Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Zonele din oraş unde când respiraţi riscaţi să vă îmbolnăviţi

GALERIE
Podul de Piatra
  • Podul de Piatra
- +

Staţiile de monitorizare ale calităţii aerului din municipiu au înregistrat în perioada 1 iulie – 30 septembrie depăşiri la capitolul pulberi în suspensie. Comisariatul ieşean al Gărzii Naţionale de Mediu anunţă faptul că zona Podul de Piatră, Cantemir, Tomeşti şi Aroneanu sunt cele mai poluate din municipiu şi împrejurimi.

Motivele pentru care indicatorul PM 10 (pulberi în suspensie) a înregistrat depăşiri sunt diverse. „Aşa cum au stabilit specialiştii de la Comisariatul Gărzii de Mediu de la noi din judeţ, principala cauză în Podul de Piatră şi Cantemir este traficul greu. Până în acest moment municipiul nu are o cale ocolitoare şi restricţii impuse cu privire la accesul autovehiculelor de mare tonaj. S-ar putea impune, de exemplu, restricţia acestora în orele de vârf. La Tomeşti şi Aroneanu ar putea fi cauze naturale, curenţi de aer, incendieri necontrolate de vegetaţie şi deşeuri. S-au înregistrat 139 de depăşiri în cele şase staţii automate dar validarea se va face de către Centrul Naţional de Evaluare a Calităţii Aerului. Probabil vor fi mai puţine”, a precizat Rodica Platon, comisar responsabil cu presa în cadrul Serviciului Comisariatului Judeţean Iaşi.

Din acest motiv, au avut loc întâlniri organizate în cadrul Instituţiei Prefectului judeţului Iaşi în vederea analizării cauzelor care au determinat înregistrarea de depăşiri la indicatorul PM 10 şi dispunerea măsurilor suplimentare pentru diminuarea efectelor asupra calităţii aerului şi, implicit, asupra stării de sănătate a populaţiei. „În prezent, la nivelul Primăriei Municipiului Iaşi a fost întocmit un plan de măsuri privind reducerea impactului asupra calităţii aerului, acesta fiind depus spre avizare la Agenţia pentru Protecţia Mediului Iaşi. Pentru neconformităţile constatate, în perioada analizată au fost aplicate 20 de sancţiuni contravenţionale din care 11 avertismente şi 9 amenzi în valoare de 90.300 de lei. Pentru desfăşurarea de activităţi fără a solicita şi obţine acte de reglementare s-au dispus două suspendări ale unor activităţi cu impact asupra calităţii factorilor de mediu, până la obţinerea autorizaţiilor de mediu”, a declarat Gheorghe Bacuşcă, comisar şef.

Tot în perioada 1 iulie – 30 septembrie, Comisariatul din Iaşi a realizat un număr de 256 de acţiuni de control, din care, 203 în domeniul controlului poluării industriale şi 53 controale în domeniul biodiversităţii, biosecurităţii şi ariilor naturale protejate.  Din totalul acţiunilor de control, 135 s-au derulat în vederea soluţionării aspectelor semnalate de petenţi, tematicile având ca obiective: gestionarea deşeurilor menajere şi industriale precum şi verificarea modului de dispunere a măsurilor suplimentare pentru reducerea impactului activităţilor desfăşurate de persoanele fizice şi juridice asupra calităţii aerului, gestionarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, verificarea activităţii desfăşurate de custozii ariilor naturale protejate şi activităţilor desfăşurate în ariile naturale şi verificarea activităţilor de extracţie a agregatelor minerale. „Având în vedere declanşarea procedurii de infrigement datorată neînchiderii la termen a depozitelor neconforme de deşeuri menajere şi derulării cu întârziere a proiectului Sistem de Management integrat al Deşeurilor în judeţul Iaşi, începând cu luna august 2017, s-au desfăşurat acţiuni de control săptămânale la depozitele de  deşeuri menajere şi industriale, în urma cărora s-au  aplicat sancţiuni contravenţionale atât unităţilor administraţiei publice locale cât şi persoanelor fizice şi juridice”,  a mai precizat şeful Gărzii de Mediu Iaşi.

De asemenea, a fost formulată şi o sesizare penală pentru pescuit ilegal în habitate piscicole naturale. În cursul perioadei analizate s-a înregistrat un singur eveniment de poluare, pe cursul de apă Bahlui, şi anume, poluarea făcută de Fortus. La noi în municipiu există în prezent şase staţii automate amplasate în zone diferite, ce compun reţeaua de monitorizare a calităţii aerului din zona Metropolitană. Dacă în 2014 rezultatele au fost unele bune, nivelul de poluare fiind unul destul de acceptabil, de doi ani de zile, nivelul de poluare creşte îngrijorător la Iaşi. 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri