Ce sanse are "Codul lui Isan"?

Codul etic de la Universitatea "Cuza" are acum sanse egale de a deveni o nobila dar nula declaratie de principii, o lovitura de imagine (ce ar putea avea insa efect de bumerang) pentru rectorul Isan sau un inceput istoric pentru comunitatea academica romaneasca.

Intr-o ierarhie a celor mai radicale masuri adoptate de conducerile universitatilor romanesti, Codul etic adoptat la sfirsitul anului trecut de Universitatea "Al.I. Cuza" ar ocupa, fara doar si poate, locul intii. Motivul il reprezinta prevederile care au stirnit vilva atit in interiorul, cit si in afara institutiei: interdictia angajarii la Universitate a rudelor de orice grad pe orice fel de posturi si conditionarea angajarii doctoranzilor in institutia Alma Mater de efectuarea unui stagiu prealabil in alta institutie academica de prestigiu, ca o confirmare obiectiva a valorii lor. Mai putine discutii a generat clauza ca universitarii sa aleaga intre activismul politic si managementul academic, care exista in codurile de conduita de acum zece ani.

Asumarea unor astfel de reguli draconice, inexistente nicaieri in Romania, insusite insa de unele universitati din strainatate, este, fara indoiala, un act de mare curaj. Reprezinta, implicit, prima recunoastere oficiala a citorva dintre bolile grave ale mediului academic romanesc - nepotismul si favoritismele - si prima incercare de eradicare a lor. Iar faptul ca Universitatea "Cuza" a ales sa fie prima din tara care a initiat aceasta opera de igienizare morala, desi nu este cea mai bolnava dintre toate universitatile noastre, este cu atit mai merituos pentru Senatul academic, nu in ultimul rind pentru rectorul Vasile Isan, care a reusit sa ii convinga pe senatori sa voteze, in unele cazuri chiar impotriva intereselor personale imediate.

Cu toate acestea, reactiile la adresa codului etic au fost mai degraba retinute, critice si sceptice decit deschise, laudative si optimiste. La nivel oficial, criticile au vizat constitutionalitatea codului, considerat discriminatoriu, ceea ce e de inteles, intrucit opozantii nu puteau ataca natura sanatoasa a principiilor sale. Nu ne-am propus aici sa comentam in ce masura aceste acuzatii de nelegalitate sint indreptatite, intrucit este de competenta justitiei sa se pronunte cit de constitutional si de legal este ca o universitate sa devina apanajul a zeci de familii sau ca un decan sa conduca facultatea si sa-si tina cursurile prin telefon din Parlamentul Romaniei.

Dar credem ca reactiile comunitatii academice dupa adoptarea normelor anti-nepotism si anti-favoritisme sint interesante sub aspectul situatiei actuale a universitatii, al felului cum se fac auzite vocile sale, al sanselor de aplicare a acestui cod istoric.

Prima reactie la aflarea votarii noilor reguli morale nu a fost de bucurie, ci de deruta si rumoare. Au aparut imediat intrebarile. Cum de s-au votat in unanimitate? Erau senatorii limpezi la minte? Cum au putut fi convinsi? Raspunsul rectorului Isan a fost "maturizarea corpului academic", dar citi nu au avut un zimbet in coltul gurii la auzul lui? O alta intrebare a fost de ce acum si nu peste un semestru sau peste un an? S-au facut supozitii diverse, pina acum nedemonstrate, intre care si presupusul interes al rectorului de a bloca angajarea sau promovarea vreunei rubedenii indezirabile pe un post de la "Cuza". Greu de raspuns acum cite dintre aceste intrebari si supozitii sint doar expresia unui conspirationism tipic momentelor "revolutionare" si cite sint indreptatite. Dincolo de aceasta, ele creioneaza o imagine a modului de gindire la nivelul comunitatii academice, unde buna credinta, nevoia de schimbare, binele institutional aproape ca sint excluse dintre motivele care ar putea sta la baza unor schimbari, oricit de nobile ar parea acestea. Nimic de mirare in acest mod de gindire, dupa ce ani la rind, in universitate - si nu vorbim acum doar de "Cuza" - principii nobile au fost fluturate pentru a ascunde interese meschine. Atita timp cit nu a existat "nepotism", ci doar "pasiunea pentru stiinta perpetuata cu sirg si inzestrare din neam in neam", atita timp cit nu exista "interese de clan", ci "principii si traditie la nivel de casta", atita timp cit nu vorbim de umilirea preparatorilor si asistentilor de a-i slugarnici pe profesori si de a le face lucrarile stiintifice, ci de "raporturi trainice si nobile dintre mentori si discipoli", atunci si in spatele acestui nobil cod etic trebuie sa se ascunda ceva, nu credeti? Nu putem spera decit ca acest rationament perfect logic va fi neadevarat.

O alta categorie de reactii privesc maniera de adoptare a codului si unele prevederi ale sale care lasa loc interpretarilor subiective, permitind eludarea lor. Mai multi membri ai comunitatii academice reproseaza actualei conduceri faptul ca adoptarea unor masuri atit de importante nu a fost precedata de dezbateri. Drept raspuns, conducerea institutiei spune ca normele morale nu au nevoie de dezbatere, tot asa cum nu e nevoie de referendum pentru a stabili daca este bine sau nu sa nu furi sau sa nu minti. Totusi, dezbaterile sint necesare macar de acum inainte, cind Universitatea trebuie sa stabileasca normele de aplicare a acestui cod etic. Multe lucruri sint acum neclare si ele trebuie transate, daca se doreste cu adevarat ca acest cod sa fie si eficient.

Trebuie lamurit, de exemplu, pina la ce grad in arborele genealogic si pina la ce structura academica functioneaza "clauza de rudenie". Daca esti fiul lui tata sau sotia lui domnu' iti este interzis sa te angajezi sau sa promovezi doar in interiorul departamentului unde dinsii activeaza, in interiorul facultatii sau al intregii universitati? Fireste, e anevoios de stabilit granita. Daca interdictia functioneaza doar la nivel de departament, ar putea fi prea blinda, iar la nivel de universitate, prea aspra. In folclorul academic au inceput sa circule deja solutii pentru a face fata masurilor prohibitive, cum ar fi divortul de conjunctura sau renegarea odraslelor. Asa cum au remarcat deja unii profesori, si problema stagiului in alta institutie, pe care trebuie sa il faca doctoranzii pentru a putea fi angajati in Alma Mater, trebuie stabilita. In caz contrar, interdictia ramine interpretabila si subiectiva, deci nedreapta. Exceptiile de la cele doua interdictii trebuie, de asemenea, clar precizate. In absenta lor, orice candidat afectat de codul etic se va stradui sa convinga comisia de concurs ca este un geniu, deci merita a fi considerat o "exceptie" de la reguli.

Succesul codului etic depinde, asadar, de felul in care Universitatea va gestiona, pe de o parte, reactiile critice, iar pe de alta parte, va lamuri felul in care aceste norme morale vor fi puse in aplicare. Codul etic are acum sanse egale de a deveni o nobila, dar nula declaratie de principii, o lovitura de imagine (ce ar putea avea insa efect de bumerang) pentru rectorul Isan sau un inceput istoric pentru comunitatea academica romaneasca.