Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Studiu în urma accidentelor aviatice: Care este cel mai sigur loc dintr-un avion

GALERIE
loc avion
  • loc avion
- +

Statisticile arată că cele mai sigure locuri sunt cele din mijloc, aflate în partea din spate a avionului, concluzie bazată pe studiile asupra accidentelor aviatice din ultimii 35 de ani.

Studiul a analizat baza de date CSRTG, în care sunt înregistrate accidentele aviatice, a Administraţiei Federale a Aviaţiei din SUA. În vederea realizării studiului, au fost analizate accidentele care s-au soldat cu decesul pasagerilor, dar şi cele în urma cărora au existat mai mulţi supravieţuitori.

Dintre toate avioanele, s-a constat că doar 17 aveau o schemă a aşezării scaunelor care a putut fi analizată. Cel mai vechi accident care se încadra în criteriul cercetătorilor a avut loc în 1985, iar cel mai recent în anul 2000.

Conform studiului, s-a descoperit că locurile din spatele avionului aveau o rată de fatalitate de 32%, în comparaţie cu cele localizate la mijlocul avionului (39%) şi 38% cele situaţe în partea din faţă.

Analizând rândurile locurilor, specialiştii au constatat că scaunele de pe rândul din mijloc au cea mai scăzută rată de mortalitate, 28%.

Scaunele cu cea mai mare rată de fatalitate (44%) le au scunele de lângă culoar, amplasate în partea de mijloc a aeronavei.

După un accident aviatic, pasagerii care stau lângă ieşiri au cele mai mari şanse de a supravieţui, potrivit unui studiu din 2008 al Universităţii din Greenwich, care a analizat utilizarea uşilor de urgenţă în cazurile accidentelor aviatice.

Evident, şansele de a muri într-un astfel de accident depind mai mult de circumstanţele prăbuşirii, şi nu neapărat de locul în care stă pasagerul. Dacă partea din spate a avionului este lovită, pasagerii care stau pe locurile dinspre botul avionului au şanse mai mari de supravieţuire, decât cei care sunt aşezaţi în coada avionului.

Cercetătorii au descoperit că în unele accidente, decedaţii erau dispersaţi printre supravieţuitori. Tocmai de aceea, experţii în siguranţa zborurilor afirmă că nu există un loc care să fie cel mai sigur în timpul unei prăbuşiri.

Indiferent de aceste aspecte, transportul aerian este cel mai sigur dintre toate. Şansele ca cineva să moară într-un accident de maşină sunt 1/112, în timp ce merge pe jos 1/700, iar transportul pe motocicletă 1/900, în timp ce şansele de a muri într-un avion sunt 1/8.000.

Mediafax

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri