Dragostea nu stie care din cei doi e seropozitiv

Povestea de iubire a unei studente cu HIV

Ea e studenta la "Cuza", iar el e voluntar al Asociatiei "Alaturi de Voi". S-au cunoscut intr-o tabara, acum patru ani. Relatia a rezistat, iar cei doi viseaza sa intemeieze o familie. Angajata la atelierul Util Deco, al Asociatiei "Alaturi de Voi", tinara ne-a vorbit despre cum a depasit suferintele. Ea este unul din cei 14 tineri cu HIV care muncesc in cadrul unitatii protejate pentru persoane cu dizabilitati.

 Ii simti bucuria in glas cind vorbeste despre el. El este cel care reuseste sa faca fericita o tinara care a cunoscut mult prea devreme durerea si umilinta, regretul si insecuritatea. Abandonata de mama imediat dupa ce a adus-o pe lume, Irina a avut parte de o viata plina de tristete. La 11 ani a aflat ca era infectata cu groaznicul virus care avea sa-i marcheze tot restul vietii. Acum insa viata ei are din nou vise. Visul Irinei este sa aiba un copil cu prietenul ei, pe care l-a cunoscut intr-o tabara pentru seropozitivi organizata de „Alaturi de Voi", asociatia care ofera o sansa pentru 14 tineri cu HIV din Iasi. Irina lucreaza in atelierul protejat al asociatiei. Alaturi de alti doi colegi, ea a acceptat sa ne spuna povestea. Sint trei tineri normali, aparent fara nici o legatura. Sint trei tineri asupra carora verdictul HIV a cazut greu si implacabil. Povestile lor arata ca in viata nu exista nici o piedica reala in afara celor pe care un om si le pune singur. Nici macar absenta familiei si o boala ca a lor, considerata mortala si dezonoranta, nu i-a impiedicat sa traiasca, sa spere, sa se bucure de viata, sa se indragosteasca. Mai mult, Irina are o frumoasa poveste de dragoste cu un barbat sanatos, iar tinarul cuplu se gindeste chiar si la posibilitatea de a avea impreuna un copil. 

Copilaria si-a petrecut-o fie la bunici, fie la asistentii maternali care au avut grija de ea. Cu regret in glas isi aminteste ziua in care chiar ea le-a dat telefon politistilor sa o scoata din casa in care era batuta de mai multe ori decit auzea o vorba calda. „Nu am mai suportat bataia din casa. Am sunat la Politie si ei au facut demersurile pentru a ajunge in plasament familial. Acolo am avut o viata mai buna, am trait altfel, fara batai, fara scandaluri", spune Irina, acum in virsta de 21 de ani.

Din clasa a XII-a, de cind a avut ocazia sa se angajeze in cadrul unitatii protejate a fundatiei Alaturi de Voi, Util Deco, viata i s-a schimbat. „Am inceput sa cistig banul meu, am avut o viata mai buna care m-a schimbat mult", povesteste Irina. Cea mai importanta schimbare a aparut in urma cu patru ani. Atunci l-a cunscut pe cel pentru care avea sa lase totul in urma, pe cel pentru care urma sa inceapa o viata noua. „Pe prietenul meu l-am cunoscut acum patru ani, la o scoala de vara organizata tot de Alaturi de Voi. Au venit reprezentanti din cele trei centre unde sint ateliere protejate, Constanta, Targu Mures si Iasi", zimbeste tinara. Au venit atunci si voluntari, si beneficiari ai serviciilor fundatiei. Un tinar de la malul marii, voluntar specializat in lucrul cu tinerii seropozitivi este cel care i-a rapit inima Irinei. A inceput ca o relatie dificila, la distanta, dar de vara aceasta totul a intrat pe fagasul normal al oricarei povesti de iubire. Cei doi indragostiti se vor muta impreuna, vor incerca sa formeze un cuplu si mai tirziu o familie, in ciuda oricaror preconceptii ale societatii.

„Incercam sa gasesc o solutie, dar nu era niciuna"

Au ales sa puna dragostea lor mai presus de orice altceva si sa riste incepind o relatie pe care multi ar condamna-o. S-au interesat de riscurile pe care le prezinta o astfel de viata in doi, s-au documentat asupra implicatiilor pe care acest lucru le-ar putea avea cind se vor hotari sa conceapa si un copil si au decis sa riste. „Conceptia in astfel de cazuri este o procedura simpla, asupra careia cei doi au fost informati. Solutia consta intr-un tratament foarte toxic, dar care elimina riscurile de transmitere a bolii de la mama spre fat. Desi este agresiv, tratamentul scade viremia si o face aproape indetectabila", spune Mihaela Munteanu, reprezentantul fundatiei Alaturi de Voi. Tratamentul actioneaza asupra virusului, neafectind si fatul. Daca tratamentul este urmat in primul trimestru de sarcina, posibilitatea de infectare scade chiar pina la 2%, dar intretinerea unor relatii intime cu partenerul de viata al tinerei implica in sine un risc foarte mare. Alte optiuni valabile pentru cei doi tineri care au ales sa sfideze prejudecatile si boala ar fi si fertilizarea in vitro, o procedura extrem de costisitoare, sau fertilizarea artificiala.

Pina la acest pas, insa, Irina si prietenul ei se bucura in continuare de o viata in care necazurile se impart la doi, iar bucuriile se dubleaza. Ea este studenta la Universitatea „Cuza" si spera sa reuseasca sa obtina transferul studiilor la Universitatea din Constanta. Intre timp, si-a gasit un loc de munca stabil in cadrul atelierului Util Deco din oras. „Fara primul loc de munca, cel de la Iasi, probabil ca acum nu as mai fi fost pe pamint. Nu as fi avut cum sa ajung atit de departe. Incercam sa gasesc o solutie, dar nu era niciuna", spune, plina de recunostinta, Irina.

„Nu va este frica de mine?"

Laurentiu a fost coleg cu Irina la Util Deco. Aici si-a inceput si el viata pe cont propriu. La virsta de sase ani a fost diagnosticat ca seropozitiv. A contactat virusul in spital, la nici doi ani, atunci cind parintii lui l-au adus sa fie tratat pentru otita. „Dupa aceea si-au facut toti analize si niciunul nu era infectat. Numai eu. I-am intrebat mai tirziu: nu va este frica de mine? Mi-au spus ca nu", povesteste tinarul. Are abia 20 de ani, dar are miinile muncite si fruntea intunecata. Boala si marginalizarea l-au marcat. A avut, la rindul sau, noroc sa fie acceptat in cadrul Util Deco, unde a putut invata o meserie, unde are sansa de a primi un salariu cu care se poate intretine. Lucreaza de un an si jumatate aici si inca isi aminteste cu placere de primul salariu pe care l-a primit. „Mi-am luat atunci o combina, sa ascult muzica. Nici nu mai tin minte de cind mi-o doream. Muzica este una dintre putinele mele pasiuni", isi aminteste Laurentiu. Tinarul inca mai are posibilitatea de a locui in cadrul Centrului de plasament Gulliver. Aici nu plateste deocamdata cazarea, dar este prevazator si putinii bani pe care ii cistiga ii pune deoparte. „Pun la CEC banii pe care nu ii cheltuiesc, pentru ca stiu ca intr-o zi ma pot da afara din centru si atunci trebuie sa ma pot descurca, trebuie sa pot sa platesc o chirie", spune, serios, tinarul. In ciuda expresiei grave pe care viata a creionat-o pe chipul sau, ochii inca ii lucesc precum unui copil atunci cind se gindeste la locul sau de munca. Prin natura acestuia, Util Deco aduce impreuna tineri care au in comun aceeasi poveste, de fiecare data trista. Tristetea aceasta este cea din care se nasc unele dintre cele mai frumoase relatii de prietenie.

Cu toate ca are o familie, Laurentiu a ales sa stea intr-un centru de plasament. A fugit de ai sai, de o familie care nu dorea altceva decit sa profite de pe urma fiului. „Muncesc pentru ca mi-am dorit sa fiu la fel ca toti ceilalti. Cu familia nu mai tin legatura. Au aflat ca lucrez la ADV si au inceput sa imi ceara bani. Ei nu au niciun venit si dau toti banii pe bautura. M-au chemat acasa, dar nu am vrut sa vin", isi aminteste trist Laurentiu. Studiile inca nu si le-a terminat, dar vrea ca intr-o zi sa reuseasca acest lucru, sa poata avea un loc de munca stabil si bine platit.

„In loc sa ma fac bine, raceam mereu"

Adina este „cel mai rabdator si mai cuminte om de la atelier". Astfel  o caracterizeaza cei de la ADV pe tinara cu par blond si ochi de muza. La fel ca si colegii ei, si ea este una dintre victimele unui sistem sanitar deficitar. „La doua luni mi-au spus ai mei ca am racit si m-au dus la spital pentru tratament. De atunci, in loc sa ma fac bine, raceam mereu. Asa am aflat ca am virusul", spune Adina. Ea este unul dintre putinele cazuri fericite. A avut noroc de o familie care a fost mereu alaturi de ea, care nu a parasit-o in situatiile dificile ce apar dupa un diagnostic atit de greu. Tot parintii, insa, sint si motivul pentru care Adina nu a reusit sa isi finalizeze studiile. „Ei au incercat sa ma protejeze. De aceea nu m-au dat la scoala mai mult, ca sa evite discutiile intre colegi, sa evite problemele", afirma tinara care a avut ocazia sa finalizeze doar opt clase. La 21 de ani, sta in continuare impreuna cu parintii si cu cei doi frati ai sai. Slujba de la Util Deco a reprezentat o sansa unica de a-si dovedi ca poate fi utila si independenta. „E bine, ne intelegem toti intre noi. Imi place jobul acesta si in acest moment nu mi-as dori nimic mai mult", spune Adina. Ambii parinti sint casnici, asfel ca tinara se poate lauda ca este cea care isi intretine familia. Ambitia este cu siguranta una dintre trasaturile ei definitorii, fata fiind promovata recent ca sef de atelier.

Legatori, tipografi, pictori

Povestile celor trei sint doar citeva dintre zecile de astfel de cazuri inregistrate numai in Iasi. Statisticile oficiale elaborate de Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectie a Copilului arata ca in judet sint identificate 161 de persoane seropozitive, majoritatea victime ale sistemului sanitar. Patru dintre acestia sint copii, iar toti sint inscrisi intr-un grad de handicap.
14 tineri dintre cei pe care statisticile i-au clasificat ca fiind incadrati in grade de handicap si-au gasit un loc de munca in cadrul unitatii protejate Util Deco. Sint tineri infectati cu HIV intre anii 1987 si 1992 in spitalele din judet care au ajuns acum la virsta integrarii pe piata muncii. Atelierul de la Iasi are specific de legatorie - tipografie - multiplicare, de arta mestesugareasca, si pictura, dar ofera si servicii de organizare a unor evenimente speciale. Una dintre cele mai noi directii pe care se axeaza tinerii seropozitivi de la Util Deco este oferirea de servicii de legatorie si arhivare „la domiciliul clientului". „Sint institutii, companii care au nevoie sa isi organizeze arhivele. Acestea apeleaza la noi, iar tinerii se deplaseaza si fac treaba repede si bine. Este un fel de echipa mobila", a explicat Mihaela Munteanu.