Ce trebuie sa stie bolnavii dependenti de insulina
Diabeticul trebuie sa invete sa-si "citeasca" glicemia!
Data publicarii: 08/02/2012
E important ca diabeticul sa recunoasca semnele care anunta scaderea glicemiei: transpiratie, iritabilitate, tremuraturi, foame, oboseala, durere de cap, tulburari de vedere.
Dr. Mihaela Sotropa, medic in cadrul Clincii de Diabet si Boli de Nutritie Spitalului „Sf. Spiridon": „In primul rind, trebuie stabilit dozajul exact de insulina necesara zilnic fiecarui pacient, astfel incit sa se evite cu orice pret hipoglicemiile nocturne (glicemie sub 0,50 g/l) ca si cresterea acesteia peste 1,60 g/l la trezire. Apoi, diabeticul trebuie sa invete sa-si citeasca glicemia, stiind ca doza de insulina se adapteaza in doua moduri: imediat, bazindu-se pe glicemia masurata din virful degetului si retrospectiv (media glicemiei din ultimele trei, patru zile). Astfel, se echilibreaza diabetul, iar riscul complicatiilor este diminuat.
De cite ori se masoara glicemia
Bolnavul trebuie sa-si masoare singur glicemia, cel putin de trei - patru ori pe zi, in general inaintea mesei si la 2 ore dupa ce maninca. Aceasta obisnuinta este un factor absolut esential. In perioade de instabilitate, nu ezitati sa inmultiti masurarea glicemiei. Schimbati-va locul injectiei de insulina, stabilindu-va locul acesteia in functie de momentul zilei. De exemplu, dimineata in brat, la prinz in burta si seara in coapse, variind cu citiva centimetri de fiecare data pentru a evita modificarea tesutului subcutanat.
Scaderea brusca a nivelului glicemiei trebuie tratata
Diabeticul trebuie sa invete sa previna si sa trateze scaderea brusca a nivelului glicemiei. Aceste situatii nu sint o fatalitate; sint doar neplacute, numai in circumstante particulare fiind periculoase. Pacientul trebuie sa invete sa recunoasca semnele care anunta scaderea glicemiei (transpiratie, iritabilitate, tremuraturi, foame, oboseala, durere de cap, tulburari de vedere). E important sa aiba intotdeauna la indemina zahar care se absoarbe rapid sau glucoza, in caz de nevoie. In caz de hipoglicemie severa (care necesita interventia unei a doua persoane pentru rezolvare), o injectie intramusculara cu glucagon, pe care diabeticul trebuie sa-l aiba la domiciliu ca rezerva, il poate feri de pierderea cunostintei".