Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Treabă grea pentru fetele lui Tadici

GALERIE
serbia-women-handball
  • serbia-women-handball
- +

 

Pentru a se califica la Campionatele Mondiale de anul viitor, echipa feminină de handbal a României va trebui să învingă în play-off echipa Serbiei. Norvegia a cucerit al şaselea titlu continental la handbal

 
Echipa naţională de handbal feminin a României va întâlni reprezentativa Serbiei în dubla manşă din play-off-ul european al Campionatului Mondial din 2015, potrivit tragerii la sorţi de ieri, de la Budapesta. Echipa României a făcut parte din prima urnă valorică la tragerea la sorţi. Partida tur va vea loc în 6-7 iunie 2015, în Serbia, iar cea retur o săptămână mai târziu, câştigătoarea urmând să se califice la turneul final al CM, care va avea loc în Danemarca, în perioada 5-20 decembrie. Echipa Serbiei este vicecampioană mondială la ediţia 2013, pe care a organizat-o, dar la ediţia actuală a europenelor a dezamăgit, ieşind încă din prima fază a grupelor. Cele mai cunoscute jucătoare ale Serbiei sunt Andrea Lekic, Sanja Damnjanovic şi Dragana Cvijic, iar antrenor este Sasa Boskovic. Serbia provoacă amintiri neplăcute antrenorului Gheorghe Tadici, datând din 2006, exact în anul următor medaliei de argint mondiale obţinută la Moscova. În ediţia europeană de atunci, România a înregistrat singura necalificare la turneul final din istorie, fiind eliminată (21-25 la Bucureşti, 26-26 în deplasare) de către Serbia-Muntenegru, cele două meciuri urmând unui conflict de orgolii între Tadici şi antrenoarea adversarelor,binecunoscuta Anja Andersen. O eliminare, totuşi, neaşteptată, în ultimul an în care Serbia şi Muntenegru au concurat împreună. Celelalte opt partide din play-off sunt: Franţa – Slovenia, Germania – Rusia, Olanda – Cehia, Ucraina – Polonia, Muntenegru – Islanda, Spania – Slovacia şi Croaţia – Suedia.
Medalia de bronz a Campionatelor Europene din Ungaria a revenit Suediei, care a învins cu 25-23 (11-12) deţinătoarea titlului, Muntenegru. După o repriză mai slabă, în care i-a fost eliminată definitiv o jucătoare de bază (Linnea Torstensson, MVP-ul ediţiei 2010, actualmente la CSM Bucureşti), suedezele au jucat mai bine repriza secundă şi s-au impus în final. Principalele marcatoare au fost Isabelle Gulldén 7, Ida Oden – 6 (Suedia); Katarina Bulatovic – 8; Jovanka Radicevic şi Marija Jovanovic – câte 4 (Muntenegru). Finala s-a disputat aseară între Norvegia şi Spania. Nordicele au câştigat cu 28-25 (10-12). Cele mai bune marcatoare au fost Linn-Kristin Riegenulth – 10, Nora Mørk – 7 (Norvegia), Nerea Peña – 10 şi Carmen Martin 4 (Spania).
 
 
Cristina Neagu, cel mai bun inter stânga
Handbalista Cristina Neagu a fost aleasă cel mai bun inter stânga, şi face parte din All Stars Team la Campionatul European din Ungaria şi Croaţia. EAAF a anunţat acest lucru înaintea disputării celor două finale. Celelalte posturi din formaţia ideală sunt “ocupate” de următoarele jucătoare: Silje Solberg (Norvegia) – portar; Maria Fisker (Danemarca) – extremă stânga; Kristina Kristiansen (Danemarca) – centru; Heidi Løke (Norvegia) – pivot; Nora Mørk (Norvegia) – inter dreapta şi Carmen Martin (Spania) – extremă dreapta; Celelalte două distincţii acordate aparţin Suediei. Sabina Jacobsen a fost desemnată cea mai bună apărătoare, iar titlul de cea mai bună jucătoare a revenit jucătoarei Isabelle Guldén, care este şi cea mai mai bună marcatoare a turneului, cu 58 de reuşite, urmată de Cristina Neagu (49) şi Carmen Martin (46). Forul european de profil a luat decizia pentru prima dată să permită fanilor să se implice în stabilirea All Stars Team, voturile acestora contând în proporţie de 40 la sută, alături de cele ale specialiştilor (60 la sută). Pentru All Stars Team, EHF a nominalizat 40 de jucătoare pentru cele şapte posturi, plus cea mai bună apărătoare. Titlul de MVP a fost decis doar de specialişti.
 
 
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri