Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Una scurtă dar vioaie despre fascinanta lume a amantelor

GALERIE
puls
  • puls
- +

Rămânem şi pe astăzi, sâmbătă fiind, ba şi weekend, başca minivacanţă la bugetari, fideli ideii promovate mai de mult, aia că nu trebuie să stricăm sub nici o formă buna dispoziţie a cetitorilor noştri mai deştepţi decât ai lor cu chestiuni politice sau administrativ-aedilitare în aceste zile de relaş. 

Ca urmare, haideţi pe astăzi să vă vorbim despre fascinanta lume ieşeană a amantelor sforarilor actuali, din trecut sau viitor. Şi cine ar fi mai nimerit pentru o astfel de zi de vară până-n seară decât fostul sforar şef al Fiscului ieşean, despre care nu puţini zic că încă mai trage curmeie prin zonă, Glagoriu, stimaţi contribuabili mici şi mijlocii. personagiu despre care, aşa cum ştiţi, nu a stat niciodată rău la acest capitol provocator, riscant dar fascinant.

Ei bine, cică acest fost şef actualmente pensionar şi-a pus recent amanta şefă la un important serviciu de la Finansurile ieşene. Da, ştim, staţi puţin şi nu mânaţi: nu e vorba despre fosta şi despre tragedia aferentă petrecută după ce i-a devenit consoartă, ci vorbim despre noua achiziţie a lui domn Glagoriu, una adaptată atât vremurilor moderne în care trăim, dar şi părului cănit al noului pensionar.

Deh: altă făină se macină acum la moară, nu-i aşa? Staţi însă pe loc, că am uitat ceva important: ghici cine l-a ajutat pe Glagoriu în acest demers ştiinţific? Ia să vă trageţi cafeluţa olecuţă mai aproape şi, dacă vreţi să ştiţi, să purcedeţi la cetit şi pulsuleţul care urmează!

Încetişor-încetişor, intră în scenă sinatorul Momâie

Aicea, cu scuzele de rigoare, atingem tangenţial domeniul politichiei de care am vrut atâta să ne ferim pe azi, dar trebuie s-o facem, ca să întregim pasiunea şi suspansul momentului. Cică cel care l-a ajutat pe Glagoriu să facă această manevră măiastră, de a-şi cocoţa amanta şefă, este nimeni altul decât sinatorul ieşean Victoraş Momâie, de la partidoi, fost şi el pe vremuri şef mare la Finansurile cu pricina, amic de şmenuri cu Glagoriu încă de pe vremea când mergeau la femei împreună chiar şi după ce beau până la 5 dimineaţa.

Ei, acuma să-l vedem pe Momâie cum se caină în Parlament că-s prea mici încasările de la firmele din teritoriu la buget, că nu-s bani de mărit salariile la bugetari aşa cum a promis Dragnea, câtă vreme el pune în funcţii oameni care să facă şmenuri pentru a fenta dările la stat ale firmelor prietene partidoiului şi amicilor lor! Şi încă ceva: voi chiar credeaţi că Momâia de momâie şi pentru amicii de şmenuri?

****** PONT ******

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare. Asta ca să nu ziceţi că nu v-am spus!

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri