Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Bumbaceala la Tribunal

GALERIE
%PIC_TITLE%
    - +
    Infatisarile derulate ieri, la Judecatoria Focsani, in cele doua procese intentate de concediatii de la "Milcofil" actualei conduceri a fabricii, nu au adus decit intr-o foarte mica masura clarificarile asteptate. Reamintim ca, in luna august a acestui an, peste 400 de salariati ai intreprinderii au fost dati afara fara sa beneficieze de salariile compensatorii prevazute de ordonanta nr.9 a Guvernului. Sindicatul "Filatura" de la "Milcofil" a acuzat, ulterior, actuala conducere a fabricii, Fondul Proprietatii de Stat si firma "Sorste" (care detine 40% din actiuni) ca sint partasii unor manevre obscure in urma carora au fost aduse prejudicii salariatilor concediati. Luna trecuta, salariatii dati afara au apelat la o ultima solutie reparatorie pentru ei - actionarea in instanta a conducerii. Ei cer sa li se plateasca salariile compensatorii si anularea vinzarii actiunilor catre "Sorste". Ieri, atit in timpul desfasurarii sedintelor din sala de judecata cit si in minutele care au urmat, atmosfera a fost cit se poate de tensionata. Deputatul Radu Manea si Adrian David - omul FPS-ului in AGA - erau cit pe-aci sa fie linsati de oamenii nemultumiti. In fata cladirii Tribunalului, masina in care se imbarcasera Stephano Sobota (patronul suedez de la "Sorste") si colaboratoarea sa Sorina Placinta a fost luata cu asalt de multimea furioasa. Din fericire pentru ei, incidentul s-a rezumat doar la o ploaie de lovituri pe capota autoturismului. Pina pe 5 decembrie, cind instanta va analiza din nou cele doua cazuri "Milcofil", ramine doar declaratia deputatului Radu Manea: "Se vor da salariile compensatorii". Declaratia a fost facuta sub presiunea amenintatoare a multimii si nu se stie, ca atare, care va fi finalitatea ei concreta.
    Concediatilor le-a ajuns cutitul la os
    Datorita unor chichite avocatesti, concediatii Milcofil-ului au mai obtinut o aminare a judecarii, in speranta ca deputatul Radu Manea va reusi, la Bucuresti, o interventie in urma careia sa le fie platite salariile compensatorii. Dupa terminarea procesului de ieri, Stephano Sobota (patronul firmei Sorste) si Sorina Placinta (presedintele Consiliului de Administratie al SC Milcofil) au fost la un pas de linsaj. Fostele salariate, inraite de saracie, au luat cu asalt Prefectura. Deputatul Radu Manea a fost huiduit de peste 200 de persoane. Presat de multime, deputatul vrincean a fost nevoit sa-i invite in sala de audiente. Subprefectul Jan Vraciu l-a salvat in ultimul moment pe reprezentantul FPS, Adrian David, de la o paruiala pe cinste. El este banuit de salariati ca ar fi la originea aranjamentului intre FPS si SORSTE S.A. Doua dintre fostele salariate ale SC Milcofil vor verifica la Bucuresti demersurile deputatului Manea de a drege busuiocul cu FPS-ul.
    Tergiversari suspecte
    Primul dintre cele doua procese a fost deschis de 270 dintre angajatii disponibilizati la 13 august a.c. Ei sustin ca directorul executiv Mihai Inta a intocmit o documentatie de privatizare in fals. In acest mod, firma Sorste a cumparat 40% din actiunile fabricii. Mentionam ca aceste actiuni apartineau FPS-ului si, dupa tranzactionare, peste 400 de salariati au fost dati afara de catre actuala conducere. Ulterior, o parte au fost reangajati, iar restul de 270 nu beneficiaza de salarii compensatorii, asa cum prevede Ordonanta 9/'97. Pentru ca la termenul anterior l-au acuzat pe Mihai Inta de subminarea economiei nationale, dar organele competente sa-l ancheteze pe director (Corpul de control al primului ministru si IGP) nu au dat nici un raspuns, a fost pusa in discutie legalitatea disponibilizarilor. Instanta a ramas sa se pronunte dupa ce apararea va depune la dosar contractul de vinzare-cumparare dintre suedezi si FPS.
    Cel de-al doilea proces este intre Sindicatul "Filatura", al carui lider este Cezar Chiriac, si actuala conducere a SC Milcofil SA, mai exact cu principalii actionari: SIF II Moldova, Sorste si FPS. Nici acest proces nu s-a judecat, deoarece actionarii majoritari au contestat reprezentativitatea sindicatului. Liderul sindicatului nu a avut anexata la dosar hotarirea de constituire a sindicatului. Instanta a aminat judecata cu inca un termen. In realitate, aminarea este dorita de protestatari, deoarece, in ultima vreme, deputatul Manea trage de zor sforile la FPS si in Parlament pentru ca oamenii sa beneficieze de avantajele Ordonantei nr.9.
    Oamenii cer socoteala
    Cum multimea nu a incaput ieri in sala de judecata, toti au crezut ca suedezul si Sorina Placinta sint motivul tergiversarilor. Pe culuarul tribunalului, cei doi au luat pumni in cap si ghionturi cu nemiluita. Oamenii furiosi, pusi pe rasturnatul masinii celor doi, s-au mai calmat in strada, dupa ce au administrat pumni si suturi autoturismului Renault 19 al suedezului. Ulterior, concediatii au marsaluit pina la Prefectura, unde s-au postat la intrare si l-au asteptat pe deputatul Radu Manea. Dupa ce l-au huiduit bine, fostii salariati i-au cerut deputatului sa le prezinte documentele pe care se baza in vara, cind i-a asigurat ca vor primi banii conform Ordonantei 9/1997. In citeva minute, mai multi politisti au aparut in fata Prefecturii, fapt ce i-a indignat si mai tare pe manifestantii care i-au strigat deputatului taranist: "Daca Laminorul v-a tras de barba, noi v-o tundem. Ati venit cu politistii. Da' ce, sintem noi criminali?"
    "Sintem flaminzi!"
    Odata intrat in Prefectura, pina sa vina liderul BNS, Dumitru Costin, Cezar Chiriac si avocatul protestatarilor ajunsi in culmea disperarii si-au varsat oful pe Radu Manea.
    "Am avut incredere nebuna in dumneavoastra cind ne-ati spus ca beneficiem de ordonanta. Sintem flaminzi. Nu avem nici un ban si copiii ne cer de mincare. Ce le dam? Ce-ati facut pentru noi? Unde sint hirtiile in care se spune ca primim banii?", l-au luat femeile la zor pe deputat. Oarecum inghesuit, atit la propriu, cit si la figurat, Radu Manea l-a chemat pe Adrian David - reprezentantul FPS-ului.
    "Pentru ca sa primiti banii ar mai trebui depusa o singura documentatie la FPS si aprobata de Parlament Ordonanta 17/'97 (de modificare a HG 203/97) ca sa primiti cele 6, 9, 12 salarii aferente. De la ultima intilnire (acum 2 saptamini - n.r.) a aparut actul de cesiune, care prevedea cesionarea de catre FPS a unui pachet de 30% catre SIF II Moldova. In felul acesta, o prima conditie in aplicarea Ordonantei nr.9 era inlaturata. Dar ce am facut? Ca sa se repuna treaba pe rol asa cum trebuie, saptamina aceasta (marti, 4 noiembrie a.c.) am fost impreuna cu Adrian David si Mihai Inta la directorul general al FPS Bucuresti, Gabriel Mihut, unde am discutat chestiunea in amanunt legata de Milcofil. Gabriel Mihut ne-a spus: ?Daca dumnevoastra discutati cu SIF II Moldova, respectiv cu domnul Matei (director) si el accepta reintoarcerea pachetului de actiuni de la Milcofil la FPS, FPS-ul nu are nimic impotriva. Preluam pachetul de 30% si in felul acesta beneficiati de avantajele Ordonantei nr.9", afirma Radu Manea. Sursa citata sustine ca a vorbit la Bacau cu Matei si a doua zi dimineata i-a trimis acolo pe Mihai Inta si pe Adrian David, unde au obtinut actul prin care SIF Moldova a cedat la FPS cele 30% din pachetul de actiuni. Concomitent cu aceasta, Radu Manea a cerut conducerii Milcofil sa nu opereze actul de cesiune. Mai mult decit atit, in aceeasi perioada sustine ca a discutat cu cei de la Milcofil sa preia de la Camera de Comert si Industrie Vrancea actul prin care contravaloarea terenului a fost inclus in capitalul social al societatii. Marti, FPS mai detinea doar 1,5% din pachetul de actiuni. Ulterior, la portofoliul lor s-au adaugat 15% (contravaloarea terenului) prin depunerea la FPS a documentatiei privind terenul pe care-i amplasat Milcofilul. Actiunile FPS-ului au crescut cu inca 30% prin preluarea acestui pachet de la SIF Moldova.
    Complimente pentru Adrian David: "Hotule, banditule!"
    SIF Moldova accepta sa dea FPS-ului actiunile de la Milcofil deoarece primeste in contrapartida actiuni de la o alta societate, la care FPS-ul este majoritar. Cei de la Bucuresti au motivat oficial aceasta decizie pretextind ca rezolva problemele sociale a 450 de angajati ai Milcofilului.
    A ramas ca deputatul Manea, dupa cum a afirmat in fata multimii furibunde, sa faca lobby la Parlament pentru modificarea Ordonantei 17/97 ca sa poata prinde si Milcofilul in rindul societatilor care vor mai beneficia de Ordonanta nr.9: "In cel mult doua saptamini ea va fi publicata in Monitorul Oficial. Referitor la plata a 75% din salariu pentru perioada in care nu ati lucrat, nu sint vinovat si nici nu va pot ajuta. Conflictul este pe rolul instantei si nu pot interveni." Cum multimea nu s-a aratat prea increzatoare in spusele deputatului, el i-a cerut sprijinul reprezentantului FPS Adrian David. Prezenta lui in sala a intins si mai mult nervii oamenilor care au explodat : "Hotule, banditule, ai vindut fabrica. Sintem mamici si la Craciun venim la tine acasa ca n-avem bani de cadouri". (Ionel CRISTIAN, Eugen RUSU)
    top Local News

    © Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

    Ultima ora

    editorial

    Cine profită de madam Şoşoacă

    Pavel LUCESCU

    Cine profită de madam Şoşoacă

    Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

    opinii

    Distrugerea statuilor

    Alexandru CĂLINESCU

    Distrugerea statuilor

    Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

    De ce este atât de aspru Postul Mare?

    pr. Constantin STURZU

    De ce este atât de aspru Postul Mare?

    Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

    Roboţi

    Codrin Liviu CUȚITARU

    Roboţi

    Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

    pulspulspuls

    Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

    Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

    Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

    Caricatura zilei

    La reciclat pet-uri și doze

    Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

    Cumpara editia digitala

    Vremea in Iasi

    Curs valutar

    Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri