Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Tinerii primesc 30.000 de euro pentru a începe o afacere. Cum poți obține banii

GALERIE
valuta
  • valuta
- +

Tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani, care nu au un loc de muncă, nu urmează o formă de învăţământ şi nu participă la activităţi de formare profesională vor putea obţine un ajutor financiar de până la 30.000 de euro, potrivit unei scheme de finanţare căreia îi sunt alocate 165 milioane de euro şi care a fost lansată recent, în dezbatere publică, de Ministerul Fondurilor Europene (MFE).

 

Totuşi, banii nu vor ajunge direct la beneficiari, ci prin intermediul angajatorilor, adică acele firme care îi vor consilia şi pregăti pe tineri prin cursuri de formare profesională şi stagii de ucenicie şi care vor primi, spre exemplu, subvenţii lunare pentru fiecare tânăr încadrat.

Ghidul solicitantului pentru apelul de proiecte „Viitor pentru tineri”, în cadrul Programului operaţional Capital uman 2014-2020, a fost lansat vineri în dezbatere publică de MFE şi vizează trei regiuni de dezvoltare, respectiv Centru, Sud-Est şi Sud-Muntenia, cărora le sunt alocate 165 de milioane de euro. Pentru celelalte regiuni ale țării, ghidul solicitantului se va lansa în vederea consultării publice în perioada imediat următoare, urmând ca totalul fondurilor să se ridice la peste 400 de milioane de euro, după cum reiese din acest anunţ recent al ministerului. 

Concret, banii vor fi acordaţi cu scopul integrării pe piaţa muncii a tinerilor cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani, care n-au un loc de muncă, nu urmează o formă de învăţământ şi nu participă la activităţi de formare profesională.

Practic, aceştia vor fi beneficiarii finali (grupuri ţintă) ai proiectelor finanţate, proiecte ce vor fi desfăşurate de anumite entităţi, scrie avocatnet.ro.

Valoarea maximă eligibilă a unui proiect fiind de 2,5 milioane de euro, bani ce vor ajunge la solicitanţii eligibili. Astfel, ghidul solicitantului enumeră următoarele categorii de solicitanţi/parteneri eligibili, cu condiţia ca aceştia să asigure formarea profesională personalizată a tinerilor, dar şi consilierea acestora:

furnizori de formare;

furnizori de servicii de ocupare;

furnizori de servicii de evaluare şi certificare a competenţelor;

sindicate;

patronate;

organizaţii non-guvernamentale (ONG-uri) cu activitate relevantă, cazul furnizorilor de servicii sociale sau organizaţiilor de tineret care derulează activităţi de educaţie non-formală şi de voluntariat;

întreprinderi sociale de inserţie;

angajatori (firme);

alte entităţi - direcţii judeţene de tineret şi sport.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri