduce cea mai bună reputaţie atât lui, cât şi celui care va deveni şef acolo. 

Aşa este, ştim că v-aţi prins: este vorba despre numirea unei noi conduceri la aeroport. Atribuţiune pe care însă, din nefericire pentru şef, o are plenul Cejăului, şi nu acesta, adică nenea Măricel. Sursele noastre din zonă zic că, în situaţia delicată din cadrul partidoiului ieşean, soluţia la care se gândeşte intens în ultimele zile Măricel pentru aeroport, ca să împace şi varza aripii Chirica, şi lupul aripii Castanciu, şi capra aripii proprii, este aceea de a desemna, zice-se, nu unul, ci doi şefi la aeroport.

Cum să împarţi două paie la trei măgari? Simplu: pe cel de-al treilea în pui la altă iesle. Cine ar putea fi aşadar cei doi şăfi mari şi laţi care ar putea fi puşi în capul mesei, la bucatele gata fripte, de la aeroport? Nimeni nu ştie încă nimic, căci Măricel nu suflă o vorbă nimănui despre negocieri, dar din analiza indicilor conecşi ar reieşi că două sunt până acum numele cele mai vehiculate: fostul dipotat Jakob Ban şi conţilierul O Stafie cu Cioc. Brrr...

Premarele a trecut la Merţan

O observaţiune cu tâlc făcută de oamenii noştri din zona premăriei ieşene: cică de câteva zile încoace premarele nu mai umblă cu Skoda aia cu număr dedicat după numele lui, maşină cumpărată mai demult cu şmen, pe semnătura lui de director tehnic, pentru ţaigherimea locală, lucru care face obiectul unui important dosar cu bătaie lungă. Mai nou, cică premarele Chir Nica a luat la folosit pentru uzul personal Merţanul acela vechi, antic şi de demult, cumpărat la vremea lui de conu Costică, pe când era premare de opoziţie. Să fie oare pentru că a intra Skoda premarelui în reparaţie, că era lovit şi în faţă, şi în spate? Asta nu prea credem, că a trecut prea mult de-atunci. Cum vreun zvon de anticipate nu are de unde veni, ca să credem că premarele trece pe maşini vechi ca să fie în asentimentul asistaţilor, nu rămâne în calcul decât ultima variantă: nu vrea să mai umble taman cu maşina care l-ar putea până la urmă scoate din joc, cu mâna DNA. Bingo sau dingo?

PS: Una scurtă la final despre domn primar de târg, care e tot mai des luat în başcă în ultima vreme pe motiv că presa de la Bucureşti, dar şi unii şefi din partid, în stâlcesc mereu numele, zicându-i Chirică în loc de Chirica. Iată că un important radiou naţional, taman cel care l-a făcut vedetă naţională după declaraţiile anti-Dragnea, i-a spus toată ziua nici Chirică, nici Chirica, ci Chirca. Deci, vorba lui Goe: toţi sunteţi proşti - nu marinar, nu marinel, ci mariner!

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri