Secretul „Puiului galben”: producătorii ieșeni explică pas cu pas metoda. „Nu e nimic nesănătos”. Ce spun autorităţile sanitare locale?
Scandalul “Puiului vopsit” a stârnit un val de reactii critice din partea marilor (...)
citeste totvineri, 29.03.2024
Mimesis-ul era bun acum un secol, când formele, fie şi fără fond, trebuiau să colonizeze ţinutul. Estimp lumea s-a complicat şi chiar dacă n-ar avea nicio treabă cu postmodernitatea, spiritul critic, în tandem cu un scepticism rezonabil, are, azi, valoarea unui instrument indispensabil: nu umbli altfel prin infernul contemporan.
Mircea va spune, probabil, că mă iau de capul lui (deşi are destul humor să relativizeze), dar nu vreau decât să-i amendez cumva teoretic nişte idei care fac, în definitiv, şi climatul meu interior. E vorba de Mircea V. Ciobanu, poetul şi eseistul, despre care am mai scris aici şi care, spuneam odată, e singurul dintre postmoderniştii basarabeni - repede căzători la picioarele calofiliei - cu un stil aparent neelaborat, direct, fără obişnuitele (şi tot mai agasantele, apropo) fiorituri. Singurul care va fi înţeles, înaintea celorlalţi, că, în condiţiile astea de ruină culturală, de tabula rasa întinsă peste tot (şcoală, televiziuni, administraţie, într-o veselie care te înţepeneşte), e musai să transmiţi fără strategii intertextuale (deşi e un mare maestru al intertextului), franc şi cât se poate de propriu, aproape de contondent. Stilul, vai, nu e doar omul: mai e şi suma coerciţiilor la care se dedau, cât pe faţă, când mai insidos, istoria, circumstanţele, entitatea aceea prezumată, care vreau să cred că ne mai citeşte.
Ei, bine, „sacrificiul” (am pus ghilimele, deşi pentru unii, încremeniţi pentru vecie în autoreferenţialitatea lor narcisiacă - cam de asta avem doar vreo doi, trei scriitori care scriu la ziar, scriu articole, fac publicistică politică, nu texte călduţe - drama ar fi reală), sacrificiul, zic, e cu profiturile lui: te faci auzit. Înaintez prea mult în acest apropou, dar m-am ciocnit însumi şi cred că e o problemă reală, una pe care ar trebui s-o ia grabnic în colimator, poate ceva care ar semăna cu sociologia presei: falia între scrisul ce mai ascultă de minimele rigori de coerenţă şi eleganţă şi percepţie e uriaşă; a apărut deja o generaţie care nu te mai înţelege, efectiv, educată pe sms-uri rudimentare şi posturi de doi bani. Încât mă tem că nici tranzitivitatea - înţeleasă ca antonim al autoreferenţialităţii despre care vorbeam -, ideile clare, exprimate limpid şi univoc, textele expurgate de paranteze nu te mai ajută deja: publicul acesta stilat, care-şi freacă degetele de IPhone-uri vrea ceva la limită cu guturalul. Mă umflă râsul când primesc pe mail câte o invitaţie la vreo lansare de carte: a scrie şi a citi începe să semene (cel puţin pe-aici, nu ştiu cum stau lucrurile aiurea, teamă-mi-i că nu mai breaz) cu un ritual sectar...
Ce nu-mi place în articolul pe care prietenul meu l-a publicat nu demult în Jurnal de Chişinău, unde îşi ţine rubrica, este - cum să spun? - un fel de apologie a mimesis-ului pe fundalul unei auto-desconsiderări făcută cu o autoritate aproape instituţională (de care, probabil, nici el însuşi nu e conştient până la capăt). Dar, odată impusă, propria voce te obligă, e şi ea, oricât sună de paradoxal, un factor de presiune. Mircea a mers - deduc din context - cine ştie în cadrul cărui program, nu mai contează, în Franţa şi articolul său e, grosso modo, o impresie de turist, contaminată sociologic. Frapat de tărâmul făgăduinţei, ca să-i folosesc termenul, uşor exaltat, evident („Am cutreierat Montmartre cu Touluse-Lautrec şi cu Berlioz, iar prin Montparnasse ne-au condus Brâncuşi şi Modigliani; am stat la „Rotonda” cu Tristan Tzara şi cu Breton, iar… La Closerie des Lilas - cu Baudelaire şi cu fraţii Goncourt; am admirat falezele din nord cu Flaubert şi Maupassant, iar ţărmurile însorite ale Mediteranei cu Valery şi Courbet” - stilul e caracteristic), soluţia e aceeaşi de acum un secol: să vezi cum fac alţii şi să furi civilizaţie.
Sigur, pare de bun simţ, logic: „Finalitatea «integrării europene» pentru noi e să vedem cum fac alţii, urmând mimesisul aristotelic, fără teamă că vom fi învinuiţi de plagiat. Furând civilizaţie. Deprinzând conduită (cotidiană, socială, culturală, politică, juridică, economică)”. Dar nu băgăm şi ceva discernământ? Mimesis-ul era bun acum un secol, când formele, fie şi fără fond, trebuiau să colonizeze ţinutul. Estimp lumea s-a complicat şi chiar dacă n-ar avea nicio treabă cu postmodernitatea, spiritul critic, în tandem cu un scepticism rezonabil, are, azi, valoarea unui instrument indispensabil: nu umbli altfel prin infernul contemporan. A fura, apropo, e un verb al naibii de selectiv, măcar că unii te lasă în fundul gol...
Ghenadie Nicu este corespondentul "Ziarului de Iaşi” în Republica Moldova
Cuvinte cheie:
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Miroslava – comuna cea mai mare și cea mai bogată din regiune. Încotro? (P)
Gamificarea: o aventură magică la școala primară Lorelay! (P)
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Virusul HIV a fost eliminat din celule, deocamdată, în laborator
Pacient de 22 de ani cu limfagiom chistic de mezocolon, operat cu succes la Arcadia
Ultimele calcule privind posibilitatea ca Iaşul să prindă un post de europarlamentar
“Extraordinara poveste a lui Peter Schlemhil” de Adelbert von Chamisso
Cum e să lucrezi într-o universitate (şi să participi la alegeri)
Ghici cine este blondina din acest tandem liberal indestructibil?
Publicitatea convenției matrimoniale și modificarea acesteia
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |