Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

PMP înainte şi după congres (I)

GALERIE
alexandru lazescu200
  • alexandru lazescu200
- +

Înaintea congresului, PMP avea un avantaj important de percepţie pentru o categorie destul de largă de electorat: părea să fie partidul cel mai consecvent în ceea ce priveşte consolidarea statului de drept şi promovarea reformelor instituţionale şi cel mai deschis către zona civic intelectuală. După congres, PMP a pierdut acest avantaj competitiv evacuând destul de brutal exact figurile "reformiste". A devenit astfel un actor tipic din arealul politic, dar cu resurse şi o forţă organizatorică net inferioare principalilor săi adversari.

Desemnarea intempestivă a lui Cristian Diaconescu drept candidat al PMP la prezidenţiale, într-o formulă absolut "originală", la spartul târgului, fără a fi prezentat şi votat în congres (!) a fost probabil o mişcare tactică gândită să abată parţial atenţia de la formalizarea preluării oficiale a partidului de către Elena Udrea. O persoană nu tocmai populară chiar şi în zona simpatizanţilor preşedintelui Traian Băsescu. Lucru confirmat de valul de reacţii şi comentarii copleşitor negative de pe reţelele de socializare sau de pe forumurile găzduite de mass media ulterioare congresului. Primele analize au ignorat (a contribuit la asta şi concentrarea cvasi-exclusivă pe finala jucată de Simona Halep la Roland Garros) un detaliu semnificativ: nu a mai rămas practic nici un picior de intelectual reformist prin conducere (cu exceptia lui Cristian Preda la Externe). Nici Papahagi, nici Baconschi. Toţi cei care au candidat au pierdut la scor în faţa oamenilor echipei Udrea. A fost un triumf masiv al maşinăriei de partid, cu liste de nume stabilite dinainte şi înmânate unor delegaţi aleşi "aşa cum trebuie" la nivel local. Nu e nimic nou sub soare. Asta se întâmplă de regulă pe la toate congresele partidelor, iar congresul PMP s-a dovedit a urma acelaşi tipar. Dacă analizăm scorurile candidaţilor vedem că doar circa un sfert au fost voturi "libere de consemn".

Adrian Papahagi, de exemplu, candidat la o funcţie de vicepreşedinte, a fost bătut măr. Daniel Funeriu nu a candidat la altceva decât la preşedinţia partidului, dar bănuiesc că dacă ar fi făcut-o ar fi avut aceeaşi soartă. Nici Theodor Paleologu nu a candidat, dar el a fost oricum foarte discret în ultima vreme. Nici Marian Preda nu e nicăieri în conducere (cu toate că am auzit atâtea despre felul în care Fundaţia Mişcarea Populară va alimenta partidul cu idei, expertiză, strategii politice etc. şi va asigura legătura cu zona academică, cu elitele profesionale şi cu societatea civilă), deşi iniţial era vorba ca preşedintele fundaţiei să fie automat inclus în acest organism. Foarte probabil, cam toţi cei de mai sus se vor retrage din prim plan, chiar dacă vor rămâne formal membri PMP. Adrian Papahagi a şi anunţat deja acest lucru într-o postare pe Facebook. În schimb, printre "fericiţii câştigători", îi regăsim pe Marin Anton, Cristian Petrescu, Gabriel Berca, Mihai Florin Secara (?), Petru Movilă, toţi politicieni de "tip clasic", mai mult sau ma puţin controversaţi. E neclar dacă e vorba de represalii la adresa criticilor, de promisiuni anterioare care trebuiau onorate sau pur şi simplu de dorinţa Elenei Udrea de a avea la vârf o echipă obediantă. Cred că răspunsul corect este: un amestec din toate acestea.

Chiar şi cei care nu împărtăşesc epitetele umorale cu care este gratulată adesea Elenei Udrea sau cei care o apreciază lăudând maniera pragmatică şi organizată în care acţionează ar trebui să recunoască că acest tip de abordare este o monumentală eroare strategică. Dacă Elena Udrea ar fi fost în final flancată în conducere de principalele figuri reformiste impactul negativ al alegerii sale în fruntea partidului s-ar fi atenuat. Încă de la începutul lucrărilor congresului s-a pornit cu stângul. Singurul discurs transmis integral de către B1TV a fost cel al Elenei Udrea, cele ale lui Papahagi si Funeriu fiind amputate după primele 2-3 minute. Sigur, ni se va spune că a fost decizia postului de televiziune, dar nu suntem naivi. Poate părea un detaliu minor, dar astfel de amănunte spun multe. Nu poţi declama la tot pasul că eşti "altfel" în timp ce procedezi exact la fel ca şi colegii tăi de pe scena politică. Este genul de şmecherie meschină care nu a făcut decât să confirme impresiile încă vii rămase după campania de la Europarlamentare. Sigur, un partid are nevoie şi de oameni de organizare, oameni pe care să-i plasezi, de exemplu, în secţiile de vot, de oameni care să aducă sau să atragă resurse, nu poate reuşi doar cu figuri intelectuale proeminente de tip Baconschi, Papahagi, Funeriu, Marian Preda sau alţii ca ei. Dar a-i elimina complet pe aceştia din sfera deciziei şi din rândul vectorilor majori de comunicare este o eroare cel puţin la fel de mare. E geu de crezut că cineva te va aplauda când vei defila pe scenă publică cu Marin Anton sau alţii ca el!

Unul dintre motivele principale pentru care s-a procedat aşa la congresul PMP este credinţa nestrămutată a activiştilor tradiţionali de partid, de tipul celor din echipa Udrea, dar si din alte partide, că singura formulă de succes este să ai structuri puternice. Asta a spus de altfel şi Elena Udrea la congresul de duminică. Că se va ocupa de consolidarea organizaţiilor. Cu ceva vreme în urmă asta am auzit şi din gura lui Vasile Blaga. Că va întări organizaţiile. Le-a întărit aşa de bine încât PDL a ajuns de la 22 procente la alegerile locale din 2012, la 16 procente la cele parlamentare şi la 12 procente la europarlamentare. Ne aflăm în faţa unui tip de miopie generalizată care ignoră cu desăvârşire contextul politic, economic şi social în care se află România.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri