Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

BASARABIA, ACUM

Un verb selectiv

GALERIE
ghenadie nicu
  • ghenadie nicu
- +

Mimesis-ul era bun acum un secol, când formele, fie şi fără fond, trebuiau să colonizeze ţinutul. Estimp lumea s-a complicat şi chiar dacă n-ar avea nicio treabă cu postmodernitatea, spiritul critic, în tandem cu un scepticism rezonabil, are, azi, valoarea unui instrument indispensabil: nu umbli altfel prin infernul contemporan. 

Mircea va spune, probabil, că mă iau de capul lui (deşi are destul humor să relativizeze), dar nu vreau decât să-i amendez cumva teoretic nişte idei care fac, în definitiv, şi climatul meu interior. E vorba de Mircea V. Ciobanu, poetul şi eseistul, despre care am mai scris aici şi care, spuneam odată, e singurul dintre postmoderniştii basarabeni - repede căzători la picioarele calofiliei - cu un stil aparent neelaborat, direct, fără obişnuitele (şi tot mai agasantele, apropo) fiorituri. Singurul care va fi înţeles, înaintea celorlalţi, că, în condiţiile astea de ruină culturală, de tabula rasa întinsă peste tot (şcoală, televiziuni, administraţie, într-o veselie care te înţepeneşte), e musai să transmiţi fără strategii intertextuale (deşi e un mare maestru al intertextului), franc şi cât se poate de propriu, aproape de contondent. Stilul, vai, nu e doar omul: mai e şi suma coerciţiilor la care se dedau, cât pe faţă, când mai insidos, istoria, circumstanţele, entitatea aceea prezumată, care vreau să cred că ne mai citeşte.

Ei, bine, „sacrificiul” (am pus ghilimele, deşi pentru unii, încremeniţi pentru vecie în autoreferenţialitatea lor narcisiacă - cam de asta avem doar vreo doi, trei scriitori care scriu la ziar, scriu articole, fac publicistică politică, nu texte călduţe - drama ar fi reală), sacrificiul, zic, e cu profiturile lui: te faci auzit. Înaintez prea mult în acest apropou, dar m-am ciocnit însumi şi cred că e o problemă reală, una pe care ar trebui s-o ia grabnic în colimator, poate ceva care ar semăna cu sociologia presei: falia între scrisul ce mai ascultă de minimele rigori de coerenţă şi eleganţă şi percepţie e uriaşă; a apărut deja o generaţie care nu te mai înţelege, efectiv, educată pe sms-uri rudimentare şi posturi de doi bani. Încât mă tem că nici tranzitivitatea - înţeleasă ca antonim al autoreferenţialităţii despre care vorbeam -, ideile clare, exprimate limpid şi univoc, textele expurgate de paranteze nu te mai ajută deja: publicul acesta stilat, care-şi freacă degetele de IPhone-uri vrea ceva la limită cu guturalul. Mă umflă râsul când primesc pe mail câte o invitaţie la vreo lansare de carte: a scrie şi a citi începe să semene (cel puţin pe-aici, nu ştiu cum stau lucrurile aiurea, teamă-mi-i că nu mai breaz) cu un ritual sectar...

Ce nu-mi place în articolul pe care prietenul meu l-a publicat nu demult în Jurnal de Chişinău, unde îşi ţine rubrica, este - cum să spun? - un fel de apologie a mimesis-ului pe fundalul unei auto-desconsiderări făcută cu o autoritate aproape instituţională (de care, probabil, nici el însuşi nu e conştient până la capăt). Dar, odată impusă, propria voce te obligă, e şi ea, oricât sună de paradoxal, un factor de presiune. Mircea a mers - deduc din context - cine ştie în cadrul cărui program, nu mai contează, în Franţa şi articolul său e, grosso modo, o impresie de turist, contaminată sociologic. Frapat de tărâmul făgăduinţei, ca să-i folosesc termenul, uşor exaltat, evident („Am cutreierat Montmartre cu Touluse-Lautrec şi cu Berlioz, iar prin Montparnasse ne-au condus Brâncuşi şi Modigliani; am stat la „Rotonda” cu Tristan Tzara şi cu Breton, iar… La Closerie des Lilas - cu Baudelaire şi cu fraţii Goncourt; am admirat falezele din nord cu Flaubert şi Maupassant, iar ţărmurile însorite ale Mediteranei cu Valery şi Courbet” - stilul e caracteristic), soluţia e aceeaşi de acum un secol: să vezi cum fac alţii şi să furi civilizaţie.

Sigur, pare de bun simţ, logic: „Finalitatea «integrării europene» pentru noi e să vedem cum fac alţii, urmând mimesisul aristotelic, fără teamă că vom fi învinuiţi de plagiat. Furând civilizaţie. Deprinzând conduită (cotidiană, socială, culturală, politică, juridică, economică)”. Dar nu băgăm şi ceva discernământ? Mimesis-ul era bun acum un secol, când formele, fie şi fără fond, trebuiau să colonizeze ţinutul. Estimp lumea s-a complicat şi chiar dacă n-ar avea nicio treabă cu postmodernitatea, spiritul critic, în tandem cu un scepticism rezonabil, are, azi, valoarea unui instrument indispensabil: nu umbli altfel prin infernul contemporan. A fura, apropo, e un verb al naibii de selectiv, măcar că unii te lasă în fundul gol... 

Ghenadie Nicu este corespondentul "Ziarului de Iaşi” în Republica Moldova

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri