Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Ce avantaje si dezavantaje aduce noul Cod Civil clientilor bancilor

GALERIE
%PIC_TITLE%
    - +

     Noul Cod Civil, ce va intra in vigoare la 1 octombrie, va influenta considerabil relatia dintre creditori si imprumutati, sustine casa de avocatura Reff & Asociatii, clientii urmind sa beneficieze de drepturi suplimentare, iar bancile vor dispune de instrumente noi pentru flexibilizarea creditarii.a De asemenea, prin noul Cod Civil, o serie de clauze care se regaseau si pina acum in contractele de credit si de garantie primesc o reglementare legala. Totusi, reprezentantii Ref si Asociatii avertizeaza ca anumite reglementari sint neclare sau incomplete, atragind riscuri de interpretare de natura sa diminueze nivelul de protectie acordat de lege creditorilor garantati. „Noul Cod Civil are un impact direct asupra termenilor contractuali si interpretarea lor in contractele de credit si garantie. In plus fata de aspectele teoretice care vor impune o revizuire completa a documentatiei standard de credit si garantii pentru a se asigura validitatea acestora conform noului Cod Civil, va fi interesant de vazut impactul asupra negocierilor comerciale intr-o perioada care oricum nu este una usoara pentru comunitatea bancara“, a declarat, intr-un comunicat, Andrei Burz-Pinzaru, coordonatorul practicii de drept bancar si financiar din cadrul Reff & Asociatii. La rindul sau, Simina Mut, managing associate in cadrul Reff & Asociatii, arata ca atit bancile, cit si imprumutatii trebuie sa analizeze in detaliu impactul noului Cod Civil asupra negocierilor care vor fi in curs la 1 octombrie asupra contractelor de credit in vigoare si garantiilor existente, formalitatilor de publicitate pentru garantii. Burz-Pinzaru a aratat ca un impact „spectaculos“ va aparea in cazul in care creditorii vor implementa instrumentul juridic nou introdus - fiducia. „Personal, consider ca impactul cel mai spectaculos va aparea in cazul in care creditorii vor implementa instrumentul juridic nou introdus - fiducia, care va permite creditorilor sa utilizeze in scop de garantie echivalentul romanesc al trustului - concept specific mai degraba unor jurisdictii ca Marea Britanie sau SUA. Acest concept nu a fost folosit in mod traditional ca instrument de garantare, dar prezinta caracteristici interesante care il pot transforma dintr-un instrument de management al activelor intr-unul de garantie. Pe de alta parte, utilizarea acestei structuri juridice in scop de garantare este de natura sa creeze probleme comerciale semnificative care cu siguranta nu vor fi bine primite de catre imprumutati“, a mai spus Burz-Pinzaru. Printre prevederile noului Cod Civil, se numara acordarea de catre banci a unui termen minim de 15 zile imprumutatilor pentru rambursarea creditului in caz de denuntare unilaterala a contractului de catre banca. Mai mult, in lipsa de stipulatie contrara, bancile nu vor putea denunta unilateral contractele de credit decit pentru motive temeinice, care privesc beneficiarul facilitatii de credit.  De asemenea, executarea ipotecilor mobiliare poate fi pusa sub un serios semn al intrebarii in conditiile in care noul Cod Civil prevede ca opozitia la executare suspenda de drept procedura de vinzare pina la solutionarea definitiva a cauzei. In plus, daca pina acum puteau formula opozitie la executare debitorul, alti creditori ai debitorului avind garantii asupra aceluiasi bun si proprietarul bunului, conform noului Cod pot face opozitie, in plus fata de cei de mai sus, fidejusorii, codebitorii solidari, precum si orice persoana care a notificat existenta unui drept sau a unei pretentii cu privire la bunul executat. Noul Cod Civil introduce si conceptul de „perfectare“ a ipotecilor, ceea ce inseamna, in primul rind, ca simpla inscriere in arhiva electronica nu va mai constitui formalitate suficienta pentru a asigura eficienta si opozabilitatea garantiilor asupra bunurilor mobile. Cu privire la conturile bancare, noul cod prevede dreptul titularului de a dispune in mod liber de sumele din contul curent, fara alta conditie decit notificarea prealabila, in masura in care aceasta a fost agreata contractual.


    © Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

    Ultima ora

    editorial

    Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

    Dan CONSTANTIN

    Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

    Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

    opinii

    Roboţi

    Codrin Liviu CUȚITARU

    Roboţi

    Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

    Despre discursul regionalist din Moldova (II)

    George ŢURCĂNAŞU

    Despre discursul regionalist din Moldova (II)

    Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

    Spărgătoarea de coduri

    Bogdan ILIESCU

    Spărgătoarea de coduri

    Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

    pulspulspuls

    Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

    Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

    Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

    Caricatura zilei

    La reciclat pet-uri și doze

    Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

    Cumpara editia digitala

    Vremea in Iasi

    Curs valutar

    Parteneri

      Intrebarea zilei

      Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

      vezi raspunsuri