Hotelierii din Cipru si Grecia vor sa angajeze 2.000 de romani
Data publicarii: 22/02/2012
Peste 40 de hoteluri din Grecia si Cipru participa la ceea de a VIII-a editie a tirgului de joburi „Happy Summer Job Fair“ organizat la sfirsitul lunii februarie la Bucuresti, si incearca sa angajeze peste 2.000 de romani pentru perioada sezonului de vara. Primul targ de joburi va avea loc la hotelul Ibis de linga Palatul Parlamentului, pe 25 februarie, si va fi urmat de alte doua manifestari similare in martie si aprilie. „Angajatorii prefera tinerii romani, deoarece se adapteaza usor, sint muncitori, responsabili, vorbesc mai multe limbi straine si invata repede. Din aceste motive, numarul ofertelor de munca creste in fiecare an“, se arata intr-un comunicat transmis de Icepworld Romania, organizatorul tirgului. Sint disponibile joburi de ospatar, ajutor de ospatar, barman, assistent barman, asistent receptie, receptioner de noapte, valet, animator copii, animator hotel, camerista, spa assistant, maseur, salvamar, ajutor de bucatar, gradinar si lucrator mentenanta.. Ofertele vizeaza locuri de munca sezoniere, in perioada martie-noiembrie, iar salariile sint intre 500 si 700 de euro net pe luna, cazarea si mesele fiind asigurate gratuit de angajator. Tinerii care vor participa la tirgul de joburi Happy Summer vor depune CV-uri, dar vor sustine si interviurile de angajare pentru obtinerea unui job si vor semna pe loc oferta de munca. Angajatorii cauta tineri romani intre 18-30 ani, vorbitori de limba engleza. Experienta in domeniu nu este necesara, iar persoanele angajate vor beneficia de training inainte de plecare, dar si la locul de munca.