Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Una din sapte femei sufera de dureri cronice pelvine

GALERIE
%PIC_TITLE%
    - +

    Prof. dr. Mircea Onofriescu, Maternitatea "Cuza Voda" Iasi: "Durerea pelvina este un simptom frecvent in rindul femeilor. Natura si intensitatea ei variaza, iar de multe ori cauza este obscura. Mai mult, in unele cazuri nu se poate evidentia nici o boala. Poate imbraca mai multe aspecte. Unele femei se pling de dureri pelvine mai mult sau mai putin intense in perioada menstruatiei, pentru altele durerea este difuza, greu de localizat. Uneori durerile pelvine pot debuta in timpul miscarilor intestinale sau sub forma mictiunilor dureroase care pot fi insotite de singerare. Alteori, actul sexual este dureros, motiv pentru care viata sexuala a femeii cu durere pelvina cronica are de suferit. Alaturi de acest aspect, o astfel de persoana poate suferi de o scadere a calitatii vietii prin tulburari de somn, senzatie de oboseala, tulburari psihice precum diferite grade de depresie, in strinsa legatura cu durerea cronica. Durerea pelvina este consecinta unor afectiuni ale organelor din bazin. Disfunctiile organelor aparatului reproductiv, ale tractului digestiv sau aparatului urinar  pot fi cauze de durere pelvina. Pentru ca de cele mai multe ori se gaseste o boala a acestor organe in spatele durerii pelvine, este foarte important consultul medical pentru depistarea cauzei si inlaturarea unei eventuale suspiciuni de cancer. In diagnosticarea afectiunii medicul va avea in vedere  mai multe posibilitati:

    Cind problema este ginecologica

    Cancerul ovarian
    Nu este cea mai frecventa cauza de durere pelvina, dar merita amintit primul pentru ca reprezinta o afectiune extrem de grava, cu evolutie fatala daca nu este descoperit la timp. Durerea pelvina din cancerul ovarian este de obicei un simptom tardiv, cind cancerul a invadat organele din jur. Durerea imbraca mai multe forme, mimind alte afectiuni ginecologice sau digestive. Cancerul ovarian este prima posibilitate care trebuie exclusa in diagnosticul durerii pelvine.

    Endometrioza
    Este o afectiune ginecologica caracterizata prin prezenta de tesut endometrial functional in afara cavitatii uterine. Cu alte cuvinte, tesutul care in mod normal captuseste cavitatea uterina poate fi gasit, la anumite femei, in mod anormal, si in alte locatii situate extrauterin sau de multe ori in grosimea miometrului - boala care se numeste adenomioza. Poate determina dureri pelvine, hemoragii trenante. Este o afectiune subevaluata si dificil de diagnosticat clinic sau ecografic. Endometrioza poate fi de multe ori cauza de durere pelvina. Se apreciaza ca pina la 20-30% dintre femei sufera de endometrioza care este diagnosticata mult mai frecvent prin ecografie endovaginala sau laparoscopie. Frecvent determina infertilitate.

    Chistul de ovar
    Chistul de ovar este de multe ori asimptomatic. In cazurile simptomatice se poate confunda cu alte afectiuni pelvine precum endometrioza, inflamatiile pelvine cronice, sarcina ectopica sau cancerul ovarian. Chiar boli digestive ca apendicita si diverticulita pot mima simptomele unui chist ovarian rupt. Durerea pelvina data de chisturi ovariene poate fi o durere surda, constanta sau intermittenta si poate cobori spre coapse sau in regiunea lombara. Poate aparea inainte de ciclu sau chiar inainte de finalul acestuia. Ruperea unui chist ovarian schimba caracterul durerii, aceasta devenind acuta. Examenul ecografic endovaginal evidentiaza prezenta de lichid la nivelul pelvisului

    * Boala inflamatorie pelvina
    Boala inflamatorie reprezinta inflamatia unuia sau mai multor segmente ale tractului genital feminin. Uneori aceasta inflamatie poate cuprinde si alte organe din pelvis sau abdomen. De exemplu, o femeie care sufera de anexita ( inflamatia ovarelor si a trompelor) are dureri suparatoare pelvine. Poate avea febra, stari de voma, ameteli si dureri de cap. Poate avea singerari sau scurgeri vaginale alb-galbui, expresia unei vaginite. Este posibil ca nu toate aceste simptome sa apara la o singura bolnava asa cum este posibil ca bolnava sa nu simta nimic. Nici macar sa nu stie ca este bolnava. Dificultatea diagnosticarii acestei boli consta in faptul ca durerea pe care o simt persoanele afectate este usor de confundat cu durerea provocata de un apendice inflamat sau cu durerea unui colon iritabil. Daca pacienta nu are apendicul extirpat, exista riscul ca ea sa fie trimisa la chirurgie, sa fie operata si durerile sa continue. Daca prezentati simptomele amintite mai sus, cel mai bine ar fi sa va prezentati la un consult medical. In urma consultatiei ginecologice se elimina riscul unei confuzii. Dupa ce diagnosticul e clar, se poate  incepe tratamentul.

    * Alte cauze ginecologice
    O sarcina tubara rupta provoaca o durere pelvina, insa aceasta este brutala, brusc aparuta, acuta si nu cronica. Este caracteristica absenta menstruatiei si dozarile hormonale (beta-HCG) sustin prezenta unei sarcini extrauterine. Examenul ecografic endovaginal arata absenta sarcinii intrauterine si uneori prezenta sarcinii extrauterine cu diverse localizari: tubare, ovariene, cervical. Necesita tratament de urgenta in cadrul unui spital. Alte cauze ginecologice de durere pelvina mai sint: malformatiile uterine, tumori benigne (fibrom) etc. Nasterea pe cale naturala care a necesitat sectionarea perineului in momentul expulziei capului fetal sau in caz de aplicare de forceps sau de ventuza obstetrical pentru extragerea capului fetal poate determina prin cicatricile ramase, durere pelvina.

    * De cauza intestinala
    Constipatia cronica poate Declansa dureri pelvine, dar si alte afectiuni digestive pot fi implicate: colita, intestinul iritabil, diverticulita produc uneori dureri pelvine cronice cu caracter mai degraba ginecologic decit digestiv. Sindromul de intestin iritabil este mai frecvent la femei decit la barbati si asociaza durere cu constipatie sau diaree.

    * De cauza urologica
    Infectiile urinare joase (cistitele ) sint cele mai frecvente cauze urologice de durere pelvina. Alta afectiune a aparatului urinar care determinea durere pelvina acuta sau cronica este litiaza urinara (prezenta calculilor care pot migra la nivelul aparatului urinar si determina dureri pelvine intense).

    * Poate fi de natura fizica
    Exercitiile fizice sustinute, un antrenament prea puternic la sala, o lovitura sau orice alt traumatism poate produce o forma sau alta de durere pelvina. Uneori actul sexual poate produce leziuni ale vaginului si colului uterin, provocind durere pelvina.

    Stabilirea diagnosticului

    Diagnosticarea urmareste aflarea cauzei durerii pelvine cronice. Pentru a putea determina cauza, medicul va face un examen clinic si va indica o serie de analize si teste. In plus, iti va pune intrebari legate de durerea pe care o ai, pentru a se orienta asupra diagnosticului si pentru a avea o prima suspiciune.

    Trebuie sa-i mentionezi cind apare durerea si unde este ea localizata, cit timp dureaza, daca este legata de ciclul menstrual, de urinat sau contactul sexual, cum simti durerea (ascutita, surda, junghi, colicativa etc), in ce circumstante a inceput sau cit de brusc a inceput. Informatiile suplimentare legate de momentele in care apare durerea si de prezenta sau absenta altor simptome asociate, legate sau nu de activitati cum sint mincatul, dormitul, activitatea sexuala, miscarea, pot orienta medicul in stabilirea diagnosticului.

    Testele diagnostice pentru durerea pelvina

    Pe linga istoricul medical complet si examenul clinic fizic general si pelvin (ginecologic), testele utilizate in diagnosticul durerii pelvine pot include: teste de singe, teste de sarcina, analiza urinii, culturi bacteriologice din vagin si de la nivelul colului uterin, ecografie, laparoscopie, histeroscopie, tomografie computerizata, rezonanta magnetica nucleara, radiografie.

    Tratament in functie de cauza

    Tratamentul se va adresa in primul rind cauzei, a bolii care produce durerea pelvina. Tratamentul va fi determinat si de starea de sanatate si istoricul medical, severitea bolii, evolutia acesteia, toleranta pentru medicamente, investigatii sau alte tratamente, optiunile si preferintele tale. Optiunile de tratament includ antibiotice, antiinflamatoare, analgetice, anticonceptionale orale, intervenetia chirurgicala de preferat laparoscopic, balneofizioterapie.

    De multe ori, medicul poate recomanda o abordare multidisciplinara a durerii pelvine, care include schimbari in schema de nutritie, schimbari de mediu, schimbari ale locului de munca sau a programului zilnic, balneofizioterapie si managementul durerii.

    -------

    Mecanism fiziopatologic

    Expertii trebuie sa inteleaga toate cauzele posibile ale durerii pelvine, mai ales cind aceasta s-a cronicizat. Din acest motiv unele femei au dureri cronice pelvine fara o cauza cunoscuta, chiar dupa examinari amanuntite. Din fericire chiar fara a se cunoaste cauza, exista tratament pentru reducerea durerii.

    Durerea pelvina, fiind rezultatul uneia sau mai multor cauze exista mai multe variante:

    * cind o cauza este diagnosticata si tratata, precum un chist ovarian, durerea poate disparea;

    * pentru durerea dificil de diagnosticat, medicul poate efectua mai multe investigatii care sa excluda diferite boli. De asemenea, poate incerca diferite tratamente pentru a vedea daca functioneaza, ceea ce va ajuta punerea diagnosticului;

    * cind o cauza este dificil de tratat, precum endometrioza, durerea poate urma un curs imprevizibil;

    * pentru durerea nediagnosticata dupa investigatii indelungate, medicul impreuna cu pacienta pot lua in considerare unele tratamente cunoscute in diminuarea durerii cornice;

    * in unele cazuri, durerea persista 4 pina la 6 luni devenind cronica si reprezinta o conditie medicala in sine. Chiar dupa tratarea cauzei, nervii afectati continua sa transmita semnale dureroase. Se numeste neuropatie si este un tip de durere cronica. Odata instalata este posibil ca tratamentul sa tina durerea sub control, dar sa nu o vindece.


    © Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

    Ultima ora

    editorial

    Cine profită de madam Şoşoacă

    Pavel LUCESCU

    Cine profită de madam Şoşoacă

    Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

    opinii

    Distrugerea statuilor

    Alexandru CĂLINESCU

    Distrugerea statuilor

    Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

    De ce este atât de aspru Postul Mare?

    pr. Constantin STURZU

    De ce este atât de aspru Postul Mare?

    Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

    Roboţi

    Codrin Liviu CUȚITARU

    Roboţi

    Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

    pulspulspuls

    Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

    Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

    Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

    Caricatura zilei

    La reciclat pet-uri și doze

    Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

    Cumpara editia digitala

    Vremea in Iasi

    Curs valutar

    Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri