Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Tensiuni şi panică în PSD: Parlamentarii social-democraţi, somaţi să nu se prezinte la muncă

GALERIE
dragnea
  • dragnea
- +

Senatorii şi deputaţii social-democraţi au primit dispoziţie de la conducerea partidului să nu se prezinte astăzi la votul privind numirea lui MRU la conducerea SIE. Ulterior, liderii PSD s-au răzgândit. "Decidem maine", a reacţionat Dragnea.

Plenul reunit al Parlamentului se va reuni azi la ora 17,00 pentru a decide asupra nominalizării lui Mihai Răzvan Ungureanu la conducerea SIE. Grupurile parlamentare ale PSD au decis, ieri, în unanimitate să nu participe la şedinţa de plen a Parlamentului în care se votează nominalizarea lui Mihai Răzvan Ungureanu la conducerea SIE. Şedinţa grupurilor PSD a fost tensionată, unii parlamentari reproşându-i preşedintelui Camerei Valeriu Zgonea că a permis convocarea plenului reunit. Valeriu Zgonea a declarat, după şedinţă, că a explicat colegilor punctul său de vedere şi le-a spus că nu sunt foarte multe soluţii.


"S-a discutat aproape trei ore la partid şi trebuie respectată decizia Biroului Permanent Naţional al PSD de neprezentare la plen. Eu, ca preşedintele Camerei, în numele PSD, le-am explicat că din punct de vedere juridic, mai devreme sau mai târziu trebuie să facem plen şi, având în vedere cazurile precedente, şi la Teodor Meleşcanu, şi la Răzvan Ungureanu, în care acest aviz consultativ poate fi făcut cu dezbatere în plen sau fără dezbatere în plen. În acest moment, doar PSD, PC şi PLR şi-au anunţat nesusţinerea domnului Ungureanu, dintr-un principiu tradiţional, pe care l-am păstrat din USL”, a spus preşedintele Camerei Deputaţilor.
Valeriu Zgonea a explicat că în situaţia neîntrunirii cvorumului pentru şedinţa de numire a lui MRU la conducerea SIE, preşedintele Camerei trebuie să declare închisă şedinţa şi să anunţe data şi locul următoarei şedinţe.


Ulterior, coordonatorul politic al PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că PSD şi ALDE nu îl susţin pe MRU dar o decizie privind prezenţa la vot va fi luată astăzi. Ziariştii i-au amintit acestuia că în şedinţa comună a grupurilor parlamentare ale PSD s-a decis boicotarea şedinţei, decizia fiind anunţată chiar de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. "Este una din variante, dar am zis să ne gândim bine mâine care e cea mai bună", a afirmat Dragnea.

Tăriceanu ştie una şi bună: Ceva cu Băsescu

Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a declarat ieri că nu îl susţine pe Ungureanu pentru funcţia de director al SIE, pentru că acesta este un apropiat al fostului preşedinte Traian Băsescu. "Având în vedere ecoluţia politică a domnului Ungureanu în ultima perioadă, cu referire specială a anului 2014, în care toţi l-am văzut în campania electorală cât de pătimaş era, cât de partizan putea să se prezinte, o astfel de persoană se decredibiliează pentru o funcţie cum este aceea de şef de serviciul de informaţii, unde trebuie să punem o persoană echilibrată politic şi, eventual, cu un profil politic mai puţin conturat", a explicat Tăriceanu.



 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri