Exact in ziua in care "Ziarul de Iasi" scria de "Curba mortii" din acel loc
Accident teribil aseara la Sirca (FOTO)
Autor: Andrei DISCA
Data publicarii: 18/10/2011
Un Mercedes Viano s-a rasturnat in curba deja vestita din acest sat, punind la pamint circa 20 de metri de gard. "Omul asta a avut mare noroc. Un par de la gard a intrat in bordul masinii, si a iesit aproape de capul sau", spune un satean. La volan se afla Ovidiu Carausu, de 41 de ani, care a facut si mare taraboi la sediul Politiei, spunind ca este jurist.
Un jurist din Iasi care pare sa fi servit alcool inainte de a se urca la volanul masinii sale Mercedes Viano a scapat ca prin minune de la moarte dupa ce s-a rostogolit ieri-seara intr-o curba la Sirca.
Potrivit martorilor, acesta venea dinspre Iasi si mergea spre Tirgu Frumos, iar din cauza vitezei a intrat in sant, a spulberat un semn care atentiona curba periculoasa, a darimat 20 de metri de gard, apoi s-a rasturnat. In microbuzul pe care il conducea Ovidiu Carausu, de 41 de ani, nu se afla nici o persoana, iar acesta nu a avut nici o zgirietura.
Proprietarul casei careia ieseanul i-a darimat gardul a povestit ca soferul abia s-a putut da jos din masina. "Omul asta a avut mare noroc. Un par de la gard a intrat in bordul masinii si a iesit aproape de capul sau. S-a dat pur si simplu jos din masina, si a inceput sa mearga spre statiunea pomicola. Au venit cei cu ambulanta, dar nu a vrut sa fie dus la spital. De asemenea, nici cu politistii nu a dorit sa stea de vorba. Nici nu a vrut sa auda de suflat in etilotest", a povestit localnicul.
Politistii l-au dus pe sofer la Tirgu Frumos pentru recoltarea probelor biologice, dar acesta a refuzat. "Nu a dorit sa sufle in etilotest, apoi a refuzat sa dea probe de singe. Aceasta se numeste infractiune. Am avut si putin scandal cu el, dar s-a calmat pina la urma", au spus politistii de la Sectia din Tirgu Frumos.