Echilibrul si echilibristica

Este fascinant ca sapte echipe se afla in lupta pentru titlul Ligii I, dar nivelarea fotbalului romanesc este negativa, resimtindu-se in rezultatele din Cupele Europene.

Echilibrul neasteptat pe care il arata primul esalon al fotbalului romanesc in zona fruntasa entuziasmeaza multa lume, dar si pune pe ginduri analistii lucizi ai fenomenului. S-a auzit foarte recent, la un post de televiziune, ca o asemenea grupare de forte - sapte echipe despartite de doua puncte pe primele locuri - nu s-a intilnit de foarte multa vreme nu numai in fotbalul romanesc, dar si in cel european. De fapt, cautatorii de statistici exagereaza putin, fiindca pina la sfirsitul campionatului mai sint destul de multe etape (11). Cu adevarat senzational ar fi ca aceasta situatie sa se intilneasca inaintea ultimei etape, si nu cu sapte echipe, ci macar cu trei-patru. O situatie de acest gen campionatul Romaniei a inregistrat-o in editia 1977-1978, cind, inaintea finisului, patru echipe aveau sanse la titlu: Steaua, FC Arges, Poli Timisoara si Sportul Studentesc, clasate in aceasta ordine la final. De cele mai multe ori, daca titlul nu era lamurit cu o etapa sau mai multe inainte de final, duelurile din ultima runda se disputau - indirect sau direct - intre doua echipe: celebrul Dinamo - FC Arges din 1978-1979, cistigat de pitestenii lui Dobin cu 4-3, desi gazdelor le ajungeau un punct pentru a deveni campioane, sau recentele infruntari CFR Cluj - Steaua sau Unirea Urziceni - Timisoara.

Dar sa admitem ca acest echlibru din partea de sus a clasamentului este fascinant. Si este intr-adevar fascinant, daca aruncam privirile si spre subsoluri: aproape ca nu exista echipa care sa nu aiba ambitii sau griji, blaturile de altadata devenind din ce in ce mai rare. Este, insa, aceasta fascinatie si un motiv de satisfactie?

Mitica Dragomir, tartorul Ligii I, sustine pe toate sticlele ca intrecerea noastra interna este formidabila si ca nu exista in lume prea multe campionate cu o asemenea desfasurare. Afirmatii umoristice, fara indoiala, fiindca, de citiva ani buni, in Anglia nu conteaza decit trei echipe (Manchester, Chelsea, Arsenal), iar in Spania, intre tandemul Barcelona - Real si restul "muritorilor" este o distanta imensa. O tira de suspans in plus produce campionatul italian, dar si acolo totul se invirte in zona Inter - Milan - Juventus, uneori isi mai baga Roma sau Fiorentina coada, dar nimeni nu-si poate imagina ca, in anii viitori, Chievo sau Catania se va inscrie in lupta pentru "lo scudetto". Nici macar Dragomir n-ar putea indrazni sa postuleze ca Liga I este mai puternica decit Premier League, Primera Division sau Serie A. Nu cu multi ani in urma, situatia era similara si in campionatul nostru: luptele se dadeau intre Steaua si Dinamo, iar diavolul care isi baga coada era Rapid. De doi-trei ani, valorile s-au nivelat. Nivelare in sus sau in jos?

Pentru a raspunde la aceasta intrebare nu este nevoie de verdictul celor mai docti comentatori ai fotbalului, ci pur si simplu sa aruncam o ochire-doua pe "performantele" cluburilor romanesti in Cupele Europene din ultimii ani. Cu exceptia citorva rabufniri (Clujul acum doi ani la Roma, Unirea Urziceni toamna trecuta, Timisoara cu Sahtar), echipele noastre au parasit repede competitiile in care au fost angrenate. Spre comparatie, in 2005-2006, cind Liga I nu depasise stadiul disputelor dintre granzii bucuresteni, doua echipe romanesti disputau un sfert de finala intre Cupele Europene. Este, deci, limpede ca Unirea Urziceni, CFR Cluj, Timisoara sau Vaslui nu s-au ridicat la valoarea granzilor de atunci, ci echipele care faceau legea au pierdut mult din turatie. Ca fenomenul are explicatii exclusiv dimbovitene (managementul defectuos al cluburilor bucurestene), este o alta problema.

Este clar ca nivelul campionatului nostru a scazut, cum a constatat si selectionerul Razvan Lucescu, dar - in ciuda acestui deficit valoric - aparitia unor noi forte din afara Capitalei in peisajul reprezentarii romanesti in Europa merita salutata. Performantele Stelei si ale Rapidului din urma cu patru ani au creat emulatie, iar emulatia creeaza, la rindul ei, valoare. Ramine de vazut in cit timp plusvaloarea pe care o asteptam se va face vazuta, fiindca prea multa vreme nu mai este. Rezultatele catastrofale din ultimii ani in Cupele Europene ramin in clasamente, in timp ce acelea bune din urma cu patru-cinci ani vor disparea, iar Romania ar putea reveni foarte curind la regimul cu numai trei echipe in Europa. Atunci, atit de periculoasa zona gri de la mijlocul clasamentului se va mari considerabil, iar luptele pentru obiective se vor polariza din nou spre cele doua extremitati ale clasamentului.

Asadar, echilibrul care se manifesta acum in zona fruntasa a clasamentului este unul periculos si seamana mai degraba a echilibristica, pina cind fotbalul romanesc se va face din nou simtit in competitiile europene.