Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Eroii ieseni din 1989

Au fost in calea gloantelor in urma cu 19 ani

GALERIE
%PIC_TITLE%
    - +

    22 Decembrie 1989: Nicolae si Elena Ceusescu, dictatorii care au condus Romania timp de peste doua decenii, au fost arestati. In ziua de Craciun cei doi au fost executati. 24 decembrie: a fost proclamta de FSN "victoria Revolutiei". Romania a fost ultimul stat din Europa de Est care s-a desprins de blocul comunist insa a fost si singurul care a facut trecere dintre cele doua lumi, comunism-democratie, prin varsarea de singe.

    Rezultatul celor zece zile de lupte stradale, care au avut loc in mai multe orase din tara in perioada 17-27 decembrie, este infiorator: peste 1000 de morti si peste 3000 de raniti. Pe liste s-au numarat si ieseni: 16 eroi martiri, 18 raniti. In dosarele Asociatiei Eroilor Revolutiei din Decembrie 1989 Raniti-Invalizi si Urmasi ai celor decedati "Stefan cel Mare" Iasi figureaza doar 33 de persoane, dintre care 18 apartin iesenilor care au scapat cu viata. Doar acestea au depus acte pentru a primi pensie de urmas sau certificat de revolutionar.

    "Ziarul de Iasi" a dorit sa reinvie povestile acestora si sa omagieze eroii martiri, facindu-le cunoscute povestile. Ei sint cei care nu se pot bate cu pumnul in piept, fluturind carnetele de revolutionari. Multi s-au stins sau au fost raniti doar pentru ca se aflau la locul nepotrivit, in momentul nepotrivit.

     

    Secerati in macelul de la Otopeni

    Pentru unii romani aceste zile din decembrie, se afla sub semnul tacerii, al doliului si al tristetii. Sarbatoarea Nasterii Domnului este umbrita de comemorarea copiilor, sotilor sau fratilor de care s-au despartit acum 19 ani. In situatia aceasta se afla si 17 familii din Iasi, care au pierdut in timpul Revolutiei unul din membrii familiei. Dintre acestea, patru sint legate de aceeasi tragedie: masacrul de la Otopeni. Aici au murit in noaptea dinspre 22 spre 23 decembrie 50 de militari, iar alti 13 au fost raniti.

    Majoritatea dintre ei erau abia iesiti de pe bancile scolii. Aveau 18-19 ani. Moartea lor pare inexplicabila: tinerii, sositi la Otopeni in trei camioane, chemate de comandatul aeroportului pentru a asigura paza, au fost secerati de colegii lor. Doua lanturi de tragatori din doua unitati militare si cadre si militari in termen, care aparau aeroportul, au ascultat ordine si i-au macelerit, luindu-i drept  teroristi. In decizia nr. 20 din dosarul 40/2000, dat de Curtea Suprema de Justitie, in sedinta publica din 19 februarie 2001, se subliniaza cauza mortii lor: incompetenta.

    Acuzati pentru aceasta tragedie au fost generalul maior Dumitru Draghin, general maior Grigorie Ghita si capitan Ionel Zorila. Acestia au fost trimisi in judecata pentru savirsirea infractiunilor de ucidere din culpa si de vatamarea corporala.

    "S-a retinut ca in dimineata zilei de 23 decembrie 1989, in exercitarea atributiilor ce le reveneau din functiile de comanda ce le detineau, cei trei inculpati sus mentionati au manifestat lipsa de prevedere in luare masurilor ce se impuneau a fi adoptate in situatiile cu care au fost confruntati, ceea ce a avut ca urmare uciderea a 50 de persoane si ranirea altor 13".

    Dumitru Draghin a fost condamnat la opt ani de inchisoare, Ghita Grigore la sase iar Ionel Zorila la patru, insa a fost gratiat in totalitate. Atit ei cit si insitutiile la care lucrau -Draghin, comandantul aeroportului, si Zorila pentru Ministerul Apararii Nationale si Grigorie Ghita pentru Ministerul de Interne - au fost obligate sa plateasca despagubiri famiilor in valoare totala de peste 37,5 miliarde de lei.

    Familiile iesene Stefan Aniculei, Mihai Bezedica, Constantin Copaceanu, Vasile Panaite au primit cite 8 milioane de lei vechi daune civile si cite 100 de milioane de lei vechi daune morale. Ieseanul Mihai Darabana, ranit la Otopeni, a primit 50 de milioane de lei despagubiri.

    Bezedica Costica
    Profesie: Soldat in termen UM 0865 Campina
    Data nasteri: 16.11.1968
    Locul nasterii: sat Maxut, comuna Deleni, Iasi
    Calitate: Erou Martir
    Data mortii: 23 decembrie 1989, ora 07: 30

    "Avea 32 de gloante. Era farmat tot"

    Mama sa ii spunea Nicu. I-a schimbat numele la trei luni pentru a-l scapa de moarte. Costica a avut un frate geaman care a murit la trei luni iar mama sa, ca sa nu il piarda si pe el, l-a vindut peste geam unui frate de-al ei. Daca nu l-a luat moartea la trei luni, l-a rapus revolutia la 21 ani. Terminase scoala profesionala de electromecanica la Hirlau, pe care a absolvit-o dupa ce a terminat liceul. L-au luat in armata in toamna, iar nici dupa trei luni a murit impuscat in macelul de la Otopeni. "Era un baiet cuminte, harnic. Il luam cu mine la colectiv la strins sfecla. Odata s-a pornit o ploaie mare, era chiar inainte de plecarea in armata. I-am spus ca ar fi mai bine sa mergem acasa dar Nicu nu a dorit sa auda si mi-a zis  «Eu plec acus mamica in armata, cine te va mai ajuta?»", isi aminteste cu lacrimi in ochi Elena Bezedica, mama a patru copii, cu tot cu el.

    In seara cind a fost informata de moartea fiului ei i-a s-a rupt inima in doua. "De atunci sufar cu inima. Trebuie sa iau pastile mereu", zice ea. Pe linga boala trupeasca si cea sufleteasca o macina incontinuu. "Cind pleca si venea din sat, mergea pe aici, pe cararea din gradina. Multi ani am privit lung aceasta carare, plingind, cu speranta ca il voi vedea venind acasa", zice ea. 

    Nu mai vine de 19 ani. Nicu sau Costica, dupa botez, era soldat in termen la Cimpina, ca si Ionel Panaite. In seara de 22 decembrie a fost omorit. "Avea 32 de gloante. Era farmat tot. Urechile ii erau distruse. Ei l-au adus imbracat insa noi am respectat traditia si l-am scaldat. Baiatul cel mare a lesinat cind l-a vazut", isi aminteste mama.

    Atunci cind vine vorba de vina, parintii lui Costica pun totul pe seama vointei lui Dumnezeu si a fatalitatii. "Nu cred ca au facut-o cu intentie, cei care au tras in fiul meu. Multi nu au judecat, au riscat. A fost bine?! A fost rau!? Daca asa a dorit Dumnezeu, asa a fost", spune tatal lui Nicu. "Nu trebuia sa se intimple, asa si a dorit Dumenzeu, i-a fost drag de el si l-a luat la Dinsul, ca altii sa aiba libertate", intareste spusele tatalui, mama eroului martir.

    Baiatul este ingropat in satul Maxut, comuna Deleni. La intrarea in sat parintii i-au ridicat o troita si i-au facut un momument. Chiar daca au primit anul trecut cele 108 milioane de lei vechi, familia ar da totul oricind inapoi daca si-ar primi fiul.

     

    Copaceanu Constantin
    Profesie: Soldat in termen la UM 0865 Campina
    Data nasteri: 31.06.1971
    Locul nasterii: Iasi
    Calitate: Erou Martir
    Data mortii: 23 decembrie 1989

    "Au fost pur si simplu spulberati militarii din masinile prinse in ambuscada"

    Constantin a fost baiatul celui care ajuta de peste 16 ani pe parintii eroilor martiri din Iasi. Constantin Copaceanu este presedintele Asociatiei Eroilor Revolutiei din Decembrie 1989 Raniti-Invalizi si Urmasi ai celor decedati "Stefan cel Mare" Iasi. Fiul sau avea doar 18 ani, cind a fost impuscat in cap, de aproape, la Otopeni. In toamna iesise de pe bancile liceului. Absolvise liceul nr. 5, Constructii masini. "In toamna mi l-au luat in armata si in decembrie mi l-au dat mort. Nu a apucat sa isi traiasca viata", spune tatal sau.

    "Cind mi l-au dat am observat ca era impuscat in cap, de aproape, de la spate, pentru ca avea parul ars. Glontul cind intra nu lasa gaura, doar cind iese, iar baiatului i-a iesit prin gura. Avea dintii sparti si gura deschisa, probabil il omorisera in timp de striga", explica Copaceanu.

    Nu-i place sa isi aduca aminte de zilele acelea, asa ca prefera sa taca atunci cind vine vorba despre propriul sau necaz. In schimb, cind trebuie sa vorbeasca despre ceilalti membri ai asociatiei sale, Copaceanu e multumit ca i-a ajutat, cit a putut. Ii stie pe toti cei care au dosar la el: 32 de persoane. Le stie vietile la mai toti, atit ale urmasilor eroilor decedati, cit si ale civililor impuscati pe strazile Bucurestiului, Timisoarei, Brasovului si a ranitilor care mai traiesc si azi.

    "Lui Panaite ambii parinti ii sint morti" imi spunea el inainte sa plec in cautarea rudele eroilor martiri. Mort este si sufletul lui. Si-a pierdut suflarea si viata in ziua in care i-a murit copilul. L-a iubit ca pe ochii din cap. Desi a incercat sa nu plinga in prezenta mea, Constantin a scapat chiar spre finalul intilnirii citeva lacrimi. "Daca stiam ca se va intimpla asta nu l-as fi lasat acolo. De fiecare data cind mergeam la el, il gaseam la munca cimpului. Numai la incoporare am avut si noi mai mult timp impreuna. In decembrie imi tot spune «Tata, sa vii la mine de Sarbatori». M-am dus dar nu ca sa sarbatorim Craciunul ci ca ca sa ii iau trupul", spune pensionarul.

    Si-a pierdut fiul iar vinovat este, in opinia sa, Ion Iliescu, presedinte al Romaniei timp de 12 ani. "Iliescu, ala a dat ordin sa se traga. Au fost pur si simplu spulberati militarii din masinile prinse in ambuscada de la Otopeni", povestete el. Atit Costica cit si toti ceilalti parinti care si-au pierdut copii la Otopeni au participat la procesul intentat vinovatilor. "Sapte au fost acuzati, din astia trei condamnati insa nici unul nu a facut puscarie", subliniaza el, desi in dosarul nr. 40/2000 se subliniaza condamnarea celor trei, executarea pedepsei fiind intarita si de spusele lui Mihai Bezedica.

    Oricum, ce importanta mai au toate?! Principalul vinovat, crede el, nu va plati niciodata. Insa, ceea ce il deranjeaza in prezent este faptul ca «unii se bat cu pumnul in piept ca sint revolutionari, si au carnete, insa ce au facut ei ?! Nimic», zice Constantin Copaceanu.

     

    Panaite Ionel
    Profesie: Soldat in termen la UM 0865 Campina
    Data nasteri: 06.02.1968
    Locul nasterii: Iasi
    Calitate: Erou Martir
    Data mortii: 23 decembrie 1989

    Mama a innebunit

    Cind a fost luat in armata, Ionel Panaite avea 25 de ani. Tocmai terminase liceul la seral. A cerut sa fie distribuit la Cimpina pentru ca avea acolo o sora, linga care ar fi dorit sa stea aproape. Aceasta dorinta i-a fost indeplinita dar i-a fost fatala. Ionel s-a aflat printre militarii care au fost ucisi la Aeroportul Otopeni, in noapte dintre 22-23 decembrie. "In noaptea aia ne-am uitat cu totii la televizor. Tanti si nenea au plecat pe la patru dimineata acasa. Dupa jumatate de ora a venit tanti si ne-a zis ca Ionel a fost impuscat. Un soldat o anuntase", poveste Mariana Stefan, prietena a familiei de aproape 30 de ani.

    Din acea clipa viata familie Panaite s-a schimbat complet, sarbatoarea nasterii Domnului fiind mereu umbrita de amintirea celui care a fost Ionel Panaite, un copil cuminte care a murit pentru libertatea celor care sintem acum. "Tanti a zis mereu ca Ionel era fiul pe care il iubea cel mai mult. Dupa aflarea vestii a suferit o tulburare psihica. Umbla in plina iarna pe strazi, intrebind trecatorii daca nu au vazut un soldat", isi amiteste Mariana. Mama lui Ionel a fost internata la Socola o perioada, iar tatal a suferit o depresie, fara insa a fi internat.

    In prezent, parintii sint morti. Pe Vasile l-a rapus cancerul pulmonar acum patru ani, iar Elena a decedat in urma unui atac cerebral, acum doi ani. Nici unul nu a prins despagubirile oferite de Instanta de Judecata, care au fost date, anul trecut, famiilor eroilor. Ionel Panaite este inmormintat la cititirul de la biserica de linga spitalul Socola de pe Bucium, alaturi de cei doi parinti. Familia s-a regasit dincolo de aceasta lume.

     

    Ovidiu Aniculei
    Profesie: Soldat in termen la UM 0865 Campina

    A murit fara sa faca nici o zi de instructie

    Pe 22 decembrie, la Aeroportul Otopeni, se stingea si Ovidiu Aniculei. Tinarul fusese incorporat in septembrie. Tatal sau, Stefan Aniculei si-a vazut fiul ultima data in noiembrie. Feciorul il informase atunci ca nu apucase sa faca nici o zi de instructie, ceea ce l-a revoltat cumplit pe parintele care a fost infomat de moartea fiului sau abia dupa 25 decembrie.

    Tatal sau afirma intr-un text aparut in Ziarul de Iasi acum patru ani ca toti militarii omoriti la Otopeni au fost pusi in sicrie, numai fiul sau intr-o lada de munitie.  Pe baiatul meu l-a prins o rafala de la umarul sting, peste piept, pina la soldul drept. Nici «mama» nu a mai apucat sa zica", spunea Aniculei acum patru ani. Fiul sau a fost inmormintat in Ajun de Anul nou. "Ambii parinti au murit acum citiva ani. A ramas doar fratele sau", descrie situatia prezenta a familie Aniculei, Constantin Copaceanu.

     

     

    Militari ucisi in Bucuresti, Timisoara sau Sibiu

    In cele 32 de dosare pe care le are la asociatie figureaza si patru miitari ieseni care si-au pierdut viata in alte puncte «fierbinti» din tara sau din Bucuresti.

    Nita Catalin
    Profesie: Soldat in termen la UM 01512 Sibiu
    Data nasteri: 20.11.1970
    Locul nasterii: Coarnele Caprei, Iasi
    Calitate: Erou Martir
    Data mortii: 26 decembrie 1989
    Locul mortii: Sibiu
    Cauza: Impuscat pe 24 decembrie, in dispozitivul de aparare a unitatii militare

    "Un lunetist ne-a impuscat baietul in inima"

    "Era un copil cu inima deschisa, ca toti copii mei. Cind iesea in sat, saluta pe toata lumea", isi descrie copilul Elena Nita. Catalin era cel mai mare dintre cei patru copii ai familiei Vasile si Elena Nita, din Coarnele Caprei. I-am gasit familia lucrind cot la cot la magazinul din sat, care le apartine. Catalin a plecat si el in armata de pe bancile scolii, absolvise liceul industrial 6 "Ghe. Asachi" din Iasi. A dorit sa faca Scoala de Ofiteri Nicolae Balcescu de la Sibiu. A dat examen insa nu l-a luat. A preferat totusi sa ramina sa faca armata la Sibiu. "El a fost impuscat pe 24 decembrie. Am primit un telefon de la Primarie. Ei ne-au anuntat. Ne-am urcat in masina imediat si am plecat dupa el", isi aminteste mama sa, care nici nu a auzit bine motivul vizitei mele ca s-a si apucat de plins marunt, ascunzindu-si lacrimile in pumni.

    Tot asa s-a apucat de plins si pe 24 decembrie 1989. Atunci venea de la o prietena iar pe drumul spre casa a podidit-o plinsul. O alta vecina care a vazut-o plingind pe drum a intrebat-o de ce plinge iar ea raspuns, fara sa isi dea seama de unde au iesit acele cuvinte: "Mi-a murit baietul!". Si asa se si intimplase. In seara acelei zile avea sa primeasca vestea. Cind a ajuns la Sibiu i s-a confirmat si ora. Catalin fusese impuscat in jurul orei 16.30.

    "Imi aduc aminte si acum cit de greu ne-a fost drumul la Sibiu. Erau filtre peste tot. Nu ne lasau sa trecem. Nici benzina nu au dorit sa ne dea. A trebuit sa ne rugam de ei", isi aminteste Vasile Nita, care pe vremea aceea era viceprimar in sat. Au ajuns la Sibiu cu inima sfarmata. In poarta unitatii i-au asteptat doi militari de la Garda Patrotica care le-a aratat de unde s-a tras. "Initial ne-au zis ca s-a tras de la vile insa cineva din unitatea ne-a povestit ca, de fapt, s-a tras din mijlocul unitatii, dintr-un turn. Un lunetist ne-a impuscat baietul in inima. Cu el au mai fost omoriti trei ofiteri si un sublocotenet", explica femeia.

    Ajunul Craciunului a fost lipsit de noroc pentru acest tinar. Toata unitatea ii era plecata. Ramasesra doar citiva oameni in cazarma. Ata i-a fost scurta, Dumnezeu l-a chemat la el inainte de a se implini. "Cred ca a fost impuscat pentru ca stia prea multe. El era paznic la depozitul de arme", crede mama sa. "Mi l-au dat in pielea goala de la morga. Nimeni nu ne-a ajutat cu nimic", zice plingind Elena.

    Fiul ei si-a dorit sa lucreze in armata care i-a adus sfirsitul. Intrebat in clasa a XII-a de profesoara de romana, ce va face in viitor -"Ce voi face eu?" era intrebarea adresata tuturor elevilor - Catalin a raspuns: "Despre mine se va auzi peste hotare". "Asa a si fost. S-a auzit peste hotare", zice mama sa. Au primit scrisori de condoleante de la romanii care aflasera despre copilul ei.

    Aceste scrisori si pensia de urmas, plus hectarul de pamint reprezinta contravaloarea unei vieti nepretuite. Familia primeste doar din noiembrie anul trecut pensie de urmas, dar ar da totul inapoi daca s-ar intoarce baiatul. In ceea ce priveste vinovatii mortii fiului lor, tatal arata cu degetul spre: «Iliescu a dat ordin sa se traga ca sa aiba morti sa poata declara revolutie", spune Vasile Nita.

    Procesul fiului lor este inca pe rol, insa, vorba lui, ce importanta mai au toate. Baiatul este inmormintat in curtea bisericii. Parintii i-au facut monumentul. Paradoxal, la un an de la moartea fiului, parintilor le-a sosit acasa o scrisoare: erau actele pentru recrutarea celui care se stinsese cu un an in urma.  "Au murit multi tineri. Macar cei de acum de ar fi avut un trai mai bun", spune dezamagit Vasile. "Mi-a dat Dumnezeu inapoi copilul. Am trei nepoti », isi mingiie Elena sufletul.

     

    Moldovanu Ion
    Profesie: Soldat in termen la UM 01926 Timisoara
    Data nasteri: 17.12.1969
    Locul nasterii: Romanesti, Iasi
    Calitate: Erou Martir
    Data mortii: 27 decembrie 1989
    Locul mortii: Timisoara, in incinta unitatii militare

    Tatal l-a adus cu un vagon special

    Ion era soldat in termen la Timisoara cind a inceputut revolutia. Pe 26 septembrie a plecat in armata. Chiar cu zece zile inainte de a fi impuscat in incinta unitatii militare implinise 20 de ani. Era cel mai mare dintre cei trei frati. Facuse profesionala la Iasi, specializare constructii. "Pe 27 decembrie a venit acasa telegrama de la Timisoara in care am fost informati ca Ion murise. Imi aduc aminte chiar daca eram cu sase ani mai mic ca el", povesteste fratele sau, Gheorghe Moldovanu.

    Tatal sau s-a urcat chiar a doua zi in tren si a plecat la Timisorara, dupa baiat. Au durat vreo 4-5 zile pina la adus acasa. Nu avea cu ce. Pina la urma, l-a adus intr-un vagon special. "A fost tragic atunci. Tata nu daduse nici un semn in tot acel timp. Mama se gindea ca l-au omorit si pe el", spune fratele. Familia Moldovanu isi vede in continuare de viata.

    Am mers la Romanesti pentru a-l cunoaste pe tatal lui Ion, care pastreaza inca ziare de acum 19 ani, in care se descriu evenimentele insa era plecat din sat. Fiul sau este inmormintat la Cimitirul din Romanesti.

     

    Heleteanu Gheorghe
    Profesie: Soldat in termen UM 01829 Baneasa
    Data nasteri: 09.03.1971
    Locul nasterii: Iasi
    Calitate: Erou Martir
    Data mortii: 23 decembrie 1989
    Locul mortii: Bucuresti, in incinta unitatii militare
    Cauza: Impuscat in inima

    S-a stins in bratele fratelui

    Sa ai un fiu in bataia focului este o tragedie dar sa ii ai pe amindoi este mai mult decit ar putea suporta inima oricarui parinte. Fratii Costel si Gheorghita Heleteanu au fost colegi de unitatea la UM 01829 Baneasca. Au plecat amindoi de acasa, dupa o permisie de citeva zile, insa s-a intors numai unul. Gheorghita a fost impuscat in inima chiar in incinta unitatii. Ultimul chip pe care l-a vazut a fost cel al fratelui sau, ranit si el usor, in bratele caruia a murit in ziua de 22 decembrie.

     

    Burdea Ionel
    Profesie: Soldat in termen la Bucuresti
    Data nasteri: 01.01.1971
    Locul nasterii: Iasi
    Calitate: Erou Martir
    Data mortii: 23 decembrie 1989
    Locul mortii: Bucuresti, zona Televiziunii

    Impuscat la TVR

    "A fost impuscat la TVR la Bucuresti. Parintii lui traiesc. Au primit pamint prin legea 42 si si-au facut o casa la tara", descrie Copaceanu situatia familiei Burdea.

     

     

     

     

    Civili care nu au nici macar un mormint

    Nenorocirea nu s-a abatut doar asupra soldatilor. In decembrie ‘89 au fost rapusi si persoane care au dorit sa ia parte la evenimente dar si oameni aflati in locul nepotrivit, la momentul nepotrivit.

    Alexandroaia Cristian
    Profesie: Muncitor in constructii
    Data nasterii: 12.10.1965
    Locul nasterii: Belcesti, Iasi
    Calitate: Decedat in legatura cu evenimentele
    Data mortii: 5 ianuarie 1990
    Locul mortii: Bucuresti, spital
    Cauza: Impuscat in decembrie 1989

    "Pina am ajuns noi la Bucuresti, l-am gasit deja la morga"

    La doar citiva kilometri de satul Cornele Caprei este comuna Belcesti. Aici in satul Munteni locuiesc inca parintii lui Cristian. Au 78 si respectiv 76 de ani. Pe tatal lui Cristian, Ioan, l-am gasit lucrind in grajd. E un batrinel mic, aplecat de spate pina aproape de pamint. Sotia sa, Filofteia, era in casa. Torcea pe intuneric. Doreste sa ii faca nepotului, care e militar si face instructie la Vatra Dornei, niste ciupici de lina pentru ca i s-a plins de frig. Cind l-am intrebat ce s-a intimplat cu fiului lui, Ioan a scapat citeva lacrimi. "L-au omorit", zice el.

    Fiul lui plecase in Capitala pentru a munci. Lucra la Antrepriza Constructii Montaj. Desi amintirile batrinului sint furate treptat de anii care ii acopera trupul si mintea, Ioan a reusit sa  povesteaca ziua de 23 decembrie. Stie ce s-a intimplat atunci de la doi colegi de-ai copilului, consateni. "Mai era cu doi baieti din sat, fratii Vasaliuc, care acum sint in strainatate. Ei mi-au povestit ce s-a intimplat", spune batrinul.

    Cristian se deplasa spre un alt punct de lucru pentru a-si ridica salariul. Era pe strada Muzelor, zice tatal sau, cind s-a tras asupra multimii. Fiul lor a fost ranit grav si dus la spital.

    Parintii au primit vestea a doua zi insa nu au putut pleca direct la Bucuresti. Au ajuns chiar in ziua in care a murit. Pe 1 ianuarie, zic ei, dupa noua zile de spitalizare. "Pina am ajuns noi la Bucuresti, l-am gasit deja la morga. Fusese internat la Policlinica numarul 4 din Bucuresti. Unitatea unde lucra mi-a pus masina la dispozitie insa am dat bani", zice mosul. "Strinseseram si noi bani sa ne facem o fintina si i-am folosit sa il aducem pe baiet, sa ii luam haine, sa il inmormintam. Racneam cit ma tinea gura cind l-am vazut la morga. Unul de acolo mi-a zis «Daca nu taci il dau la crematoriu»", spune Filofteia.

    Baiatul lor este ingropat in sat. "Tare imi era drag, era cel mai mic. Acum am ajuns debila de suparare. Am un nepot care e medic veterinar. Seamna foarte bine cu el. Cind vine la mine, fug intr-o odaie si bocesc apoi, dupa ce ma linistesc, ies in intimpinarea lui", povesteste mama lui Cristian.

    Desi au virsta destul de inaintata, batrinii pastreaza cit pot si ei contactul cu ceea ce se intimpla in Romania de dincolo de granitele gardului lor si a satului."Avem libertate dar ce sa faci cu ea?! Nu mai vrea nimeni sa munceasca. Toti fug de munca. Singur am prasit un hectar de pamint", spune batrinul.

    Au primit prin legea 42 un hectar de pamint iar batrinul ia si pensie de urmas. Dar ei nu vad in aceste venituri nici fel de compensatie pentru ca pamintul si banii nu le pot alina pierderea.

     

    Vechiu Constantin
    Profesie: Muncitor minier
    Data nasteri: 29.01.1961
    Locul nasterii: Romanesti, Iasi
    Calitate: Erou Martir
    Data mortii: 26 decembrie 1989
    Locul mortii: Bucuresti
    Cauza: Impuscat

    "Faceau gropile cu buldozerul"

    Constantin Vechiu statea la citeva case mai sus de familia Moldovanu, a carui fiu a murit impuscat la Timisoara. Pe mama acestuia am gasit-o prin sat. Desi are 68 de ani si un picior "beteag" Maria inca se tine bine. Traieste intr-o casa saracacioasa, impreuna cu fata de 30 de ani, cea mai mica dintre cei trei copii. Constantin era cel mai mare. Avea 27 de ani cind a murit. Lucra ca miner pe Valea Jiului. Venise la Bucuresti pe 26 decembrie impreuna cu niste colegi de la mina. "Au venit sa fie prezenti la revolutie si ei. Avea steagul la el, l-am gasit in buzunar. Insa l-au impuscat direct in gara, cind coborise din tren", isi aminteste batrina.

    Pensionara a fost anuntata in aceeasi zi de "cineva" de la Primarie. "Nu mai zic nimic. Cind imi amintesc parca si acum mi se ridica parul in virful capului", zice Maria. Imediat cum au primit vestea, tatal baiatului, mort de cinci ani, a plecat dupa copil. "Nu i-au dat voie sa mi-l aduca ca cica numai militarii merg acasa. Pe al lui Moldovanu l-au adus ca era militar, pe al meu nu", spune Maria.

    Pe linga durerea pierderii, femeia sufera si din cauza faptului ca nu poate ajunge la fiul ei de cite ori vrea pentru ca Costica este ingropat la Cimitirul Eroilor din Bucuresti. "Mi-a povestiti sotul ca faceau gropile cu buldozerul. L-au scaldat ei si i-a dat statul haine. Pe 30 de decembrie l-au ingropat", zice batrina care nu a mai fost la mormintul lui de prea multi ani. In noiembrie a fost fiica ei cea mica, Mihaela. "Mi-l amintesc vag pe Costica. Eram mai mica cu zece ani insa stiu ca tinea mult la mine", zice Mihaela.

    Femeile nu au multe pe linga casa. Toata avutia lor este pensia de la CAP a Mariei, de 300 de lei, cea de urmas lasindui-o fiului care locuieste la Bucuresti. "Am doua hectare de pamint date la asociatie, o vaca, un ciine si doua pisici. Pina acum nu a mai fost nimeni in 19 ani la noi sa ne intrebe de Constantin", zic ele. 

     

    Belehuz Ioan
    Nascut pe 5.02.1948, din lasi, a fost impuscat pe 17 decembrie la Timisoara, iar corpul furat a fost ars la Crematoriul din Bucuresti.

    Printre primele victime ale revolutiei de la Timisoara

    Ioan a murit la 42 de ani. Era impegat de miscare la CFR Timisoara. Fusese detasat acolo. A fost impuscat pe 17 decembrie iar corpul sau a fost furat si dus la crematoriul din Bucuresti. "Corpul lui si al altora au fost furate dar nu se stie de cine si de ce", zice sotia sa, Nicolina Constantinescu.

    Femeia nu poate oferi detalii legate de moarte sotului ei pentru ca nu le stie. Nimeni nu i-a zis nimic. "Sotul meu s-a numarat printre primele victime ale revolutiei, cele de la Timisoara. A fost impuscat si in picioare si in burta. In certificatul de deces scrie "hemoragie interna prin impuscarea membrelor inferioare si a abdomenului", povesteste ea.

    Corpul lui si al altora au fost furate de la morga in noapte aia, au fost puse intr-un cearsaf, incarcate in camioane si duse la crematoriu din Bucuresti, zice femeia.

    Omul ei nu are nici macar un mormint, pentru ca cenusa lui a fost aruncata pe cimpul de la Popesti Leordeni. Asa s-a incheiat o casatorie de opt ani. Ioan era plecat la Timisoara de doi ani, iar in ianuarie 1990 ar fi trebuit sa se mute acolo si sotia lui. "M-am inteles foarte bine cu el. Isi cunostea meseria bine si nu era membru de partid. Foarte greu se ajungea in anii aceia la reusita daca nu erai membru de partid", spune Nicolina. "S-ar fi bucurat mult sa traiasca caderea regimului", subliniaza ea.  

     

    Rusu Gheorghita
    Profesie: Muncitor
    Data nasteri: 06.11.1968
    Locul nasterii: Iasi
    Calitate: Erou Martir
    Data mortii: 27 decembrie 1989
    Locul mortii: Bucuresti, Spitalul "Gh. Marinescu"
    Cauza: Impuscat in cap pe 21 decembrie 1989, in Bucuresti

    "Erau dezbracati si scrisi cu pixul pe burta"

    Gheorghita a plecat in Capitala in speranta ca isi va gasi ceva mai bun de lucru, ca apoi sa isi cheme familia si sa locuiasca definitiv la Bucuresti. Plecase cu 2-3 luni inainte de decembrie 1989. Isi gasese un serviciu si era fericit. "Desi avea scoala de subofiteri de la Sibiu, Gheorghe a plecat la Bucuresti pentru ca dorea un serviciu. Si l-a gasit la intreprinderea "Valea de brazi". Trebuia sa ma mut impreuna cu fiica si fiul meu la Bucuresti dar a venit telegrama", povesteste sotia sa, Silvia Rusu, plecata de o luna in Portugalia la fiul ei pentru a avea grija de nepot.

    In fisele oficiale data mortii lui este 27 decembrie,  insa femeia afirma ca omul ei a fost impuscat in ziua de Ajun. Ea l-a gasit mort a doua zi de Craciun. Nu i-a zis nimeni nimic, nici macar unde s-a intimplat. S-a preconizat ca undeva in Piata Universitatii. "Lucram la o alimentara in Alexandru, linga biserica Adormirea Maicii Domului. In ziua de Ajun am plecat mai devreme acasa. Fiind singura am decis sa ma opresc mai intii la o prietena. Am simtit atunci ca ceva s-a intimplat. Am ajuns acasa si am facut o criza de nu m-au mai putut vecinii opri", isi aminteste femeia, care a implinit anul acesta jumatate de veac.

    Nu stie nici ea prea multe despre circumstantele in care a fost impuscat sotul lei. Tot ce stie e ceea ce a trait ea din clipa in care a primit o telegrama in care era informata ca era la Spitalul "Gh. Marinescu". A doua zi a facut un supliment de imprumut la CAR si a cumparat tot, de la lenjerie intima la palarie si costum. "El a murit la spital pentru ca era tuns, cusut si pansat la cap. L-am gasit in pielea goala intr-o hala imensa unde stateau cadavrele cum stau micii pe gratar. Femei, copii, batrini, soldati erau pusi unii peste altii cum stau lemnele in fata sobei. Erau dezbracati si scrisi cu pixul pe burta. Asa l-am gasit eu pe el", zice ea izbucnind in plins. "A fost groaznic, oribil, de nedescris", continua ea plingind.

    Dupa ce si-a gasit sotul, cineva de la morga a ajutat-o sa il imbrace. "Cei de la Bucuresti mi-au dat doar crucea si sicriul. Am venit in acelasi vagon cu fiul lui Heletanu. Dar chiar si plecatul din Bucuresti a fost o aventura. S-a inconjurat mult pina la gara pentru ca se tragea de peste tot", isi aminteste ea.

    Silvia si-a ingropat sotul in Ajun de Anul nou la cimitirul de la Manastirea Galata. "Are o cruce obisnuita dar mi-ar fi placut sa aiba una ca la Cimitirul Eroilor. A fost un om grozav, mult mai tinar ca mine, bun, sufletist", il descrie Silvia. Femeia nu a dus o viata usoara dupa moartea sotului ei: si-a piedut apartamentul pe care l-a vindut pentru a cumpara unul mai mare prin Tomesti dar s-au dublat preturile intr-o luna si nu a mai avut ce face cu banii de pe cel vechi.

    De mai bine de zece ani sta in gazda. Ultima locuinta este un paravan micut, de la o casa din Birnova. "Mi-au dat pamintul conform legii dar nu am avut bani sa fac nimic cu el. Abia de o luna iau si pensie de urmas", zice Silvia, care crede ca atit sotul ei cit si ceilalti eroi ai revolutie s-au sacrifica degeaba. "Eu nu am fost niciodata la vot si nici nu voi merge pentru ca pe cei pe care ii votezi trebuie sa ii cunosti iar la noi politicienii scot in fata doar ceea ce cred ei ca au bun in ei", incheie ea.

    O eleva ucisa: Ana-Maria Plesca

    Cel mai tinar martir. Era eleva la Brasov. S-a nascut in satul Stolniceni-Prajescu. Este, conform site-ului portalulrevolutei.ro, decedata "in legatura cu evenimentele pe 27 decembrie". "Parintii fetei nu mai sint. Mai traieste un frate de-al ei, in acelasi sat insa sint vai de capul lor. Fratii nu primesc nimic de la stat, asa ca familia lui este foarte saraca. De citiva ani nu mai stiu nimic de ei", zice Copaceanu. 

    Inca doua nume

    Pe lista lui Copaceanu nu figureaza si civilul Viorel Cimpoesu, impuscat la Caransebes insa presedintele asociatie cunoaste cazul lui pentru ca un unchi de-al decedatului a trecut de citeva ori pe la el in dorinta de a-i face dosar nepotului mort insa nu a reusit. El este cel de-al XVI-lea erou martir al Iasului.

    Pe listele de pe site-ul portalulrevolutiei.ro apare si George Datcu. "Stiu familia lui Datcu. Am cunoscut-o la Bucuresti in timpul procesului si nu sint din Iasi", explica Copaceanu.

    Pe site-ul www.procesulcomunismului.com este amintit si Nicolae-Radu Cilibidache, din Iasi, impuscat la Bucuresti, in decembrie 1989 insa Copaceanu nu a auzit de acest nume.

     

     

    Ieseni care au scapat din infern

    Nici pentru supravietuitori, luna decembrie nu este una usora. Pe linga Craciun, acestia sarbatoresc si faptul ca sint in viata, privind cu durere urmele marcate in propria lor carne.

    Doi colegi de-ai mei au murit chiar linga mine

    Constantin Ciobanu a renuntat la Romania desi a luptat pentru dreptul la libertate. De sase ani munceste in Italia. Insa, acum 19 ani era soldat in termen la Bucuresti. In ianuarie 1990 ar fi trebuit sa se elibereze, sanatos si voinic asa cum se incorporase. Insa nu asa i-a fost scrisa soarta. In seara dintre 22 si 23 decembrie unitatea sa, a carei caracter era paza si apararea punctelor de maxima importanta, precum ambasadele, a fost chemata sa pazeasca Arhivele Statului. "S-a tras in noi de la demisolul cladirii. Doi colegi de-ai mei au murit chiar linga mine, Osanu si Anghel", isi aminteste fostul soldat actualul zugrav si proprietar de firma in Italia.

    A fost impuscat in piciorul drept. A stat aproximativ o luna la spital in Bucuresti apoi inca o luna la Spitalul Militar din Iasi. Dupa ce s-a vindecat, soldatul si-a continuat viata cum a putut in statul pentru eliberarea caruia a patimit. A lucrat ca zidar-faiantar in Iasi insa pentru ca salariul nu i-a fost indeajuns pentru a avea o viata decenta a plecat in Italia. A lucrat aici, sase ani, dupa sistemul italian, "munca nu pierdere de timp", iar de citeva luni si-a deschis o firma. Sotia si fiica s-au mutat la el anul trecut. "Pentru asta am luptat, pentru liberate. Am plecat pentru a face mai mult decit as fi putut face acasa", spune el.

    Si a reusit insa nu usor pentru ca nicaieri nu reuseti daca nu muncesti cinstit, mai putin in Romania. "Firma am deschis-o cu banii cistigati aici. Ca sa reusesti trebuie sa aplici sistemul italian : sa te trezesti la cinci dimineata si sa pleci acasa la ora 20-21. La sfirsit de an esti respectat, primesti al XIII-lea salariu, sindicatul te ajuta, legile respecta si ajuta muncitorul, nu ca acasa unde te urci pe schela si te uiti sa vezi daca a plecat patronul pentru a iesi la cafea sau la bere. Aici nu merge ideea: mergi la munca ca sa treaca timpul", spune el.

    Cu toate acestea, Constantin recunoaste ca Romania s-a schimbat mult in ultimii ani insa mai are pina sa devina un stat macar jumatate cit tara in care traieste si pe care nu ar parasi-o decit la pensie.

    "A refuzat sa mearga la spital, pentru ca ii era frica"

    Constantin s-a intilnit in Italia cu Dan Balan, alt iesean ranit in '89. Dan atunci era militar in termen la Bucuresti. El a fost impuscat in mina cu o zi inainte de Constantin, in noaptea dintre 21-22, dar in acelasi loc: Arhivele Statului. "Colegul lui din dreapta a murit pe loc. Dan a refuzat sa mearga la spital, pentru ca ii era frica, asa ca a fost tratat in incinta unitatii sale", isi aminteste sotia sa Monica Balan. Ea era iubita lui inca din acei ani.

    Moartea colegilor l-a marcat atit de mult incit, isi aminteste sotia sa, in prima permisie, cind a venit acasa si a auzit dopul de la sampanie pocnind s-a ascuns sub masa. "Era practic un copil atunci. Cu totii erau. Ceea ce ma supara foarte tare acum e ca Dan a trecut prin toate acestea si, desi nu a cerut el certificat de revolutionar, l-a primit iar acum dosarul de preschimbare a acestuia, stagneaza. Cei de la SSPR nu se misca deloc. Ce mai vor de el?!", se intreaba ea.

    Dan e plecat in Italia de patru ani insa anul acesta a venit acasa de mai multe ori pentru a depune din nou actele la dosarul de preschimbare a certificatului de revolutionar obtinut prin legea 42, in conformitatea cu noua lege 341/2004. Pe site-ul Secretariatului de Stat pentru Problemele revolutionarilor sta scris clar, ca incepind cu 8 decembrie se elibereaza noile certificate de revolutionar. 

    "Parintii cumparasera totul pentru inmormintarea mea"

    Constantin si Dan sint doua cazuri fericite pentru ca si-a revenit complet dupa impuscaturi. Nu acelasi lucru se poate spune si despre Viorel Chirila, care acum 19 ani era cadru miliar la Unitatea 11 de Pompieri din Bucuresti. In septembrie, cind fusese inrolat avea doar 19 ani, iesise de pe bancile Liceului nr. 1 din Iasi.

    In noaptea dinspre 21-22 decembrie unitatea sa fusese chemata sa stinga incendiul de la Biblioteca Centrala Universitara. Toate unitatile de pompieri din Capitala erau pe teren, in diferite puncte din oras. "Linga Bibliteca era o biserica. De acolo a tras un lunetist. Trei colegi de-ai mei au murit pe loc. Pe mine glontul m-a atins la cap", isi aminteste Viorel.

    Soldatul a fost declarat mort. Familia i-a fost instiintata si chemata sa ridice cadavrul fiului de la morga. Peste trupul lui s-au asezat alte cadavre, claie peste gramada. Dar ata lui nu ajunsese la capat si Dumnezeu nu l-a dorit inca linga el. "Un medic strain m-a atins si si-a dat seama ca am puls. A zis atunci celor prezenti: 'Soldatul acesta traieste'", povesteste el, din amintirile altora. A fost in tot timpul acesta inconstient.

    Parintii lui au primit o noua telegrama prin care erau anuntati ca fiul lor traieste. "Va dati seama, ai mei cumparasera totul pentru inmormintare. Le-au spus sa vina sa ma vada caci eram la Spitalul nr. 9 din Bcuresti", spune el.

    Dupa ce medicul strain, caruia nu a apucat niciodata sa i multumeasca, l-a scos din gherele mortii, chinul lui nu s-a terminat. Au urmat trei operatii grele. Prima, facuta la spitalul din Bucuresti, nu a resit. Abia dupa a doua, care a reusit in proportie de 50%, lucrurile au inceput sa se mai limpezeasca. Insa abia a treia operatie, pe care a facut-o in Italia, cu ajutorul Crucii Rosii, l-a "pus pe picioare".

    Viorel are o bucata de creier lipsa, iar cutia craniana a fost inlocuita cu o placa. Jumatatea de corp i-a ramas paralizat si nu a mai putut vorbi deloc un an de zile. Dupa mii de ore de recuperare, Vorel a reusit sa reinvete sa vorbeasca. A luat-o de la litera A. In prezent nu isi poate misca mina dreptata decit de la jumatate, iar piciorul drept il misca greu. Toate aceste reusite se datoreaza spiritului sau de luptator.

    "Stateam in patul de spital dupa operatie si ma enerva cumplit faptul ca nu ma puteam misca. Innebuneam de nervi pina intr-o zi cind m-am ridicat, ajutat fiind de mama mea, si am inceput, incet- incet sa ma tarii tinindu-ma de o bara din spital", spune fostul boxer.

    Viorel a fost in 1986 vicecampion national la box la categoria juniori. Si acum isi aduce aminte cu mindrie si placere de meciul pe care l-a avut in acel an cu Doroftei, pe care l-a pierdut. "Daca scapam cu bine din armata faceam performanta in sport dar asta a fost soarta, ghinionul meu", zice el. Chiar si cu aceste handicapuri, Viorel a reusit sa isi cladeasca o viata frumoasa.

    La trei ani dupa decembrie ‘89 a cunoscut-o pe Elena, o fata simpla de la tara cu care s-a casatorit in mai 1993. "Cind l-am cunoscut eu vorbea foarte greu. Chiar ma enervam ca nu il inteleg", isi aminteste Elena. Impreuna au avut patru baieti. Unul a decedat la opt luni. Privind in urma dar si la viata pe care o duce acum, care nu este rea pentru ca familia este numeroasa, au o casa mare la Miroslava, Viorel crede ca "nu s-a meritat ce s-a intimplat atunci", zice el, vorbe intarite si de sotia sa. Familia Chirila traieste doar din pensia de ranit pe care Viorel o primeste de la Stat.

    "Nu s-a facut mare lucru in tara asta"

    Puiu Doaga nu a ramas cu aceleasi sechele fizice ca si Viorel Chirila. In decembrie 1989, Puiu, care in prezent este ofiter la Politia de Frontiera, era elev in anul I la Scoala Militara "Nicolae Balcescu" de la Sibiu. El a fost ranit in aceeasi zi in care a fost impuscat colegul sau de unitate Catalin Nita, militar in termen. "Am fost impuscat in partea superioara a palmei. Glontul a ricosat din zid in incarcatorul armei. S-a tras de dincolo de unitate, dinspre strada", isi aminteste Doaga care cunoaste cazul Nita insa nu l-a cunoscut pe baiat.

    A fost tratat in infirmeria unitatii dar rana s-a infectat si a fost nevoit sa se opereze la spital. Acum isi poate folosi mina. "Nu s-a facut mare lucru in tara asta. Poate va fi mai bine de acum incolo" isi doreste el. In ceea ce priveste vinovatii atrocitatilor din decembrie 1989, Puiu indica comandatii unitatilor militare, care au comis "grave erori", zice el.

    "Adevarul este greu aflat, nici noi supravetuitorii nu mai stim ce s-a intimplat atunci, au trecut totusi 20 de ani", incheie Puiu Doaga.

     

     

    Victimele din urma cu 19 ani, din orasul Iasi

    Toti acesti ieseni au fost raniti sau impuscati mortal in alte orase ale tarii. Si totusi ce s-a intimplat la Iasi in zilele respective? A murit un om si alti doi au fost raniti in circumstante care nu implica acte de eroism, ci doar lipsa de comunicare, surescitare, stres, prostie. Singura persoana de pe lista eroilor martiri impuscata la Iasi este Romeo Badea.

    Romeo Badea
    Profesie: Inginer mecanic la IUPSR Iasi
    Data nasteri: 09.12.1950
    Locul nasterii: Iasi
    Calitate: Erou Martir
    Data mortii: 26 decembrie 1989
    Locul mortii: Iasi, linga sala sporturilor, intr-o masina
    Cauza: Impuscat cu sapte gloante
    Vinovati: Giurca Gheorghe de la UM 01175. Dupa "revolutie" capitanul a fost inaintat la gradul de maior.

    Tot in actele oficiale se noteaza ca Romeo Badea a plecat in noaptea de 25/26 intr-o misiune cu masina si cu capitanul Giurca Gheorghe de la UM 01175. La intoarcerea din cartierul Metalurgiei, capitanul Giurca Gheorghe a tras 7 gloante, omorindu-l pe inginer.

    Circumstantele in care Romeo Badea a fot omorit sint extrem de neclare. Colegul sau de serviciu, Mircea Bogdan isi aminteste ca Romeo a plecat direct din Studioul de regie II de la Radio Iasi.

    El lucra acolo, alaturi de sotia sa, Maria Vlanga. "S-a urcat in masina cu un ofiter de armata pentru ca aflasera ca in zona Tatarasi sau in Metalurgie se tragea cu mitraliera», isi aminteste Mircea Bogdan, fost coleg de serviciu. Romeo era revolutionar convins. Mircea Bogdan a fost coleg cu Coca, sotia lui Romeo, inca din '72, Badea angajindu-se la Radio Iasi prin '84. "Tin minte ca Romeo era putin ametit, cel care l-a impuscat declarind ca a sarit la dinsul", explica Mircea Bogdan.

    Surse din armata afirma insa ca Giurca Gheorghe s-ar fi aflat in zona Prefecturii, asigurind paza si protectia acestui obiectiv. Aici l-ar fi intilnit pe Badea. Cum a ajuns Badea in masina lui Giurca, nu se stie. "Nu stiu nimic despre acest caz. Stiu doar ca la opt-noua ani dupa, ceea ce ne-a nemultumit profund, Gheorghe a fost condamnat la puscarie. Si-a facut bagajelul si s-a prezentat singur la Penitenciar", zice fostul sau coleg de unitate Radu Vasile, colonel in rezerva, care nu a mai auzit nimic de Giurca de cind s-a eliberat din puscarie, dupa ce si-a ispasit pedeapsa de "un an sau doi", zice Vasile.

    "Am fost colegi. Nu mi-a povestit ce s-a intimplat. M-am intilnit cu el dupa ce a iesit din puscarie. Il tin minte in unitate in acele zile, era foarte surescitat, stresat. Am inteles mai tirziu de la colegi ca l-a impuscat pe Badea pentru cu a avut senzatia ca Romeo a dorit sa il stringa de git dar probabil omul a dorit doar sa ii puna mina pe umar insa el fiind in alerta continua, probabil si cu o cadere psihica, a intors arma pe linga scaunul din fata si a tras", explica Cosma Stefan, colonel in rezerva.

    In actele oficiale este scris ca "Dupa revolutie capitanul a fost inaintat la gradul de maior". "A fost inaintat in grad conform regulamentului in vigoare pe atunci. A fost avansat la termen", explica Radu Vasile.

    Romeo Badea nu a avut copii iar sotia sa a murit la putini ani dupa aceia. "Stiu ca in anii aceia a umblat mult dupa actele sotului, insa nu mai stiu nimic de ea de foarte mult timp", spune Costica Copaceanu. Si deputatul Petru Movila, membru al uneia dinstre cele trei asociatii de revolutionari din Iasi, "22decembrie 1989", l-a cunoscut pe Romeo Badea, insa nu prea bine, neavind, dupa cum insusi spune, prea multe amintiri legate de el.

    Stie ca a murit impuscat de Gheorghe Giurca, intr-un Aro cu care se intorceau din cartierul Metalurgie. "Linga Sala Polivalenta arma capitanului Giurca Gheorghe s-a descarcat spre Romeo Badea, omorindu-l pe inginer. Nici pina la aceasta ora nu se stie clar ce s-a intimplat. Este adevarat ca a circulat versiunea potrivit careia Badea a fost impuscat de Giurca", explica Petru Movila.

    "Spre cazarma am fost impuscat cu glorie"

    Cazul lui Romeo Badea este cunoscut si de Stefan Cosma, care era cadrul militar superior la UM 01175, din care facea parte si Giurca. Colonelul in rezerva, care il 1989 era maior, a fost si el ranit la Iasi in noaptea dinspre 23 decembrie. El este cel mai in masura sa descrie atmosfera din Iasul acelor zile, pentru ca le-a trait din plin. "Tin minte ca pe 17 decembrie, duminica la prinz, am primit telefon, eu fiind acasa, sa ma prezint de urgenta la cazarma", isi aminteste Cosma.

    A ajuns la cazarma si acolo a primit indicatulul "Radu cel frumos" sau "Muntii de arama", semnal partial de lupta. Au fost tinuti in cazarma de duminica pina pe 22 decembrie seara. Dupa ce a fugit Ceausescu au fost scosi sa asigure paza in punctele fierbinti din oras.

    "Nu ni se spunea nici noua nimic. Abia cu greu, chiar in seara in care s-a dat alarma s-a scapat ceva de genul: sint probleme la Timisoara, asa ca am ajuns sa stam, cadrele militare superioare, cu radio linga noi, comutat pe Romania Libera", zice el rizind de paradoxala intimplare.

    In acea zi s-a dat ordin sa se traga in multime. "Il aud si acum pe comandantul unitatii, Birhala, spunind «simt un fior pe sira spinarii dar trebuie sa va spun ca daca masele vor atenta la siguranta publica trebuie sa ii oprim. Acestea au pus in fata lor femei si copii asa ca trebuie sa incercam sa tragem cumva lateral», de parca ai putea sa faci glontul sa ia curbe", isi aminteste colonelul in rezerva, care era, zice el, un factor de echilibru in unitatea de pe strada Aviatei.

    Toti militarii cu grad superior veneau la el si il intrebau ce sa faca, pentru ca ei nu vor sa traga in multime. Nimeni nu dorea sa omoare oameni nevinovati. In aceasta cumpana au stat, ascultind Europa Libera, militarii de la unitatea respectiva de pe 17 decembrie, cind au fost bagati in cazarma pina pe 22 seara, cind au fost scosi sa pazeasca puncte de maxim interes, precum cele in care ar fi putut sa se adune muncitorii de la fabrici, ca zona industriala, puncte de control si centrale termice, Holboca, Releu.

    Ziua de 22 decembrie incepe pentru Stefan Cosma cu muzica patriotica ostaseasca care suna la difuzoarele unitatii, cu discursul lui Ceausescu de la TV si fuga acestuia, la ora 12 de pe sediul CC al PCR. "Ce facem acum? Ne uitam unii la altii. Nu stiam ce sa facem. Am trait atitia ani in acest sistem ne era greu sa credem ca am scapat. Au inceput sa circule o sumedenie de informatii, ca la Sibiu teroristii au otravit apa, ca la Bucuresti sa trage asupra multimii care se bucura pe strazi, totul era un haos", isi aminteste Cosma.

    Informatiile false circulau peste tot, teroria conspiratiei pusese stapinire. In seara aceleiasi zile, cadrele superioare au primit ordin sa plece sa pazeasca punctele fiebinti ale orasului. Desi nu avea soldatii sai, Cosma a ales sa mearga el cu o echipa, sa ii pozitioneze chiar el, ca soldat cu experienta ce era, in punctele fierbinti. A fost la Releu, la Holboca, la CET-ul din centru si a lasat oameni acolo. Nu erau insa inarmati, nu primisera si dreptul acesta. S-a intors in unitatea pe la 19-20.00 iar ordinul se schimbase deja "sa primeasca soldatii munitie".

    "Desi iar nu trebuia sa merg eu sa fac asta, m-au urcat cu comandantul Cristescu in masina si am plecat sa lasam arme soldatilor. Era o nebunie! Imi aduc aminte ca la Holboca era o ceata groasa. La un moment dat mi s-a parut ca ar fi fum. Eram cu totii cu nervii intinsi la maxim. Ni se tot spunea ca trebuie sa ne pazim pentru ca Ceausescu are unitatea sa de teroristi, copiii de suflet crescuti de el, bine pregatiti", spune colonelul.

    Cind s-a intors de la Releu a trecut prin centru. In fata Prefecturii era o mare de oameni. Cind au vazut masina armatei au inceput sa scandeze "Armata e cu noi". Cosma a iesit sa ii salute. Isi aminteste ca a primit atunci un bilet de la o femeie. L-a pus in buzunarul mantalei. Si-a zis ca il va citi la unitate. Insa nu a fost sa fie asa.

    "Spre cazarma am fost impuscat cu glorie", ride el. Urca spre strada Aviatei. In masina era el cu Cristescu, soferul si citiva soldati in spate. In jurul orei 00.00-00.30 un soldat chiar din unitatea sa a deschis focul asupra masinii. El a fost singurul ranit. Degetul mare de la picorul drept i-a zburat pe loc iar stingul a fost facut flenduri. "Ei zic ca ne-au somat, insa din cauza zgomotului facut de masina nu am auzit. Am intrat cu greu in cazarma si Gigi a inceput sa urle: «L-ati impuscat pe Cosma. Aduceti targa»", povesteste Cosma.

    Un an de zile a stat prin spitale. Si-a recuperat picioarele dupa cinci luni de stat la un Spital din Viena. "Ceea ce s-a intimplat cu mine, si cu altii in situatia mea nu pot fi considerate acte de eroism. Doar cei morti sint adevaratii eroi. Eu am fost victima unor imprejurari", declara el raspicat.

    Ce i-a adus lui Revolutia, pe linga ambele picioare sfarmate? Sotia i s-a imbolnaviit imediat, din cauza ranirii sale, de hepatita, iar el a iesit la pensie cu zece ani mai devreme. "Revolutia romana a fost dirijata, sucita. Ne-am descalificat ca natie. Nu trebuia sa existe victime, asa cum nu s-a intimplat in nici o tara care s-a rupt din blocul comunist", incheie Cosma.


    © Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

    Ultima ora

    editorial

    Cine profită de madam Şoşoacă

    Pavel LUCESCU

    Cine profită de madam Şoşoacă

    Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

    opinii

    Distrugerea statuilor

    Alexandru CĂLINESCU

    Distrugerea statuilor

    Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

    De ce este atât de aspru Postul Mare?

    pr. Constantin STURZU

    De ce este atât de aspru Postul Mare?

    Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

    Roboţi

    Codrin Liviu CUȚITARU

    Roboţi

    Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

    pulspulspuls

    Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

    Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

    Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

    Caricatura zilei

    La reciclat pet-uri și doze

    Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

    Cumpara editia digitala

    Vremea in Iasi

    Curs valutar

    Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri