Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Eveniment

Turneu național de muzică clasică în locuri neconvenționale ajunge la Iaşi pe 26 octombrie

Concerte Classic Unlimited într-o hală, în atelier de reparații auto-moto, librărie, magazin, tipografie și în cetate

GALERIE
Bogdan Vaida Photo - by Christoph Reith
  • Bogdan Vaida Photo - by Christoph Reith
- +

Turneul național Classic Unlimited de promovare a muzicii clasice în locuri atipice ajunge toamna aceasta în mai multe orașe din țară: București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Alba Iulia, iar lista orașelor care vor găzdui concerte e deschisă.

Pianistul român stabilit în Germania Bogdan Vaida aduce în țară un concept pe care l-a testat deja în Germania și prin care își propune să le arate oamenilor că arta și cultura pot fi descoperite în locurile în care ne trăim viața de zi cu zi.

Până acum sunt confirmate primele șase spații care vor găzdui concerte: fosta hală de producție din Iași, Hala Fix ( în incinta Moldomobila, Str. Bucium, nr 34 ), Cetatea Alba Carolina din Alba Iulia, librăria Cărturești Carusel din București, magazinul Pegas din Timișoara, service-ul Autoworld din Cluj și tipografia Daisler Printhouse din Cluj-Napoca.

 

Pianistul Bogdan Vaida: „Muzica se schimbă în funcție de locul unde cânt”

„Ideea de a cânta în locuri neconvenționale eu o am de mai mult timp. Mai exact am căutat o formă în care să le pot arăta oamenilor, indiferent că sunt sau nu cunoscători, ceea ce pe mine mă pasionează la muzică și anume conținutul ei concret și legătura cu viața de zi cu zi. Încerc să scot muzica din tiparele obișnuite în care contextul social sau anumite constrângeri sociale o sugrumă de multe ori. Adică o scoatem din sălile tradiționale de concert, unde rareori vin oameni care nu au fost învățați cu muzica clasică”, spune Bogdan Vaida.

Pianistul afirmă că pentru el muzica se schimbă în funcție de locul unde cântă și speră ca asta să descopere toți cei care vor veni la concertele lui. În cadrul Classic Unlimited, Bogdan Vaida va interpreta Nocturna op. 48 nr 1 de Frédéric Chopin, Toccata de Sigismund Toduță, Rapsodia ungară de Franz Liszt și Tablouri dintr-o expoziție de Modest Mussorgski.

„E foarte interesant pentru mine cum se schimbă muzica în funcție de locul unde cânt. Sigur, în funcție de acustică, loc și condiții. Dar și din punct de vedere afectiv, emoțional, în funcție de "aura" locului respectiv și mai ales de oamenii care își duc viața de zi cu zi acolo. Practic la fiecare concert se amestecă muzica cu "arta" locului respectiv. Pentru că și să meșterești la motociclete sau să vindeci bolnavi sau să cureți apa de... tot felul (am avut un concerte și la o stație de epurare) poate fi o artă”, crede el.

Accesul la concertele din cadrul turneului Classic Unlimited va fi pe bază de bilet neobligatoriu. Fiecare persoană alege care e suma pe care o achită în funcție de experiența pe care o are în cadrul concertului. Rezervarea este obligatorie pentru fiecare concert, deoarece locurile sunt limitate.

 

Apel pentru locuri neconvenționale care să găzduiască concerte Classic Unlimited

Orice firmă, instituție, organizație sau persoană fizică poate propune un loc de desfășurare pentru viitoarele concerte din cadrul turneului de toamnă 2017 Classic Unlimited. Propunerile se primesc online pe site-ul www.classicunlimited.ro și tot acolo se fac și înscrieri la concerte.

„În Germania, unde am pornit acest proiect – denumit acolo Klassic Mittendrin - sunt tot mai mulți oameni care se interesează și ne fac propuneri de concerte în locuri mai mult sau mai puțin excentrice. E greu de zis cum va fi în România. Dar și asta are farmec. Adică e o surpriză nu numai pentru public si pentru organizatori, ci și pentru mine. Pentru mine lucrul cel mai de valoare la proiect e că învăț foarte mult, iar concertele în locuri atipice mă schimbă ca muzician și ca om”, spune Bogdan Vaida.

Despre artist

Pianistul Bogdan Vaida s-a născut la Cluj-Napoca în 8 septembrie 1981. A absolvit Liceul de Muzică „Sigismund Toduță” din Cluj, apoi a continuat studiile la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” sub îndrumarea profesoarei Ninuca Oșanu Pop. În 2002 a plecat cu o bursă Erasmus în Freiburg, Germania, la „Musikhochschule”, unde a rămas până la absolvirea studiilor.

S-a stabilit în Germania, la Freiburg și a a susținut numeroase concerte în mai multe țări din Europa. În prezent, Bogdan Vaida este solistul turneului Klassik Mittendrin, care a debutat în octombrie 2015 în Germania.

Classic Unlimited este un turneu organizat de Fapte, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național și susținut de Staropramen.

Detalii găsiți pe site-ul www.classicunlimited.ro.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri