Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Tremolo până în ultima secundă!

GALERIE
iftode
  • iftode
- +

Poli Agro Unirea Iaşi – Ştiinţa Petroşani 17-12 (10-6) în etapa a doua a Diviziei Naţionale de rugby

Sezonul trecut, Poli Agro Unirea a ratat în mod dramatic promovarea în Superliga de rugby în folosul unei echipe, Stejarul Buzău, care s-a desfiinţat. Acum clubul ieşean îşi propune din nou revenirea în elita rugbiului românesc, deşi a plecat aproape o echipă întreagă şi au venit foarte puţini jucători. Acest lucru s-a văzut în prima partidă oficială pe stadionul Tepro. Înlocuitorii au părut OK, însă omogenitatea are de suferit. Cu amintirea ultimelor meciuri câştigate la pas accelerat de ieşenii, suporterii au trăit momente de suspans la maximum pe terenul din Tătăraşi. Că tânăra echipă oaspete a deschis scorul dintr-o lovitură de pedeapsă transformată de Melniciuc ('4) n-a fost o dramă. Se mai întâmplă! Uşor-uşor meciul a intrat în matcă şi prin două eseuri realizate de Bolat şi Chiriac, avantajul ieşenilor s-a conturat (10-3) şi, chiar dacă Melniciuc a mai trimis odată printre "beţe", Iaşul a intrat la pauză cu avantaj (10-6), cu gândul la încă două eseuri şi punctul bonus. N-a fost să fie, însă! După pauză, un eseu anulat al aceluiaşi Chiriac n-a adus liniştea, iar Ştiinţa a punctat mărunt, prin alte două penalităţi, transformate de Barbu au adus scorul la 12-10 pentru oaspeţi, la jumătatea reprizei secunde. Firesc, Poli a încercat să caute punctele salvatoare, dar nici experimentatul Zaharia, nici noul venit Pahone n-au găsit traseul dintre buturi. Între timp, echipa oaspete s-a arătat mai proaspătă, a câştigat majoritatea tuşelor, a fost mai puternică în grămadă, în timp ce ieşenii s-au arătat fragili pe înaintare şi neatenţi pe treisferturi. Eseul salvator a apărut în ultimele secunde: după două tentative ratate de puţin, o acţiune colectivă Cremeniţchi - Chiriac - Pâslaru s-a încheiat cu succes şi ultimul a culcat balonul unde trebuie, iar Zaharia a încheiat conturile, cu transformarea. Echipa ieşeană, pregătită de Ioan Iftode şi Silviu Ţibichi nu mai este aceeaşi de anul trecut şi va trebui timp să-şi arate valoarea şi să atingă obiectivul. În aceste condiţii, meciul de sâmbătă de la Bârlad se arată foarte dificil.
La Poli Agro Unirea au evoluat: Dimofte, Tărăgan, Telesa – Crîşmaru, Chiriac - Pîslaru, Butnariu, Fînariu – Bolat, Zaharia – Cernescu, Văcaru, Mihăilă, Cremeniţchi – Pahone / Plugariu, Ilie, Buşoc, Giuşcă, Vămanu, Laraki.
 
Celelalte rezultate ale rundei: SC Năvodari – Bârlad 15-17, RCM Galaţi – Bucovina Suceava 10-22. Etapa viitoare (12 aprilie): RC Bârlad – Poli Agro Unirea Iaşi, Bucovina Suceava – CS Năvodari, CSU Arad – RCM Galaţi. Ştiinţa Petroşani stă.
 
 
 
 
 
 
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri