Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Ştiinţă şi artă: reîncep „Seratele Procopiu la Palat“

GALERIE
palatul culturii
  • palatul culturii
- +

Ieşenii pot afla cum se îmbină ştiinţa cu arta în cadrul unui eveniment organizat la Palatul Culturii. „Restaurarea - Ştiinţă şi Artă“ este prelegerea care va deschide „stagiunea“ de anul acesta a „Seratelor Procopiu la Palat“.

Evenimentul se va desfăşura mâine, de la ora 18.00, în Sala „Ştefan Procopiu“, gazda serii şi cel care va susţine prelegerea, fiind lect.dr. Bogdan Ungurean, de la Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iaşi. Întâlnirile din cadrul „Seratelor Procopiu la Palat“ sunt organizate de Complexul Muzeal Naţional „Moldova“ Iaşi - Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu“ şi Asociaţia „Aliance of Educators for Science, Tehnology, Engineering, Mathematics and Informatics“ - ESTEEM. Aceste întâlniri vor avea loc începând din această lună şi până în luna iunie a anului viitor. Proiectul este coordonat de prof. dr. Ovidiu Florin Călţun, preşedinte ESTEEM Romania, „Seratele Procopiu la Palat“ fiind organizate pentru prima dată în luna martie a anului trecut.
 
La evenimentele organizate până acum, publicul ieşean s-a putut întâlni cu profesori şi pedagogi, oameni de ştiinţă, cercetători de renume internaţional din ţară şi străinătate. Printre invitaţii acestor întâlniri s-au numărat prof.dr. Gheorghe Popa, profesor emerit al Facultăţii de Fizică de la Universitatea „Al.I. Cuza“, Rolf Hempelmann, preşedinte al Asociaţiei Germane a Laboratoarelor pentru şcolari (LernotLabor), Basarab Nicolescu, preşedinte al Centrului Internaţional pentru Cercetări şi Studii Transdisciplinare, dar şi prof.dr. Neculai Eugen Seghedin, prorector la Universitatea Tehnică din Iaşi. Organizatorii îşi propun ca, prin intermediul acestor evenimente, să crească interesul publicului tânăr pentru ştiinţă şi artă. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri