Cercul vicios al finantarii partidelor

Presedintele Basescu cere separarea politicii de afaceri, dar acest lucru nu este posibil atita timp cit pozitiile politice sint obtinute cu bani, pentru a face si mai multi bani.

"Doresc sa reafirm importanta separarii clare a afacerilor de politica. Fiecare este liber sa aleaga calea care i se potriveste: binele public sau cel privat. Ambele sint la fel de legitime, dar confuzia intre ele este periculoasa". Acest lucru il declara, pe 21 decembrie 2009, presedintele Traian Basescu la prezentarea juramintului in Parlament pentru al doilea mandat.

Nu stim ce fac oamenii politici cu discursurile pe care le tin. Ne-ar placea sa credem ca nu uita de ele imediat dupa ce le-au prezentat. In ultimele luni, dincolo de aspectele murdare ale campaniei electorale, s-a facut risipa de retorica bine intemeiata si de declaratii de intentii laudabile. Daca ar fi transformate in politici macar citeva dintre ele, atunci lucrurile ar merge ceva mai bine.

Ce sanse realiste exista ca politica sa fie separata de afaceri? Dam raspunsul din capul locului, ca sa nu apara iluzii: putine! O cauza importanta se gaseste in modul de functionare si finantare a partidelor politice si campaniilor electorale.

Sa o luam cu inceputul: democratia are nevoie vitala de partide, iar partidele au nevoie de bani multi pentru a functiona eficient. Aceste lucruri nu se negociaza. Modul in care partidele fac rost de bani si efectele pe care aceste practici le produc in politica, in economie, in institutii ridica insa mari probleme. In politica se invirt bani multi, dar aceasta nu inseamna ca partidele sint bogate. Sursele de venit sint multe, dar si cheltuielile sint imense, mai ales in campaniile electorale.

In Romania, ca in restul Europei de Est, nivelul subventiei publice pentru partide este foarte redus. Exista tari din Europa Occidentala unde functionarea partidelor este asigurata in mare parte din surse publice, prin alocari directe (de bani) sau indirecte (de servicii si inlesniri): Spania, Italia, Franta. In alte tari, finantarea publica este corelata, printr-un sistem de matching funds, cu nivelul finantarii private, pentru a o incuraja pe aceasta din urma, dar si pentru a mentine echilibrul intre sursele de finantare: Germania, Austria, Belgia, Grecia, Irlanda etc. La polul opus se afla Marea Britanie, unde partidele se bazeaza doar intr-o masura infima pe bani publici, dar aceasta este mai degraba o exceptie la nivelul Occidentului.

Romania mai seamana cu restul Europei de Est intr-un alt punct: ponderea extrem de mare a finantarii asa-numit plutocratice. Partidele ajung, astfel, sa depinda de citiva mari "sponsori" care, de foarte multe ori, se considera si "patroni" ai partidelor sau ai filialelor acestora. Cu cit mergem mai spre Est, cu atit aceasta tendinta este mai pronuntata. In schimb, ponderea finantarii de tip grass-roots, prin cotizatii si donatii mici, este extrem de scazuta, spre deosebire de Europa Occidentala. 

In Romania avem o combinatie nociva de prevederi legale nerealiste, partide si institutii care nu aplica legea, mecanisme corupte de atragere si utilizare a finantarilor si practici clientelare in functionarea partidelor. Citeva vorbe despre fiecare. Plafonul de cheltuieli pentru campanii electorale fixat la un nivel scazut prin lege, menit a limita cheltuielile electorale, nu face decit sa oblige partidele sa utilizeze bani negri, implicind firmele si fundatiile sustinatorilor. O campanie electorala costa foarte mult astazi, iar partidele vor cheltui in raport cu concurenta, fie ca legea le permite sau nu, utilizind diferite subterfugii - asa este peste tot. O lege pentru a fi aplicabila trebuie sa fie realista. Iata un alt exemplu. Ponderea mica a finantarii publice, stabilita astfel din respect pentru contribuabil, favorizeaza in schimb aparitia patronilor de filiale sau chiar a patronilor de partid. Partidul Conservator si Partidul Noua Generatie sint partide conduse de patroni, nu de presedinti si organisme de conducere. In Partidul National Liberal exista o influenta disproportionata a lui Dinu Patriciu, la nivel central, si a unor oameni de afaceri cu functie politica, la nivel local (exemplul Iasului lui Relu Fenechiu, care conduce filiala ca pe o firma proprie, fiind evident). Partidul Social Democrat si Partidul Democrat Liberal au si acestea sponsori importanti, care le influenteaza netransparent. De aici un joc dublu: afacerile sint utilizate pentru a obtine influenta si pozitii politice, iar pozitiile politice sint folosite pentru a produce avantaje economice pentru firmele proprii si ale clientelei. Unde sta interesul public in aceasta ecuatie nu se mai stie.

Partidele nu se bazeaza decit intr-o mica masura pe grass-roots funding, pentru ca nu au un sistem bine pus de la punct de stringere de fonduri din cotizatii si mici donatii de la membri si simpatizanti. Iar "patronii" de partid nu au interese ca un astfel de sistem sa existe pentru ca s-ar diminua dependenta formatiunilor de banii lor. In schimb, functioneaza la toate partidele un sistem de "taxe interne" pentru alesi si pentru cei numiti in functie pe criterii politice: parlamentari, consilieri judeteni si municipali, directori de deconcentrate, membri in consilii de administratie, chiar directori de scoli si alte institutii sau firme unde a contat sprijinul politic. Or, acest sistem face ca politica la nivel decizional sa fie rezervata doar celor cu bani, care pot face fata taxelor de partid deseori exorbitante (mai ales in campanie electorala, mai ales pentru cei pusi pe liste). Sociologic vorbind, sint favorizati cei care detin o afacere, motiv pentru care in Legislativele din ultimii ani a crescut exploziv numarul afaceristilor - fara a avea insa un plus de management! De asemenea, sint favorizati cei care fac rost de un protector financiar si care merg in demnitatea publica nu pentru interesul public, ci pentru a apara in primul rind interesele protectorului sau pentru a plati datoriile acumulate. Daca va uitati pe lista parlamentarilor de Iasi, de exemplu, veti gasi din plin exemple pentru ambele categorii "favorizate". Mecanismele de recrutare si promovare din interiorul partidelor sint profund clientelare (si, mai nou, nepotiste), pentru ca sint favorizati cei care pot forma clientele (prin sprijin financiar si politic) si membrii clientelelor. Institutiile de reglementare in domeniu (Autoritatea Electorala Parmanenta) si de ancheta sint depasite de situatie si intimidate de puterea politica, astfel incit nu aflam cine da bani la negru partidelor si cum este folosita influenta cumparata.

Date fiind toate acestea, exista putine sanse ca separarea dintre politica si afaceri sa se produca prea repede. Dar solutii exista din modelele de bune practici ale altor tari si nu este nevoie decit de vointa politica pentru a le implementa. Sistemul poate fi corectat prin mai multa transparenta, printr-un control mai eficient al donatiilor si al circulatiei banilor, prin aplicarea legii de catre institutiile abilitate, printr-un sistem de sanctiuni clare in cazul nerespectarii legii, prin cresterea ponderii finantarii din surse mici (lucru care ajuta si mobilizarea politica) si din fonduri publice (pentru a reduce influenta "patronilor" de partid), si in general prin mentinerea echilibrului intre sursele de finantare, prin crearea de inlesniri pentru cei care sustin financiar partidele si de recompense simbolice pentru voluntari etc. 

Sa vedem daca subiectul mai apare public pe agenda guvernantilor...