Chirica: 4 dosare / Alexe: 3 dosare. De ce totuşi cei doi nu au motive de îngrijorare până în ziua alegerilor?
Daca cei doi vor câstiga la viitoarele alegeri locale înca o tura în fruntea insti (...)
citeste totjoi, 28.03.2024
În cea mai mare parte a magazinelor, fructele şi legumele cu malformaţii nici măcar nu apar expuse la raft, atâta vreme cât ideea de perfecţiune stă la baza tuturor politicilor de marketing. Deşi agricultura la scară industrială face loc pentru din ce în ce mai puţine produse cu defecte estetice, fructele şi legumele care “încalcă” regulile nescrise ale atractivităţii vegetale ajung, de cele mai multe ori, în coşul de gunoi. Din ce în ce mai multe magazine din lume au decis să schimbe regulile şi să lupte împotriva risipei de hrană promovând tocmai produsele urâte, pe care le vând la preţuri mai mici.
În acest context, din ce în ce mai multe magazine şi organizaţii din lume încep să militeze pentru reducerea risipei, încercând să transforme o parte din obiceiurile consumatorilor şi să-i convingă că ideea de a cumpăra numai alimente perfecte din punct de vedere vizual nu este benefică. ”Un morcov urât înseamnă o supă frumoasă” sau “Un măr urât e la fel ca unul frumos, dar mai ieftin”, arată campania derulată de magazinul francez Intermarché, menită să-i determine pe cumpărători să lase de-o parte criteriul estetic şi să decidă mai responsabil atunci când caută ingrediente pentru mâncare.
În acelaşi timp, trei studenţi germani au demarat campania Fructe urâte, prin care încurajează atât consumatorii să fie mai toleranţi cu aspectul legumelor şi fructelor, cât şi magazinele să pună la dispoziţie clienţilor produse cu imperfecţiuni. În Marea Britanie, o firmă de catering foloseşte pentru prepaparea hranei numai fructe şi legume cu malformaţii, transformând acest element într-un plus de personalitate: “Sunt produse la fel de bune, ba chiar mai interesante, pentru că nu se găsesc în supermarketuri sau în restaurante obişnuite. Legumele cu defecte sunt mai degrabă nişte opere de artă,” spune pentru The Guardian Lea Brumsack, cofondatoare Culinary Misfits.
Cuvinte cheie: + campanie fructe urate
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Manchester City a transferat un fotbalist american de 14 ani
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Modificări: Tramvaiul 6 (Dacia – Târgu Cucu) va circula până în Tătăraşi Nord
Orașul din România de două ori mai mare decât Bucureștiul în care mulţi ieşeni îşi petrec vacanţa
Philipp Plein şi-a părăsit logodnica pentru o ieşeancă. Tânăra din Paşcani e însărcinată
Ministrul Finanţelor, întrebat cât i-a venit factura la curent: 199 lei
Prahova: Bărbat ucis cu un singur pumn după o ceartă pe modul în care a parcat maşina
Dan Şucu anunţă că merge cu galeria Rapidului la meciul cu U. Craiova
Preţul aurului a urcat joi la 327,8351 lei/gram, o nouă valoare record
Nou scandal: Postări cu soldaţi israelieni care se joacă cu lenjeria intimă a femeilor din Gaza
Prefectul Cojocaru acuză conducerea Aeroportului Iaşi de "politizare cu penali"
Conferința ,,BRICS și ordinea economică mondială”, la sediul Academiei Române din Iași
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
Ministrul Energiei explică modul cum va fi aplicată schema de plafonare la gaze şi energie
Noi măsuri în privinţa sistemului electronic RO e-Factura. Ce măsură anunţă Guvernul
Integritatea hibridă a lui Herman von Hebel, preşedintele Comisiei Pre-Vetting din Republica Moldova
STUDIU - Gheaţa polară se topeşte şi modifică rotaţia Pământului: Timpul însuşi este afectat
Grav accident rutier în Dolj, unde două maşini s-au ciocnit, iar una a luat foc
Luis Enrique şi Hansi Flick, pe lista scurtă pentru a-i succede lui Xavi la FC Barcelona
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Putin spune că Rusia nu va ataca NATO, dar că avioanele F-16 date Ucrainei vor fi doborâte
Ucraina afirmă că a doborât peste noapte 26 de drone de atac ruseşti
Beyoncé, vedeta pop de culoare din Texas, îşi lansează primul album country
Grecia: Cele mai ridicate temperaturi pentru luna martie din ultimii douăzeci de ani
Nissan va investi în unitatea de vehicule electrice Ampere a grupului Renault
Prima Doamnă Jill Biden a scris o carte pentru copii despre pisica de la Casa Albă
Sonda japoneză SLIM a supravieţuit celei de-a doua nopţi pe Lună
Medicamentele hormonale ar putea creşte riscul de tumori cerebrale
PSD Iaşi anunţă că un nou primar PNL va candida pe listele lor la alegerile locale
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Dan CONSTANTINMoştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
George ŢURCĂNAŞUDespre discursul regionalist din Moldova (II) |
Bogdan ILIESCUSpărgătoarea de coduri |