Eurotrip
epimedica
franco
mesterescu

miercuri, 02.09.2015

Anticamera sinistra a mortii: Caminul de la Adaseni

GALERIE
%PIC_TITLE%
    - +
    Pentru cei 135 de asistati social ai caminului spital din Adaseni ziua de 1 Decembrie a fost una ca oricare alta. Poate doar soarele de afara sa fi strecurat vreo unda de sarbatoare in sufletele inghetate ale celor internati. Bruma de caldura oferita de raze i-a minat pe citiva dintre nefericitii Adasenilor la aer, in curtea caminului. Zdrentarosi si murdari, asistatii isi tiriiau bocancii scofilciti prin zapada, gesticulind caraghios si mormaind, fiecare in legea lui. Pe holul uneia din sectii, in fata unui televizor incuiat cu sapte lacate intr-o cusca metalica, alti citiva nenorociti tremurau cu ochii lipiti de ecran. Ciudatul "club" al caminului, cu peretii rosi de patina timpului si cu trei banci din lemn, putea fi lesne folosit drept congelator, temperatura fiind sensibil mai scazuta decit afara. Mirosul accentuat de urina nu parea sa-i deranjeze pe bolnavii transformati in telespectatori ai parazilor militare transmise de TVR. Motivul, cit se poate de simplu, aveam sa-l descoperim de indata ce am patruns in saloanele institutiei. Acelasi damf imbicsit, greu suportabil, reprezenta atmosfera in care isi petrec viata de zi cu zi locatarii caminului spital. De ce s-o fi chemind si "spital" este greu de explicat, in conditiile in care la Adaseni, de aproape un an de zile, nu mai exista nici un medic, iar personalul ar mai trebui completat cu inca sapte cadre medii sanitare. "Cind apare vreo urgenta, chemam salvarea si-i ducem la Saveni, la 25 de kilometri de aici", explica Danut Cislaru, contabilul sef al unitatii. Intrebarea privind soarta celor care au proasta inspiratie sa faca o criza taman atunci cind drumurile sint infundate, iar autosanitarele nu pot patrunde, ramine fara nici un raspuns. Contabilul sef povesteste greutatile pe care le infrunta pentru a face aprovizionarea cu alimente intr-o asemenea situatie: "Luam sania si aducem de la Saveni tot ceea ce ne trebuie. E greu, dar n-avem ce face".
    Continuarea periplului prin caminul de la Adaseni se dovedeste a fi o experienta de trista amintire. Incaperea poreclita "spalator" este total insalubra, iar mirosul dinauntru, in ciuda gerului crincen care patrunde prin geamurile sparte, este efectiv insuportabil. Dinspre cabinele care adapostesc cele trei closete se revarsa un damf intepator de clor. Si nu numai. Tencuiala de pe peretii umezi ai baii a cazut de mult, iar usile de lemn sint ciorsaite de atita folosinta. Doar unul dintre cele patru dusuri care existau aici cindva mai aminteste de ceea ce ar fi trebuit sa reprezinte. Celelalte sint de nefolosit, singurul care mai are una dintre rozetele robinetelor, avind teava indoita in sus. Alaturi, o cada ruginita este locul unde se spala, zice-se o data pe saptamina, majoritatea bolnavilor, deoarece putini sint cei care mai pot sta in picioare pret de o baie ca sa foloseasca dusul. In aceste conditii, nu-i de mirare ca lenjeria de pe paturile asistatilor, alba la origini, este acum cenusie. Cearsafurile care invelesc paturi subtiri si roase de vreme stralucesc de mizerie, mulate pe trupurile obosite ale celor care n-au cutezat sa se dea jos din pat. In saloanele care nu au geamurile indreptate spre soare este frig, in ciuda asigurarilor asistentei sefe ca "se face focul ori de cite ori este nevoie". Bolnavii se pling de aceleasi lucruri - frig si mizerie - mai ales atunci cind aceeasi asistenta se indeparteaza. In unele locuri parchetul neraschetat de ani de zile este descompletat, oferind privirii gauri negre umplute cu mizerie. Atmosfera generala este deprimanta, chiar daca unul dintre bolnavii cu probleme psihice intoneaza un fel de remix al imnului national: "Desteapta-te romane/ Si cine nu se-nchina/ De cruzii tai dusmani?". Lalaiala suferindului continua la nesfirsit, stirnind curiozitatea colegilor de salon. Dintr-un salon alaturat, scoate capul "inginerul", Gheorghe Andrusca, internat in urma cu sase ani la Adaseni. Ca bagat in priza, urmeaza exemplul colegului si incepe sa-si agite bratele si sa repete la infinit acelasi fragment fara noima: "Cinci ani in ziua de ieri, contracost mama rupt, distrus parchet". Are 46 de ani si cindva chiar a fost inginer, in industria alimentara, pe undeva prin judetul Constanta. Peste vacarmul iscat in salon se aude vocea lui Ion Bardita, care tine neaparat sa iasa in evidenta. Nimicurile pe care le spune reprezinta pentru el un capat de lume, mai ales daca vede ca-l urmaresti cu atentie. "Citi ani ai?". Ezita citeva secunde, dupa care recunoaste ca intrebarea il depaseste ridicind din umeri cu seninatate: "Am uitat". Este internat la Adaseni de vreo 15 ani si in locul acesta isi va petrece probabil tot restul vietii.
    Contabilul sef Cislaru ne confirma ca "de aici, majoritatea pleaca numai cind mor. Fiind asistati social, nu mai exista nimeni care sa se intereseze de ei. Foarte rar, cite unul este preluat de vreo ruda". In acest an, o singura persoana a avut acest noroc, parasind caminul in luna mai. De altfel, locul sau a fost ocupat imediat, astfel incit numarul asistatilor se mentine constant: 135, exact capacitatea caminului. Personalul care se ocupa de ingrijirea lor cuprinde 66 de persoane si inca mai exista posturi vacante. Altfel spus, pentru doi bolnavi internati la Adaseni exista un angajat care sa le poarte de grija. Ca efectele nu sint resimtite de asistati este mai mult decit limpede. Iar motivele invocate de Danut Cislaru, contabilul care il suplineste in lipsa pe directorul unitatii, sint cele obisnuite, legate de saracia resurselor financiare.
    Indiferent de motive, cert este ca sufletele care ar trebui sa se odihneasca in liniste la Adaseni sint numai chinuite. Fiecare clipa petrecuta intre peretii murdari ai caminului este resimtita dureros de cei condamnati sa-si petreaca tot restul vietii in acest loc. (Dorin BEJENARU)
    Comentarii Facebook

    Ultima ora

    editorial

    Nuntă în stradă

    Cătălin ONOFREI

    Nuntă în stradă

    Când miliţia devine mireasa interlopilor.

    Filmuletul zilei

    opinii

    Sebastian versus Eliade (II)

    Florin CÎNTIC

    Sebastian versus Eliade (II)

    Tulburătorul jurnal al lui Sebastian a fost, multă vreme, piesa centrală în acuzarea lui Mircea Eliade de activitate fascistă şi această chestiune merită un comentariu puţin mai detaliat.

    Finalul lui Fuad-ibn Faysal

    Radu PĂRPĂUȚĂ

    Finalul lui Fuad-ibn Faysal

    Februarie, Frig, Fulguie. Fortul Foscolo făcea foarte fortificata fortăreaţă Fiume, fără fisură, fioroasă. Fatidica fortăreaţă!

    Comunismul - mod de utilizare

    Bogdan CREȚU

    Comunismul - mod de utilizare

    Oare ororile anilor ʼ50, sistemul de suspiciune organizată şi toate relele comunismului anulează ceea ce mulţi oameni au simţit ca pozitiv în vieţile lor? De ce ne e greu să acceptăm că oroarea nu exclude mai-binele şi nici invers? Nu cumva schematizăm realitatea reducând-o la un singur contur?

    Propunerea redactorului sef

    Huliganismul în viaţa publică ieşeană

    Toni HRITAC

    Huliganismul în viaţa publică ieşeană

    Binomul politician mancurt - presă ticăloşită pare a fi regula oraşului. Social democraţii şi liberalii frecventează acelaşi bordel.

    Caricatura zilei

    Atenţie de 25% din partea lui Ponta

    Guvernul a majorat astazi prin Ordonanta de Urgenta salariile angajatiilor din sistemul public de sanatate cu 25-.

    Editia PDF

    Intrebarea zilei

    Biserica ar trebui sa plateasca impozit pe profit?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2013 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.