Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Probleme digestive din cauza renuntarii la fumat?

GALERIE
%PIC_TITLE%
    - +

    Andreea A., din Iasi: "Va rog sa ma ajutati cu un sfat. Am 22 de ani si de la 18 ani am inceput sa fumez. Din ianuarie  2010 nu mi-am mai cumparat tigari, dar am mai fumat ocazional, iar de cind nu mai fumez am probleme cu constipatia: inainte mergeam la baie in fiecare dimineata dupa o tigara si cafea. Acum nu mai pot si ma constip si ma balonez, am zile cind parca imi explodeaza burta. Poate ma ajutati cu un sfat.. Va multumesc. Am sa va urmaresc si sper sa ma ajutati".

    Conf. dr. Paraschiva Postolache, sefa Sectiei Clinice de Recuperare  Medicala Respiratorie a Spitalului Clinic de Recuperare Iasi, consilier antifumat si membru al Programului Natonal de Sanate "Stop Fumat": "Da, nicotina dintre cele peste 4.800 de substante toxice din fumul de tigara stimuleaza tranzitul intestinal (creste activitatea motorie intestinala) prin actiune pe receptori specifici. Ea este un excitant al sistemului nervos central si periferic, in doze mici inhibind toti ganglionii simpatici. Astfel, induce voma, scade diureza si creste activitatea motorie intestinala.

    Nicotina actioneaza si asupra altor aparate si sisteme, ceea ce explica modificarile polimorfe prezente la fumatori. Nicotina este un toxic puternic si cu actiune rapida, initial marind activitatea ganglionara, pentru ca in faza urmatoare sa produca o inhibare a ganglionilor, ceea ce explica actiunea sa depresiva si paralizanta.

    La fumatori este prezenta intoxicatia cronica cu nicotina, care se manifesta initial (la fumatorii incepatori) prin tulburari nervoase si vasomotorii, palpitatii, tulburari digestive, greturi etc., tulburari care pot duce in final la toxicomanie (nicotinism).

    Fumatul suprima si senzatia de foame, multi fumatori motivind ca au inceput sa fumeze pentru ca aveau o greutate mai mare deci normalul sau ca nu renunta la fumat pentru a nu se ingrasa (renuntarea la fumat creste apetitul). De aceea, din momentul in care nu mai fumeaza, fostii fumatori pot suferi de constipatie, insotita si de balonare (care presupune si cresterea perimetrului abdominal), cefalee (dureri de cap), stare de disconfort general si de celelalte manifestari ale sindromului de sevraj.

    Pentru a evita manifestarea sindromului de sevraj se recomanda participarea la cel putin o sedinta de consiliere si inlocuirea fumatului cu o alta "placere", exercitiu fizic si o alimentatie echilibrata, contraindicindu-se inlocuirea consumului de tutun sub forma de tigari (fumatul) cu un consum exagerat de alimente bogate in calorii (dulciuri); se recomanda consumul salatelor si fructelor si a minimum 2 l apa plata pe zi. Ca recomandare puteti participa la o sedinta de consiliere in vederea renuntarii la fumat pentru a primi, timp de cel putin o ora, toate informatiile necesare combaterii acestui simptom al sindromul de sevraj nicotinic. 

    Urmatoarele sedinte de consiliere le am programate pe 17.02.2010 la ora 18.30; 20.02.2010 la ora 15.00 si 23.02.2010 la ora 18.30 la Spitalul de Recuperare Iasi.

    Manifestarile sindromului de sevraj nicotinic 

    * "Nervozitatea, iritabilitatea, furia, frustarea sint cauzate de lipsa substantelor inhalate prin fumul de tigara, care afecteaza intregul sistem nervos central. Aceste simptome (acuze) pot dura citeva zile, dar absenta ritualului, ticului sau obiceiului induce aceste stari care pot dura uneori luni de zile, in functie de capacitatea de adaptare a persoanei. Ameliorarea sau rezolvarea acestora se realizeaza cu ajutorul psihologului, prin tehnici de relaxare, sau a medicului (administrarea unui calmant usor in cazuri extreme).

    * Anxietatea si depresia, ca si primele simptome, apar frecvent la persoanele nepregatite suficient sau care nu au un motiv personal puternic, durata depinzind de perioada de acomodare la noile conditii a fostului fumator. Ameliorarea sau rezolvarea acestora se realizeaza prin observarea si acceptarea cistigurilor, gindire pozitiva, rememorarea motivului renuntarii la fumat si chiar medicatie antidepresiva.

    * Insomnia prin cresterea energiei acumulate in organism in urma renuntarii la fumat. Ameliorarea sau rezolvarea acesteia se realizeaza prin activitate fizica si masuri de igiena a somnului.

    * Ametelile si cefaleea explicate prin cresterea afluxului de singe si a concentratiei de oxigen la creier, prin dispartia vasoconstrictiei determinate de nicotina si a monoxidului de carbon. Ametelile pot aparea o data sau de doua ori pe zi in prima saptamina si dureaza una - doua secunde. Ameliorarea sau rezolvarea acestora se realizeaza prin administrare de medicamente simptomatice, daca sint prea intense.

    * Nevoia acuta de a fuma este cel mai frecvent si tipic simptom, se datoreaza scaderii concentratiei de nicotina din singe, durata este scurta (1 - 3 minute) si poate surveni si la citeva luni dupa renuntarea la fumat. Intensitatea simptomului depinde de gradul de dependenta nicotinica, dar si factori psihici (toleranta la stress si durere, motivatie, contextul social, dependenta de gest etc.). Ameliorarea sau rezolvarea acestuia se realizeaza prin rabdare si intelegerea cauzei, precum si prin administrare de medicamente (bupropion, vareniclina etc).

    * Senzatia de foame apare la multi fosti fumatori si se explica prin revenirea la normal a centrilor foamei si satietatii, precum si a metabolismului, blocate de nicotina, dar si prin inlocuirea gestului de a fuma cu cel de a minca. Ameliorarea sau rezolvarea acestuia se realizeaza prin inlocuirea placerii de a fuma cu o alta placere, dar nu cu cea de minca, si practicarea de exercitii fizice.

    * Bradicardia si hipotensiunea arteriala (scaderea tensiunii arteriale) se explica prin lipsa nicotinei care creste frecventa si tensiunea arteriala.

    * Tremurul fin al minilor si degetelor si  transpiratia pot dura mai multe saptamini si se rezolva prin mentinerea acestora ocupate permanent si prin bai calde frecvente.

    * Tusea prin revenirea la normal a cililor cailor aeriene, care curata arborele bronsic si inlatura expectoratia, poate dura pina la citeva saptamini. Uneori este necesara prezentarea la medic pentru a diferentia aceasta revenire la normal a cailor aeriene de o boala", arata conf. dr. Paraschiva Postolache".


    © Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

    Ultima ora

    editorial

    Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

    Dan CONSTANTIN

    Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

    Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

    opinii

    Roboţi

    Codrin Liviu CUȚITARU

    Roboţi

    Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

    Despre discursul regionalist din Moldova (II)

    George ŢURCĂNAŞU

    Despre discursul regionalist din Moldova (II)

    Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

    Spărgătoarea de coduri

    Bogdan ILIESCU

    Spărgătoarea de coduri

    Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

    pulspulspuls

    Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

    Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

    Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

    Caricatura zilei

    La reciclat pet-uri și doze

    Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

    Cumpara editia digitala

    Vremea in Iasi

    Curs valutar

    Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri