Eurotrip agentie de turism
mesterescu

26 de profesori de la Politehnica au primit diplome de recunostinta

GALERIE
%PIC_TITLE%
    - +

    Generatia de profesori care au pus bazele Universitatii Tehnice "Gh. Asachi", unii aflati acum acum la virste inaintate, au fost premiati miercuri in deschiderea Zilelor Universitatii.

    Vasile Ababi, Teodor Saveanu, Vitalie Belousov, Teodor Saveanu, Paulica Raileanu, Alfred Braier au fost doar citiva din cei 26 de profesori care si-au auzit miercuri numele in cadrul festivitatii.

    "Noi am inceput facultatea dupa razboi, dupa seceta si dupa foamete si n-a fost deloc simplu. Noi am folosit rigla de calcul si hirtia milimetrica in locul calculatoarelor. Asa ca voi, studentii, fiti atenti cind ne judecati", si-a inceput cuvintarea, emotionata, prof.dr. Elena Corlateanu, unul dintre chimistii de seama ai institutiei.

    Profesorul Mihai Gafitanu, rector al Universitatii timp de 12 ani, cu peste 450 de lucrari de specialitate, a primit ieri de asemenea diploma de profesor senior din partea conducerii universitatii, ca semn de pretuire pentru intreaga activitate. "Fiind un moment de bilant, nu numai un bilant de cifre cit si de sentimente si amintiri, vreau sa-mi amintesc de figurile unor mari profesori, care m-au calauzit, chiar de cind m-am inscris la Politehnica, intre care Dimitrie Mangeron", a marturisit profesorul Gafitanu.

    Profesorul Alfred Braier, acum la virsta de 80 de ani, coeditor al "Buletinului Institutului Politehnic din Iasi" din 1960, autor al 144 de lucrari de cercetare stiintifica si fost sef al catedrei de Mecanica, a fost de asemenea premiat ieri pentru indelungata activitate desfasurata in cadrul Universitatii Tehnice.

    Programul manifestarilor aniversare va continua in toata luna noiembrie, cu evenimente organizate de fiecare facultate in parte. Astazi, la Facultatea de Automatica si Calculatoare va fi lansata cartea "Facultatea de Electrotehnica - Istorie din documente de arhiva si marturii, semnata de Leopold Sebastian, unul dintre profesorii premiati miercuri.

    In cadrul evenimentelor stiintice organizate miine la Facultatea de Constructii si Instalatii, prof.dr. Adrian Radu va primi titlul de Doctor Homoris Causa.


    Comentarii Facebook

    Ultima ora

    editorial

    Să ne fie ruşine cu asemenea baroni

    Cosmin PAȘCA

    Să ne fie ruşine cu asemenea baroni

    Ce poţi spune despre inteligenţa unei naţiuni care se lasă furată de unul ca Şova?

    Filmuletul zilei

    opinii

    Cu bune şi cu rele

    George ŢURCĂNAŞU

    Cu bune şi cu rele

    Dorindu-le ca de tot ce ne fac ei (politicienii) nouă să se bucure din plin şi domniile lor, am să mă opresc aici, încercând să caut “simetria” prin infrastructura de transport ieşeană.

    Boss

    Ioan MILICĂ

    Boss

    Prin copiii mei, sunt în toate şi peste tot. Ochii şi urechile lor sunt ochii şi urechile mele. Văd tot şi aud tot. Ascultă la mine, boss, că-mi eşti ca un copil. Dacă vrei să fii cu adevărat greu, nu există altă posibilitate de a şti în orice clipă cum se face mălaiul şi cine îl mestecă.

    “Nihil SI(n)E Deo”

    Florin CÎNTIC

    “Nihil SI(n)E Deo”

    Până de curând, mă tot întrebam la ce foloseşte acest spectacol grotesc şi mi se părea bizar ca acest personaj, probabil recrutat de spionajul ceauşist, să aibă o asemenea protecţie şi vizibilitate în ţară şi nu, cum ar fi fost mai probabil, în străinătate. E o întrebare ce merită dezbătută în curând.

    Propunerea redactorului sef

    Robert Turcescu nu trebuie să iasă aşa din scenă

    Toni HRITAC

    Robert Turcescu nu trebuie să iasă aşa din scenă

    Ar trebui să calculeze ravagiile făcute în breaslă şi să încerce o cât de câtă “acoperire” a acestora. Trebuie să meargă cu mărturisirile până la capăt.

    Caricatura zilei

    De unde avea prefectul nivela?

     

    Editia PDF

    Intrebarea zilei

    Mergeţi la alegerile prezidenţiale?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2013 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.