Un summit si mai multe ineptii mediatice

Cert este ca s-a dovedit inca o data ca numarul vocilor cu experienta si autoritate in materie de politica externa prezente in media romaneasca e extrem de limitat.

Acum, la incheierea Summit-ului NATO putem trage linia. S-a tot vorbit zilele trecute despre primirile si plecarile liderilor lumii (cu exceptia Chinei toate marile puteri ale momentului au fost reprezentate la virf la Bucuresti), despre intilniri si manevre de culise, despre esecurile sau victoriile unuia sau altuia, despre organizarea acestui urias eveniment care a solicitat la maximum multe dintre institutiile autohtone, de la serviciile de securitate la echipele responsabile cu logistica de comunicatii. Din punctul de vedere al summit-ului in sine, Romania a trecut cu bine examenul. Dincolo de unele atitudini si reactii care sint expresia unui tip de provincialism rezidual acumulat in perioada nu tocmai indepartata in care scrijeleam si noi pe la usile NATO si la cele ale Uniunii Europene. Avind in vedere amploarea evenimentului, micile sincope de organizare au fost pina la urma nesemnificative. Iar daca neplacerile inerente in astfel de situatii provocate de restrictiile de trafic (sintagma „culoarul unic" a devenit pentru citeva zile un subiect de conversatie la moda) si de masurile de securitate generalizate sint deja de domeniul trecutului, efectele benefice pentru Romania, care la mijlocul saptaminii recent incheiate a ocupat prin reuniunea NATO de la Bucuresti un loc privilegiat pe harta mediatica a lumii, sint unele pe termen lung.

Dintr-un alt punct de vedere evaluarile sint insa mult mai putin entuziasmante. Intr-un context special, precum cel creat de recent incheiatul summit, ies in evidenta lucruri peste care trecem mai usor cu vedere in mod obisnuit. Precum ineptiile livrate pe banda rulanta in comentariile facute in mass media de jurnalisti dar si de oameni politici. Inepta a fost si atitudinea politiei care prin amploarea disproportionata a interventiei asupra unui mic grup de protestatari anti-NATO nu a obtinut decit reactia contrara: o ampla mediatizare a unei actiuni marginale, cu siguranta mult peste ceea ce sperau initiatorii acesteia.

In acest punct trebuie facuta a precizare obligatorie. Din punct de vedere logistic, principalele canale de televiziune, in special cele de stiri, au functionat destul de bine. Au fost efectuate o multime de transmisiuni in direct si toate evenimentele importante au fost acoperite de relatari. Marile probleme au aparut in studiouri, acolo unde jurnalisti si politicieni, si destul de rar experti, isi propuneau sa comenteze intimplarile legate direct de summit sau de intilniri bilaterale precum cele ale presedintelui Basescu cu George W. Bush ori Vladimir Putin, semnificatia unor declaratii, consecintele unor decizii. Iar din acest punct de vedere catalogul cu ineptii e dezarmant de bogat. De la erori factuale deranjante pina la comentarii ridicole. S-a vazut inca o data ca numarul ziaristilor romani in stare sa emita analize cit de cit competente pe teme de politica externa e extrem de mic. La ordinea zilei e datul cu parerea si un vizibil deficit al culturii generale in materie. Iar absenta unor surse de informatii de calitate in interiorul institutiilor relevante din aceasta perspectiva e mai degraba regula decit exceptia.

Am vazut de pilda un foarte cunoscut moderator care se intreba neobosit si vizibil incintat de el insusi, pret de aproape jumatate de ora, „ce are de cistigat omul de pe strada de pe urma summit-ului sau din relatia Bucurestiului cu Statele Unite"? Un registru in care putem duce cu usurinta in derizoriu aproape orice tema. S-a grabit sa ne explice cum stau lucrurile Lavinia Sandru care, spre exemplu, a constatat ca spre deosebire de rusi (!) americanii nu aduc suficienti bani in Romania si ca sa fie mai convingatoare a pomenit de subventia de sute de milioane de dolari (in realitate e vorba de 27 milioane) pe care producatorul de automobile le-a primit de la statul roman. Problema nu e parerea in sine a Laviniei Sandru care, ca si seful ei de partid, Cosmin Gusa, e o mare admiratoare a Rusiei, asupra relatiei speciale intre Bucuresti si Washington. Ca om politic, ea are tot dreptul sa se pozitioneze cum crede de cuviinta si in aceasta privinta si in altele. Ridicol e nivelul argumentatiei sale.

Ceea ce te face insa sa te intrebi altceva: cum de Lavinia Sandru este atit de des invitata de mai toate televiziunile, prilej cu care repeta de regula astfel de prestatii jalnice indiferent de tema aflata in discutie? E vorba de lipsa de discernamint, de superficialitate sau pur si simplu de simple aranjamente de culise in care se decid numele invitatilor? De cele mai multe ori e cite ceva din fiecare dintre motivele enumerate mai sus. Cert este ca s-a dovedit inca o data ca numarul vocilor cu experienta si autoritate in materie de politica externa prezente in media romaneasca e extrem de limitat. In plus, defectele deja cunoscute, agresivitatea, aroganta si suficienta unor moderatori si jurnalisti omniprezenti pe micile ecrane, au iesit semnificativ mai mult in evidenta in zilele summit-ului cind discutiile au parasit inerent registrul obisnuitelor balacareli politice interne. Cum aceste boli nu sint trecatoare va trebui din pacate sa ne resemnam cu ideea ca vom mai avea inca multa vreme parte de acum incolo de comentarii marca Lavinia Sandru in mass media autohtona.