Joi
9 Februarie 2012
Ultimul up-date 16:45 GMT+2
Ziarul de Iasi
ANUNTURI: AUTO | IMOBILIARE | LOCURI DE MUNCA | POSTEAZA UN ANUNT | ANUNT PRIN SMS | ABONAMENTE | PUBLICITATE | CONTACT
Sectiuni saptamanale
Suplimentul de cultura
Ghidul pentru sanatate
Ghidul auto
Ghidul casei
Naturist
Bomba
Abonamente si publicitate
Abonamente
Oferta publicitate
Contact
Linkuri sponsorizate
Sports cars
Anvelope
Anvelope ieftine
Videochat Iasi
Fetele norocoase blog
Mihaela Aioanei
Homeopatie pentru copii
Linkuri
Jup
Calendarul ortodox
Iasinet
Anunturi
Muzica
Fabricat in Iasi
Medicalnet
Revista22
Online Marketing
Muzeul Literaturii Romane
IASUL UNIVERSITAR
Ziare
Joc Secund
Alte editii locale
BACAU
ROMAN
VASLUI
FOCSANI
SUCEAVA
BRAILA
GALATI
CLUJ
SIBIU
ALBA
Arhiva
Cauta in arhiva
Arhiva pe saptamini
UTILE
Noul cod rutier valabil de la 1 decembrie 2006
Telefoane si adrese utile
Mersul trenurilor valabil de la 11 decembrie 2011
Proiecte
"Ziarul de Iasi"
Oferiti burse copiilor din mediul rural
Premiile literare "Ziarul de Iasi"

O suma fara precedent pentru drumuri judetene a fost impartita pe sub mina

Fenechiu a dat lovitura pe banii nostri

Autor: Alina STAN
Data publicarii: 23/10/2008

Intr-o singura zi, Guvernul a aruncat o "lopata" cu 63 milioane lei - o suma fara precedent - asupra Iasului. Grosul banilor se va duce in mediul rural, pentru "cheltuieli imediate". Imparteala banilor s-a facut pe genunchi, PSD si PNL retinindu-si partea leului. Colegiile in care candideaza deputatii liberali Relu Fenechiu si Traian Dobre se afla, detasat, in frunte.

Cine imparte, parte isi face. Asa ar putea fi catalogat modul in care a fost gindita distribuirea fondurilor guvernamentale alocate in aceasta perioada la nivelul judetului Iasi. In baza a doua hotariri de guvern, la Iasi vor ajunge peste 63 de milioane de lei. Intr-o singura zi, Guvernul a aprobat alocarea a 41,1 milioane de lei, impartite pe localitati, iar alte 22 de milioane de lei au fost directionate catre Consiliul Judetean.

Autoritatile judetene au anuntat deja ca aproximativ 18 milioane de lei vor fi date pentru refacerea a 29 de tronsoane de drumuri. Impartirea efectiva a banilor a respectat insa un singur criteriu: cel politic. In ajunul campaniei electorale, cele mai mari sume au fost directionate catre localitati conduse de liberali si social-democrati. Cei mai cistigati de pe urma darniciei Executivului par a fi candidatii liberali la alegerile parlamentare de luna viitoare.

Astfel, in colegiile uninominale unde vor candida deputatii Relu Fenechiu si Traian Dobre sau Vasile Gaboran, seful Directiei Sanitar-Veterinare, vor ajunge in urmatoarea perioada milioane de euro. Cei mai afectati sint edilii PD-L, care au ramas doar cu firimituri de la ospatul PNL-PSD. "Ne simtim discriminati. Nu mai avem bani de lemne sau de salarii. Anul acesta nu am primit nici un ban de la Guvern, in afara bugetului aprobat la inceput, desi am facut numeroase solicitari", a exclamat primarul PD-L al comunei Trifesti, Alexandru Ivanuca.

"Cheltuieli curente"

Potrivit analizei facute pe sumele repartizate, se pare ca leul trage mai greu spre localitatile conduse de liberali sau social-democrati, desi banii sint necesari oriunde in judet. Concret, din cele peste 41 de milioane de lei, circa 45% (18,65 milioane) au fost directionate catre localitati conduse de liberali. Cele mai mari sume au fost alocate pentru primaria liberala a municipiului Pascani, unde 2,5 milioane de lei au fost date pentru asfaltari, un milion de lei pentru lucrari la sistemul de aductiune de apa, iar un alt milion pentru cheltuieli curente si de capital.

Pe de alta parte, social-democratii din judet au primit peste 18 milioane de lei. Astfel, 13,6 milioane lei au fost date in judet, 2,5 milioane au fost repartizate catre bugetul municipiului Iasi, iar 2,1 milioane de lei vor ajunge la doua spitale din subordinea Consiliului Judetean condus de PSD. Potrivit hotaririi aprobate, municipiul Iasi a primit 1,9 milioane de lei pentru "cheltuieli curente".

La nivelul judetului, catre primariile conduse de primari PD-L nu au fost alocate nici 10 procente din intreaga suma, desi au fost alesi edili democrat-liberali in aproape un sfert din comunele judetului. Doar putin peste 3 milioane de lei au fost date comunitatilor conduse de primari PD-L. "Este o evidenta discriminare atit timp cit sint comune care nu au primit nimic. PSD si PNL au impartit tara, cetatenii si contribuabilii, in doua. Nu inteleg ce vina au cetatenii care au votat un primar dintr-un alt partid si care acum au cel mai mult de suferit. Acesti bani au fost dati exclusiv pentru a-i ajuta pe candidatii lor in alegeri. Administratia publica se face pe proiecte. Cind aloci bani pentru cheltuieli curente si de capital e ca si cum ai da primarilor bani de shopping. Nu au fost dati bani pentru proiectele comunitatilor sau in functie de necesitati", a precizat liderul PD-L Iasi, senatorul Dan Carlan.

"Mi-as dori ca toti parlamentarii sa se implice asa cum m-am implicat eu"

Cel mai mult au de cistigat in urma generozitatii Guvernului candidatii la alegerile parlamentare care in campania electorala se vor putea lauda cu proiecte finantate. Cel care a reusit directionarea celor mai mari sume catre colegiul de la Camera Deputatilor in care candideaza este chiar liderul PNL Iasi, Relu Fenechiu. In baza celor doua hotariri de Guvern, acesta a atras peste zece milioane de lei in colegiul 2, in zona Aroneanu - Birnova.

Astfel, 5,6 milioane de lei au fost alocate pentru cele 13 comune din apropierea municipiului Iasi. Alte sume importante, de peste 5 milioane de lei, ar putea ajunge in colegiul 2 in baza unei hotariri a CJ ce urmeaza sa fie analizata in plen zilele urmatoare. Astfel, din cele 17,8 milioane de lei alocate de conducerea CJ pentru lucrari de intretinere a drumurilor, mai bine de un sfert s-ar putea directiona catre colegiul in care va candida Fenechiu.

"Recunosc ca am fost la fiecare primar din colegiul in care candidez si m-am interesat de proiectele pe care le are. M-am ocupat de proiectele tuturor comunelor din colegiul meu, indiferent de culoarea politica a primarului. Mi-as dori ca toti parlamentarii sa se implice asa cum m-am implicat eu", a afirmat Fenechiu.

Un alt candidat al PNL care ar putea avea de cistigat de pe urma acestor fonduri este consilierul judetean Eugen Ticau. Potrivit hotaririi de guvern prin care se aloca bani la comune, in colegiul 6, in zona Hirlau, au ajuns peste 5 milioane de lei. Alte aproximativ 4 milioane de lei ar putea fi obtinute si din banii alocati de Guvern catre CJ pentru refacerea drumurilor.

Peste 7 milioane de lei vor ajunge si in colegiul in care va candida deputatul Cristian Adomnitei. Fonduri importante au fost alocate de Guvern si pentru colegiul in care candideaza deputatul Traian Dobre, unde comunele vor primi 5,6 milioane de lei, iar de la CJ ar putea fi dati 700.000 de lei pentru o alta lucrare la unul din drumurile din colegiul unu, zona Raducaneni- Schitu Duca. De aceste sume vor profita direct si candidatii PNL la Senat, care reunesc cite doua-trei colegii pentru Camera Deputatilor.

"Guvernul este boieroiul care sta calare pe traista cu bani"

Pe de alta parte, exista si zone unde pare ca nu este nevoie de banii Guvernului. Unul din colegiile aproape uitate de executiv este cel din zona Tibana-Voinesti. Aici au fost directionate cele mai mici sume, in jur de patru milioane de lei, iar de la CJ, pentru refacerea de drumuri, autoritatile locale ar mai putea prinde maxim un milion de lei. In acest colegiu candideaza din partea PNL Lucian Simirad, fiul presedintelui CJ Constantin Simirad. PSD a anuntat pentru acest colegiu candidatura lui Cristian Nechifor, iar din partea PD-L va intra in cursa deputatul Petru Movila. In acest colegiu, nici una din cele patru comune conduse de edili PD-L nu a primit vreun leu de la Guvern.

Potrivit celei de a doua hotariri de guvern, reprezentantii CJ au puterea de a decide unde vor fi directionate 22 de milioane de lei. Deja autoritatile judetene au anuntat ca intentioneaza ca grosul sumei sa fie dat pentru refacerea de drumuri. "Guvernul este boieroiul care sta calare pe traista cu bani, care mai baga mina, mai scoate o hirtie si da la Iasi sau in alta parte. Da, la Constanta, la Vrancea a dat mult mai mult, dar sint niste secrete ca nici daca ma bateti nu va spun cum sint impartiti acesti bani", a precizat seful CJ in urma cu doua zile, cind a anuntat ca vor fi alocati bani pentru reabilitarea a 29 de tronsoane de drum.

Graba in a cheltui banii se pare ca este mare atit la nivelul autoritatilor centrale, cit si al celor judetene. Pentru alocarea a aproximativ 18 milioane de lei din cele 22 este posibila organizarea unei sedinte extraordinare a CJ zilele urmatoare, desi o sedinta ordinara era oricum programata pe 31 octombrie. Din cele 29 de lucrari de refacere care vor fi executate cu banii de la  Guvern, 20 sint deja incepute, iar alte noua vor fi incredintate in baza unei selectii de oferte. Totul in asa fel incit sa poata fi atribuite lucrarile pina la alegerile parlamentare din 30 noiembrie.

Cu ce bani se intra in campanie

Lista candidatilor PNL din colegiile rurale pentru Camera Deputatilor si sumele care au fost alocate fiecarei zone in parte. Pe linga liberali, insa, si candidatii social-democrati vor putea prezenta sumele alocate ca rod al presiunilor facute de PSD asupra Guvernului.

1. Traian Dobre: 5,6 milioane de lei prin HG 1155; ar mai putea primi de la CJ 700.000 de lei pentru drumurile din colegiu;

2. Relu Fenechiu: 5,6 milioane de lei pentru comune si alte 5,2 milioane lei pentru drumurile din colegiu;

3. Lucian Simirad: 3,9 milioane de lei si alte 1,1 milioane lei pentru lucrari la doua drumuri;

4. Valerian Salavastru: 4,3 milioane de lei si alte 1,9 milioane lei de la CJ;

5. Vasile Gaboran: 6,3 milioane de lei si ar mai putea primi in jur de 2 milioane lei de la CJ;

6. Eugen Ticau: 5 milioane de lei, iar alte peste 4 milioane lei ar putea ajunge prin decizia CJ pentru drumuri;

7. Cristian Adomnitei: 5,1 milioane de lei si alte 2,2 milioane lei pentru drumuri.


Posteaza pe Facebook Posteaza pe Twitter Trimite pe YMessenger Trimite pe Email Posteaza pe Google Adauga la Favorite Posteaza pe Delicious Posteaza pe MySpace Posteaza pe Digg Posteaza pe LinkedIn DA DE VESTE
adauga comentariu trimite articolul prin e-mail versiune printabila
Comentarii
Pagina: 1 2
de ce
23/10, 09:01, postat de un om din iasi
De ce aceste fonduri sunt deblocate subit in prag de alegeri?... stai si te intrebi cati bani se vor duce la drumuri , cati se vor scurge printre degete pentru spagi si catzi  vor lua drumul campaniei electorale. Se vor face la repezeala cateva drumuri.. care vor trebui plombate rapid peste maxim un an...de firme clientelare care stiu sa dea deoparte un banutz pentru campanie .. si tot nimic nu avem..De ce banii nu vin la inceput de mandat?... de ce vin la sfasit de mandat?... oare dragii nostri politicieni ne cred pe toti o masa amorfa de idiotzi?.. si isi fac campanie pana la urma tot pe banii nostri...pe zi ce trece imi dau seama ca mi e rusine ca sunt roman si mi pare nespus de rau pentru generatiile care vin ...si cred ca multi dintre noi gandesc asa..
RE: RE: Pai doar nu pe banii lor
23/10, 08:59, postat de marian
Coruptie, numele tau e Fenechiu
RE: Pai doar nu pe banii lor
23/10, 08:48, postat de dacianova
Inginerule...
Intotdeauna ti-am dat dreptate, ai perfecta dreptate!!! Cind iti exprimi ideile in scris, crede-ma, nici nu mai e cazul sa scriu si eu un comentariu la acel articol pentru ca deja ai spus tu ce aveam eu de spus. NICIODATA, n-am fost de acord cu tine la etichetele pe care le-ai pus iesenilor si moldovenilor!!!! Aici nu esti corect! daca e sa ne punem pe epitete toti romanii din tara asta sunt exact cum descriai tu moldovenii. Iar daca cei de la ZIARUL DE IASI te cenzureaza in momentul in care scrii asemenea chestii, bravo lor!!! daca stau bine si ma gaandesc chiar eu le-am cerut la un mmoment dat lucrul acesta
Bravo
23/10, 08:21, postat de Sorin
Nota 10 pt ei , cat au adus astia nu au adus altii in 4 sau 8 ani ( Stanciu PSD , Mocanu PSD , Carlan PD-L etc)
RE: Bine ca aduc bani
23/10, 07:57, postat de Gerula
Acesti bani ar trebui sa se si regaseasca in obiectivele unde sunt detinati. Numai ca un bilantz si imaginile concrete ale investitiilor vor demonstra ca acesti bani adusi nu au ajuns la destinatie, ci s-au ratacit prin alte conturi. Cateva scoli luate la analiza, dintre cele subventionate de minister pentru reconstructie  si veti avea imaginea reala a "nobilei intentii" a acestor LIBER- MAFIOTI. Ca "grupul de la Bacau" si-au adunat si acestia a fost si este evident, dar oare cat or fi luat "AI nostri IESENI" sa stea cu mainile in san si sa-i lase pe acestia sa opereze ? GRUPARILE MAFIOTE sunt stabilizate peste tot in toate partidele in jurul MARILOR  HIENE   SECURISTE  fara popor. Din "rezervele" adunate o parte le survin direct celor care impart, iar un procent mai mic asa zisei "opozitii". Numai poporul roman sta si asteapta NORMALITATEA
Cam asta ar trebui sa faca un parlamentar
23/10, 07:48, postat de Colombo
In noile conditii ale votului Uninominal se pare ca Fenechiu a vrut sa arate cam ce ar avea de facut un Parlamentar pentru colegiu sau. Si dupa reactia dvs. se pare ca a cam reusit
RE: Pai doar nu pe banii lor
23/10, 07:09, postat de MosCracanila
cam asa e...
Bine ca aduc bani
23/10, 06:25, postat de IX
PSD-ul a jucat tontoroiul dupa cum le-a cantat grupul de la Bacau si nu am avut nici un ministru de la Iasi pe vremea lor,dar nici pe vremea conventiei.Acum ca Fenechiu a bucsit guvernul cu ministri de la Iasi,cinste lui, desi este bacauan si el,comparativ cu gazometrul cu cioc sau cu lupul imbracat in cojocel iata ca a facut pentru Iasi ce nu au facut predecesorii sai.
Acum,tot iesenii sunt sifoane,dau cu ciocul ca FN aduce bani la Iasi defavorizand alte judete.Care judete,BC,CJ,CT,VN?
RE: Pai doar nu pe banii lor
23/10, 05:55, postat de economista
bai oligofreenule , mai scrie si in alta parte ca ne-am saturat de tine fraiere. nu vezi ca esti frustrat mai boulene? si cica esti inginer. vai de capul tau de ratat & frustrat
Pai doar nu pe banii lor
23/10, 04:37, postat de Ingineru' cenzurat
In fiecare zi Ziarul de Iasi demonstreaza tot ce spun eu (si mai recent ma si cenzureaza, ha-ha!): hotii cripto-comunisti de la putere (aciuiati prin toate partidele) va fura cu spor pentru ca voi stati la furat cum stata fata lui Fritzl la violat: resemnati, umili, supusi. Nici UE, nici NATO nu va veni sa va scoata din saracie si incultura si supusenie. Va meritati soarta pentru ca taceti, nu va revoltati decat pe la colturi, pentru ca sunteti slabi si dezbinati si nu vreti sa-i infruntati. Ca de fiecare data, ei isi vor lua grosul, voua va vor arunca cateva firmituri in tzarana pe care gloata (neamul, voi) se va repezi sa le culeaga, ca apoi sa ii voteze pe acesti venetici. Si vinovati nu sunt ei, comunistii, nici bancherii, nici tziganii, nici speculantii, ci voi insisi pentru ca voi ii suportati pe acesti nemernici si va lasati dresati pentru ca ei sa-si faca toate (ne)voile. De ce va mai plangeti atunci? Aveti conducatorii pe care ii meritati! Aveti soarta pe care o meritati! Aveti ce va doriti! Bravo! Ura si la gara! (btw, care gara, aveti gara? :-) )
Pagina: 1 2
· De la Radiohead la Vivaldi - Cum a folosit Ford un playlist eclectic pentru a perfectiona sistemul audio al noului B-MAX
· "Clasa 0 si Clasa I: Unde? Cand? Cum?"
· Dupa sase ani, "Cosi fan tutte" revine pe scena Operei
· "Pistolara" a fost arestata pentru 29 de zile
· Tinar sofer arestat pentru ca a batut un politist care i-a spus sa mute masina
· In tot judetul, scoala incepe luni
· "E un fotbalist exceptional, dar trebuie pedepsit"
· Iesenii ii cer lui Mihai Razvan Ungureanu trei lucruri "mari si late": care sint acestea, in editia tiparita de astazi a Ziarului de Iasi
· Pictorul Alexandru Ichim, omagiat azi la Prefectura
· Povestire din Infern
· Cursa in doi pentru sefia USAMV Iasi? Amanunte in editia tiparita de astazi a Ziarului de Iasi
· In ziua spinzurarii in tramvai, vatmanul a pierdut la "pacanele" toti banii imprumutati de la mama
· Un iesean de 40 de ani a cazut mort din picioare, linga Siraj (FOTO & VIDEO)
· Tinarul taximetrist dat disparut a fost gasit mort in casa (FOTO)
· Amenzi de 2.000 de lei aplicate de DSP
· Tiganii din Ciurea, dusi cu "mascatii" la sediul DNA (FOTO)
· Pedepsit dupa ce a acrosat un pieton cu oglinda retrovizoare
ULTIMA ORA
16:40 - SPORT
A douazecea infringere pentru baschetbalistii ieseni
16:32 - MOZAIC
Ellie White nu vrea la Eurovision
16:24 - NATIONAL & EXTERN
Attila Szasz renunta la mandatul sau de membru al CNA
afiseaza toate titlurile




Curs BNR (09/02/2012)
1 EUR 4.3159 ↓
1 USD 3.2674 ↑
1 GBP 5.0302 ↑
Cursul complet
ATENTIE! Versiunea corecta a cursului BNR este mai jos. Cursul BNR de mai sus NU ESTE CORECT!
Blogurile
Ziarul de Iasi
JUP: "Legati de calorifere"

Cip IESAN: "Locatarii de la blog"

Catalin ONOFREI: "Punctul 9 al Proclamatiei de la Bucuresti"
Invitati din blogosfera
Publicatie online de cinema

Slow Food: "Vin BIO, vin ECO, vin organic"

Filosofi
@lasi:
"Osculum, suavium, s�rutul"

Marius Scovronschi: "16 ani si o miza uriasa!"

Idle Living: "La Mosi, moncher!"

"COSTACHEL: Mincare, vinuri si putina conversatie la masa"

Fun Grup

Optimizare web si consultanta SEO oferite de
26