Reteta lui Costachel cu recomandarea Paharnicului

Tocanita de pui (porc, vita etc.)

Ca tot rideam recent de diminutive, iaca vine astazi rindul celei mai raspindite (probabil!) retete alintate din spatiul mioritic. N-are o carne preferata (doar sa fie putin grasuta) si cam orice leguma suplimentara poate sa apara pe neasteptate si cu voiosie in cratita (obtinind noi atunci variantele cu cartofi, cu ciuperci, cu morcovi ori cu mai stiu eu ce). Singura constanta in naratiune o reprezinta sosul, cu multa ceapa si rosii, basca alte citeva ingrediente (verdeata, in primul rind, dar nu numai) menite sa-i confere individualitate nationala, regionala, locala si chiar familiala. Ca asa-i tocanita noastra, intotdeauna aceeasi, dar niciodata exact la fel.

Lista de cumparaturi zice asa: cam 1 kg de carne (dupa cum ziceam mai sus cu ceva, nu multa!, grasime si, de preferinta, cu os), de la 300 g ceapa in sus, ½ kg de rosii (sau echivalentul in varii produse conservate), marar, patrunjel, sare, ulei, la care se adauga (aici vin preferintele mele personale, nu-i musai sa le treceti la obligatorii) 1 morcov, 1 ardei gras, ½ capatina de usturoi, 1 ardei iute (in lipsa, piper), 1 pahar de vin alb sec, cimbru.

Faceti mai intii toaleta ingredientelor, taindu-le apoi pe fiecare dupa cum le e felul: carnea bucati civilizate, legumele marunt, usturoiul feliute, iar verdeata cit de fin, cu precizarea ca ar fi bine sa scapati rosiile de pielite, iar ardeii (mai ales cel iute) de seminte si vinisoare.

Incingeti putin ulei intr-o tigaie si rumeniti usor carnea pe toate partile. Daca vreti o mincare mai usoara, carnea poate fi fiarta (dar adaugati in oala inca 1 ceapa si 1 morcov), procedeu care prezinta avantajul ca ne va oferi si o foarte buna zeama pentru stins prajeala.

Puneti ceapa, morcovul, ardeiul iute si usturoiul la calit intr-o cratita, in vreo doua linguri de ulei. Sarati, amestecati si, cind incepe sa se inmoaie si ziceti ca a prins gust, adaugati carnea, invirtiti de vreo doua ori cu lingura, turnati vinul (sau supa de care vorbeam mai sus), puneti capacul si lasati sa fiarba pina cind se fragezeste carnea si e gata sa cada de pe os (daca-l are!). Adaugati ardeiul gras, cimbrul si, dupa vreo 5 minute, rosiile (acum puneti piperul, daca n-ati folosit ardei iute). Vedeti cit de gros e sosul (aici n-am ce sa va spun, e dupa gustul fiecaruia) si mai puneti ceva lichid daca trebuie. Inca 5-10 minute de clocote mici, pina cind totul e fiert perfect, iar sosul a ajuns la consistenta dorita. In fine, nu va mai ramine decit sa reglati de sare si de iute, sa presarati verdeata tocata (si ceva usturoi suplimentar, daca va place), sa puneti capacul si sa stingeti focul. Sau, daca aveti ceva mai mult timp la dispozitie, puteti lasa tocanita cu mai mult sos si, dupa ce ati presarat verdeata si ati mai amestecat o data, sa bagati cratita in cuptorul incins, la foc mijlociu, unde trebuie sa mai stea vreo jumatate de ora, sa scada si sa se rumeneasca putin. Va fi perfecta.

Variantele, dupa cum spuneam, sint practic nenumarate si n-am sa insist prea mult. Va spun doar ca, daca vreti sa adaugati si o leguma la tocanita noastra, va trebuie cam ½ kg, cu precizarea ca, probabil, veti avea nevoie de ceva mai mult sos (adica un supliment de rosii si vin/supa), mai ales daca in cratita se vor prezenta cartofi (care au bunul obicei sa inghita lichid cind fierb).

Ca garnitura, traditionala este, fireste, mamaliga, dar versatila noastra mincarica se simte foarte bine si linga piure, cu muraturi prin preajma. (Costachel - http://costachel.ro)

Swallowtail Feteasca Neagra 2006, Vinarte

Feteasca Neagra este, fara indoiala, soiul rosu romanesc cu cea mai mare notorietate. Iesenii au chiar un motiv in plus de mindrie: locul de origine al soiului pare sa fie situat in jurul localitatii Uricani din judetul Iasi. Desigur insa ca asta se intimpla, odata ca niciodata, pe vremea Dacilor... in prezent Feteasca Neagra este raspindita mai ales in Muntenia, cu precadere in podgoria Dealu Mare, unde "se exprima" cel mai bine. Vinul pe care vreau sa-l asortam azi la tocanita lui Costachel (pe mi-as dori-o de vita) e produs tocmai in aceasta podgorie, la Zoresti, aproape de Buzau. Probabil ati ghicit ca e vorba de Feteasca Neagra Swallowtail de la Vinarte. Vorbim despre recolta 2006, un an cu mare potential in Dealu Mare. Nu prea stiu de ce, aceasta Feteasca Neagra nu are o mare notorietate printre consumatorii de vin. As indrazni sa spun ca e mai degraba un produs de nisa, destinat celor avizati. Haideti insa sa-l turnam in pahare si sa incercam "sa-l deslusim". In primul rind aducem vinul la o temperatura de 16 grade si il lasam 30-40 de minute in decantor. Culoarea este rosu-rubiniu inchis cu bordura maronie. Nasul este complex: visina putreda, fructe negre de padure, note de piele, tabac, menta si pamint reavan. Precum ziceam, vinul trebuie bine carafat deoarece altfel alcoolul iese in evidenta. Gustul pastreaza aceleasi fructe negre dar vine si cu ceva magiun afumat de prune, cafea, vanilie si note ierboase. Corpul este mediu, rotund si catifelat, cu o buna aciditate, tanini fermi si alcool bine integrat. Postgustul este lung si condimentat, cu visine supracoapte, trufe si piele. Potentialul de invechire prescris de producator este de 5 ani si cred ca e o evaluare corecta: recolta 2006 a ajuns acum la maturitate deplina! Prin urmare pentru 66 de lei puteti fi fericitii posesori ai unei sticle de Feteasca Neagra Swallowtail numai buna de pus pe orice masa de sarbatoare. (Paharnicul - http://paharnicul.winespot.ro)