sambata, 18.05.2013
Prof. dr. Vasile Costinescu, seful Clinicii ORL din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon" Iasi: „Exista mai multe feluri de sinuzita: frontala, maxilara, etmoidala etc. Dar, cele mai frecvente sint sinuzitele frontale si maxilare. De obicei sinuzitele frontale sint urmare a unei infectii nazale. Un alt punct de plecare al sinuzitelor, in special cele maxilare, il reprezinta infectia dentara. Asta deoarece la ora actuala serviciile stomatolgice fiind scumpe, oamenii amina prezentarea la medic. In ceea ce priveste sinuzitele frontale, nu toti cei care fac o infectie nazala ajung si la sinuzita.
Exista niste factori favorizanti care conduc la aparitia afectiunii. Unul este deviatia de sept, apoi hipertrofia de cornete, apoi diverse formatiuni care cresc in nas pe sept sau chiar pe pertele nazal lateral; la acestia se adauga tumori benigne sau polipoza nazala (polipii). Exista, de asemenea, sinuzita: acuta si cronica.
In sinuzita frontala acuta simptomele incep cu dureri in regiunea frontala; se poate sa existe concomitent o congestie a conjunctivelor ( ochi inrositi); durerea frontala apare mai ales in prima parte a zilei. Poate sa curga o secretie purulenta sau mucopurulenta din nas pe partea unde este sinuzita. Durerea este mai accentuata cind pacientul se apleaca si asa cum spuneam apare mai frecvent dimineata, dar poate sa apara si in timpul zilei. Cele mai puternice dureri sint cele cauzate de sinuzita frontala.
Sinuzita cronica
In sinuzita cronica poate exista, de asemenea, o scurgere purulenta. Dar puroiul nu mai este cremos, galben asa cum se intimpla in cea acuta. Este un puroi mai „murdar", dar mai grunjos, cu o culoare intre galben si verzui. Acesta curge mai abundent in perioade de reacutizare.
Pacientul poate avea sinuzita cronica de citiva ani; dar puroiul din nas curge mai tare cind se schimba anotimpuril dinspre iarna spre primavara, cum este acum sau dinspre toamna spre iarna. Exista si durere, dar aceasta este de intensitate mai mica decit in sinuzita acuta.
Sinuzita cronica poate persista si 5-6 ani de zile daca nu este tratata corect. Data fiind anatomia regiunii se poate ajunge la infectii extinse. Sint cazuri rare, dar exista, cind de la o sinuzita cronica netratata sau tratata incorect se ajunge la abcese cerebrale.
Infectii dentare
In sinuzita maxilara exista o senzatie de durere in regiunea malara suborbitala (sub ochi). Pacientul are o senzatie de presiune in zona respectiva.
Cind sinuzita maxilara e acuta, pacientul are o hipersensibilitate in zona respectiva a fetei. La fel, in sinuzita de cauza dentara, poate curge puroi din nas. Puroiul, pe linga ca isi schimba culoarea, miroase si urit. Asta pentru ca sint germeni anaerobi care insotesc procesul de infectie de la nivelul maselii. Asta duce la infectare si mirosul neplacut.
De altfel, cei mai multi pacienti ajung la noi cu sinuzita cronica de origine odontogena abia cind apare acest miros neplacut. Indiferent de tipul sinuzitei, precizarea diagnosticului se face cu o radiografie.
Tratament in cazuri acute
Tratamentul sinuzitei acute frontale de cauza rinogena se face cu antibiotice. S-a observat ca a scazut foarte mult procentajul sinuzitelor cronice, pentru ca se trateaza foarte bine sinuzita acuta. Specialistul prescrie un antibiotic pentru o perioada de 5-7 zile. Se cauta un antibiotic cu un spectru larg. La ora actuala se cam stie ce mirobi pot sa apara si care raspund la anumite antibiotice. In plus, pe linga antibiotic se da un antiinflamator care lucreaza asupra mucoasei si are si efect antalgic.
Punctii sau operatie pentru afectiunea cronica
La sinuzita cronica daca este de cauza odontogena, obligatoriu trebuie eradicat focarul dentar. Deci, pacientul trebuie sa apeleze si la serviciile unui stomatolog. In ceea ce priveste sinuzita frontala cronica, se incearca un tratament cu punctii. Se fac 4-5 punctii. Acestea nu sint dureroase si se realizeaza cu anestezie. Se spala sinusul dupa care se introduce antibiotic si un antiinflamator. Iar combinarea dintre tratamentul local si cel general duce la vindecare. Daca nu se obtin rezultate, atunci se intervine chirurgical.
Exista cazuri cind se poate ajunge la operatie. Mucoasa nazala sufera niste modificari, poate sa apara necroza - mortificarea mucoasei. In astfel de cazuri, nu ai alta solutie decit sa o indepartezi chirurgical. Pacientul poate alege intre cele doua metode: endoscopia sau operatia clasica. Chiar daca ideea de operatie poate speria, trebuie stiut ca vorbim de o interventie chirurgicala care nu este dureroasa si nici complicata".
Cuvinte cheie:
CIOCNIRE între DOUĂ TRENURI în America. 60 de oameni au ajuns la spital
Depanatorul de televizoare vechi. Amintiri în alb-negru sau parţial color!
Care sunt cele mai vizitate site-uri de catre copiii din Romania! Rezultatul o sa te revolte
Peste 250 de absolventi de liceu sustin in 18-31 mai sesiunea speciala a bacalaureatului
Laurette a fost respinsa ca bebelusa la "Cronica Carcotasilor!"
Bilete la spectacolele FIE Iaşi, vândute în 10 oraşe din ţară
Bucătarii ieşeni, ademeniţi cu salarii de 2.000 de euro pe lună
Liderii PSD şi PNL au recunoscut: Fractura USL nu mai este o invenţie de presă
Coreea de Nord deţine de două ori mai multe lansatoare de rachete decât se credea
Nicolae GRECUPlânsul pe umăr nu ajută |
Copyright 2006-2013 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.