Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Teoria sună bine, aşteptăm rezultatele

GALERIE
daum-antrenament-mogosoaia
  • daum-antrenament-mogosoaia
- +

 Selecţionerul Christoph Daum şi-a dezvăluit filosofia sa ofensivă în fotbal, susţinând că în cazul în care echipa pierde mingea, trebuie să facă presing

 
 
Selecţionerul Christoph Daum a vorbit, ieri, despre modul în care jucătorii naţionalei României trebuie să abordeze partidele, în special pe cea contra Danemarcei, din preliminariile Cupei Mondiale din 2018.  "Mentalitatea de a ataca trebuie să o avem din prima până-n ultima secundă. Dar trebuie să păstrăm un echilibru. Să fim ofensivi nu înseamnă să ne deschidem, asta le spun mereu jucătorilor. Însă ideea de bază este să atacăm. De când am venit aici am spus că trebuie să atacăm chiar şi fără minge. Să ataci fără minge înseamnă să faci presing ca să recuperezi mingea cât mai repede. Pierderea mingii trebuie să fie semnalul recuperării ei. Când ai pierdut mingea trebuie să fie doar semnul că trebuie să faci presing, să urci în atac", a declarat Daum. Tehnicianul german spune că nu este important să aleagă cei mai buni jucători în vederea meciului de duminică, doar pe cei care pot forma cea mai bună echipă. "Performanţa e importantă, dar nu înseamnă că trebuie să alegi cei mai buni 11 jucători, ci să alegi cea mai bună echipă. Sunt jucători care evoluează mai bine colectiv. Caut jucători care interpretează bine poziţia lor. Vom alege jucătorii care se potrivesc cel mai bine ca echipă şi aceştia vor evolua împotriva Danemarcei", a spus Daum, care a exclus posibilitatea alegerii jucătorilor în funcţie de talie, în faţa înalţilor fotbalişti danezi. Întrebat dacă va folosi un sistem de joc cu doi atacanţi, antrenorul german a răspuns: "Eu mi-aş dori să am şase atacanţi în teren cu Danemarca".Atacantul Bogdan Stancu, accidentat, va rămâne alături de tricolori cel puţin până vineri. Daum speră în recuperarea jucătorului formaţiei Bursaspor pentru partida cu Danemarca.
Motivarea jucătorilor este un alt capitol pe care insistă Daum. însă el spune că aşteaptă mai multă implicare din partea jucătorilor experimentaţi. “Avem mulţi campioni în echipă. Avem jucători care au câştigat titluri, trofee, care sunt campioni cu adevărat. Trebuie să ne gândim, să acţionăm şi să vorbim ca nişte învingători. Se spune că este obligaţia antrenorului să motiveze echipa. Dacă mă uit la prima repriză cu Polonia, mă întreb ce am făcut rău. Nu a fost echipa pe care am dorit să o văd pe teren. A fost mult sub nivelul ei. Trebuie să vină şi un răspuns cu privire la motivare din cadrul echipei. Avem mulţi jucători experimentaţi şi trebuie să-şi recunoască responsabilităţile. Potenţialul este mult mai mare decât am văzut. Mă întreb mereu cum îi pot ajuta pe aceşti jucători ca să-şi dovedească lor înşişi care e valoarea lor, care e potenţialul lor. Partea mintală este la fel de importantă sau mai importantă ca partea tehnică, tactică şi fizică.” a afirmat Christoph Daum.
 
 
A vizitat şi tineretul
Selecţionerul naţionalei României, Christoph Daum, i-a vizitat,ieri, pe jucătorii reprezentativei de tineret care vor pleca într-un stagiu de pregătire în Spania şi le-a transmis că ei sunt viitorul fotbalului românesc. "Aveţi un antrenor foarte bun în care eu am mare încredere! Munciţi! Eu vă aştept la prima reprezentivă. şi nu uitaţi, sunteţi norocoşi că jucaţi fotbal", le-a spus Daum tinerilor jucători. Echipa naţională de tineret a României, pregătită de Daniel Isăilă, a efectuat, marţi, la Centrul Naţional de Fotbal Buftea, ultimul antrenament înainte de a pleca în stagiul de pregătire din Spania. În cantonamentul din Spania, care va avea loc în perioada 21-28 martie, naţionala de tineret va juca două meciuri amicale cu Rusia (24 martie) şi cu Danemarca (27 martie).
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri