Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Sticluţa

GALERIE
nichita danilov
  • nichita danilov
- +

"Dumnezeule, mă rugam, îndură-te de mine. Deschide ochii şi mintea somităţii sale. Înmoaie-i inima în aşa fel încât să-i fie milă de chinurile prin care trece un embrion din pricina mahmurelii. O picătură de alcool. Nimic mai mult. O picătură şi atât. Şi pe urmă, fie ce-o fi!”

Văzând că ochelarii nu sunt pe birou, nici pe masa pe care erau aşezate stativele cu eprubete, profesorul se îndreptă spre locul unde se afla dulăpiorul de medicamente. Acolo, fără să bâjbâie prea mult, dădu şi peste ochelarii săi, dar şi peste o sticluţă plată, plină de o licoare grea, de culoare rubinie, la care râvnise de atâta amar de timp. Tind să cred că profesorul o lasă dinadins acolo ştiind că obişnuiesc să ies din eprubetă prin intermediul cronovizorului şi că sticluţa mă tentează.

Păi, sigur, mă tentează, cum să nu mă tenteze?! Această sticluţă cu licoarea ei miraculoasă mi s-a înşurubat în cap. Desigur că pot să ies din eprubetă, cum am ieşit şi ieri, să trag pe gât o duşcă bună, şi să mă întorc înapoi în eprubetă, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Nu cred că există riscul ca profesorul să observe faptul că cineva a atentat la sticluţa sa. Şi chiar dacă ar observa, de ce ar trebui ca bănuiala să cadă neapărat asupra mea?! În fond, în eprubete ecluzează o mulţime de Napoleoni! Ce, Napoleon nu bea, ducea, mă rog, sticla la ureche?! Uneori bea, de cădea sub masă. Mai ales înainte de a le da soldaţilor ordin de atac. Nici descendenţii săi de aici nu sunt mai breji. Ies adesea noapte din eprubete şi se îmbată ca nişte porci! Dar fiind Napoleoni, lor li se iartă orice porcărie, în timp ce mie nu.

În fine, n-are rost să despicăm firul în patru. Fiecare embrion îşi are statul său. Am înţeles demult că trebuie să-mi văd de lungul nasului. N-are rost să râvnesc la ce nu-i al meu.

Sigur, sticluţa parcă îmi făcea cu ochiul. Priveam spre dulăpior şi înghiţeam în sec. Am fost tentat de mai multe ori să ies din eprubetă şi să mă reped până acolo, dar gândindu-mă mai bine m-am abţinut. Câteva picături mi-ar fi fost de-ajuns să ies din mahmureală. Şi desigur, profesorul n-ar fi observat nimic. Aş fi pus sticluţa exact la locul ei. Dar dacă licoarea aceasta e o capcană? mi-am zis. Cine ştie ce-a strecurat profesorul în ea! Poate nişte somnifere, poate narcotice sau cantaridă sau alte porcării pe care dacă le-aş îngurgita mi s-ar face rău?! Nu, mai bine, mă abţin.

Sticluţa totuşi îmi făcea cu ochiul. Ştiam că e acolo. Am încercat să ies, m-am sforţat din toate puterile să pun în funcţiune cronovizorul pe care-l aveam înşurubat în cap. Dar acesta, ca să-mi facă parcă în ciudă, nu funcţiona, aşa că am rămas închis în eprubetă. Pentru a-l debloca, aveam nevoie de-o singură picătură. De o picătură infimă de alcool ca să mă concentrez mai mult şi să mă propulsez în viitor. Dar poate că viitorul meu nu mai era legat de alcool! Din pricina alcoolului, viitorul meu era tabula rasa. Doream ca după ecluzare să scap de-o parte din metehnele pe care le-am dobândit pe Andromeda. Poate că experimentul din laboratorul profesorului Brauner are şi un scop terapeutic! Ideea aceasta mă face anxios. Dacă în viitoarea mea existenţă nu voi consuma alcool sau cocaină, atunci ce voi consuma? Fără alcool şi cocaină viaţa e atât de insipidă, încât îţi vine să te sinucizi pe loc. Mă consolez, totuşi, cu gândul că pe viitor viciile acestea vor fi înlocuite cu altele mult mai plăcute şi mai sofisticate! Cine ştie. Nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă. Poate, poate, acest poate e scris cu furca pe pereţi! Eu cred că după ecluzare mă aşteaptă o viaţă anostă, plină de tot felul de privaţiuni. Nu degeaba, pentru a echilibra lucrurile, profesorul vrea să-mi altoiască existenţa presărând în eprubetă praf de pe masca geniului pustiu. Vrea, probabil, să mă inducă în eroare, vrea să mă facă să accept condiţia de geniu numai să renunţ la alcool! Înţeleg acum de ce a apelat la masca mortuară! Dar nu înţeleg de ce i-au trebuit şi unghiile lui Freud? La ce-mi trebuie psihanaliza?

Nu, nu vreau să fiu material de studiu pentru nici un psiholog sau psihiatru sau un alt maniac! La ce-ţi foloseşte să pătrunzi înarmat cu forcepsul în psihicul uman pentru a descoperi acolo cine ştie ce manii, mai mult sau mai puţin închipuite. Orice ştiinţă are, desigur, un scop nobil. Cu asta sunt de acord. Dar cu nici un chip nu vreau să fiu eu cobaiul pe care să-l supună la tot felul de teste pentru progresul ştiinţei şi pentru binele umanităţii întregi! Nu, hotărât nu! Dacă vreţi cu tot dinadinsul să faceţi noi descoperiţi, fiţi buni şi puneţi-vă pielea la bătaie, devenind proprii voştri cobai. Pe mine, vă rog, să mă lăsaţi în pace! E prea mult! Nu, profesore, fă orice, dar fie-ţi milă de creierul meu! Nu vreau ca viziunile mele să fie expuse sub reflectorul unui microscop psihanalitic! Cine ştie ce încărcătură de maţe va mai ieşi de aici! Nu, lăsaţi-l pe Freud în pace! Nu am nevoie de unghiile, nici de canapeaua sa! Mai bine dă-mi, profesore, din sticluţa ta miraculoasă o picătură de alcool, care să mă pună pe picioare! Şi atunci voi accepta, dacă va fi neapărat nevoie, şi şedinţa de psihanaliză şi unghiile lui Freud!

În fine, văzând cu câtă încetineală somitatea sa extrage sticluţa din dulăpiorul de medicamente, am început să mă agit din nou. Starea mea de mahmureală se accentuă. Mă lua când cu frig, când cu transpiraţie. Transpiram în eprubetă cu broboane de sudoare grele ca plumbul ce mă trăgea la fund, iar trupul mi se scutura de frig. Dădeam din lăbuţe din ce în ce mai agitat, deschideam şi închideam în van gura, cerând ajutor.

Da, deci asta era, făcu profesorul. Nu ştiam ce ai, dar acum m-am dumirit. Ţi-e rău, nu-i aşa că ţi-e rău? Şi ca să-ţi treacă răul, tânjeşti după o picătură de alcool? Aşa-i sau nu-i aşa, micuţule? Te uiţi la mine şi la sticluţa asta ca la Dumnezeu! După felul cum îţi tremură lăbuţele, văd că ai nărav de dipsoman. Am, micuţule, sau n-am dreptate?!

Am făcut semn din cap afirmativ. Dar profesorul nu l-a perceput. Ce-i drept, capul meu e cât o gămălie de chibrit. Sau poate chiar mai mic decât o gămălie. Şi atunci cum să percepi sau chiar dacă percepi, ce semnificaţie poţi să dai mişcărilor pe care le face în mormoloc aflat în eprubetă? Dacă şi-ar fi pus lornionul la ochi, desigur, profesorul ar fi putut sesiza mişcarea mea. Dar profesorul era preocupat acum de o cu totul altfel de problemă. De fapt, nici eu nu ştiu exact de ce dădeam din cap. Poate că mă guduram pe lângă somitatea sa, cum se gudură un câine la picioarele stăpânului, dând repede din coadă. Câinele se gudură că aşa e felul lui. Dacă nu găseşte un stăpân, se gudură pe lângă altcineva. Întâi îl mârâie, apoi îi linge cizmele şi mâna, chiar dacă această mână în loc să-l mângâie, îi trage una peste bot. Aşa mă guduram şi eu, dar în sine mea eram revoltat de linguşeala pe care-o manifestam. Aveam nevoie să-mi astâmpăr setea ancestrală cu o picătură binecuvântată de alcool. Dorinţa aceasta îmi pervertea simţurile, ştergându-mi din memorie orice altă dorinţă. De aia mă şi agitam atât de mult pe lângă somitatea sa, ca să-i intru pe sub piele. În rest, eram tabula rasa. Nu vedeam, nu auzeam şi nu simţeam nimic. Adică îl vedeam şi îl auzeam pe profesor cum se mişcă înaintând cu paşi lenţi pe mozaic spre locul în care mă aflam. Chiar îi urmăream cu atenţie orice mişcare şi tresăream la orice zgomot infim. Dar asta o făceam din instinct, urmărind cu sufletul la gură sticluţa care se afla în mâna somităţii sale.

"Dumnezeule, mă rugam, îndură-te de mine. Deschide ochii şi mintea somităţii sale. Înmoaie-i inima în aşa fel încât să-i fie milă de chinurile prin care trece un embrion din pricina mahmurelii. O picătură de alcool. Nimic mai mult. O picătură şi atât. Şi pe urmă, fie ce-o fi!”

Sigur că tânjeam să inhalez pe nări un fir de praf de cocaină sau mai degrabă de haşiş, care mi-ar fi limpezit mintea şi mi-ar fi dat puterea să scap sau să atenuez frica de care eram cuprins. De rugat însă, nu m-am mai rugat. Ci dimpotrivă, am ascuns cât mai adânc în minte această dorinţă a mea, zicând că-i vorba de un viciu.

Rugăciunea mea păgână n-a fost rostită în zadar. În sfârşit, după ce în prealabil profesorul a trecut în revistă şirul nesfârşit de eprubete în care ecluzau Napoleonii şi Bonaparţii săi, silueta deşirată a somităţii s-a apropiat de eprubeta mea. Am văzut cum mâna sa dreaptă înarmată cu sticluţa plină cu un lichid rubiniu din care fusese deşurubat ca prin minune dopul s-a ridicat deasupra mesei împrăştiind în jur un nouraş de picături infime din licoarea binecuvântată. I-am invidiat atunci pe toţi acei viitori Napoleon şi Bonaparţi, care se ridicaseră acum la suprafaţa eprubetelor, îngurgitând cu lăcomie fiecare picătură de alcool. Stăteam ghemuit în mine şi tremuram tot în eprubeta mea. Ligamentele gelatinoase abia îmi ţineau corpul legat de matricea lui iniţială, ce avea, din pricina mahmurelii şi-a răului de care eram cuprins, tendinţa să se dezmembreze în bucăţi-bucăţele. 

Nichita Danilov este directorul general adjunct al Institutului Cultural Român din Chişinău, scriitor şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri