Joi
24 Mai 2012
Ultimul up-date 08:45 GMT+2
Ziarul de Iasi
ANUNTURI: AUTO | IMOBILIARE | LOCURI DE MUNCA | POSTEAZA UN ANUNT | ANUNT PRIN SMS | ABONAMENTE | PUBLICITATE | CONTACT
Sectiuni saptamanale
Suplimentul de cultura
Ghidul pentru sanatate
Ghidul auto
Ghidul casei
Naturist
Bomba
Abonamente si publicitate
Abonamente
Oferta publicitate
Contact
Linkuri sponsorizate
Sports cars
Anvelope
Anvelope ieftine
Videochat Iasi
Fetele norocoase blog
Mihaela Aioanei
Homeopatie pentru copii
Linkuri
Jup
Calendarul ortodox
Iasinet
Anunturi
Muzica
Fabricat in Iasi
Medicalnet
Revista22
Online Marketing
Muzeul Literaturii Romane
IASUL UNIVERSITAR
Ziare
Joc Secund
IASUL ARE PRIORITATE
Alte editii locale
BACAU
ROMAN
VASLUI
FOCSANI
SUCEAVA
BRAILA
GALATI
CLUJ
SIBIU
ALBA
Arhiva
Cauta in arhiva
Arhiva pe saptamini
UTILE
Noul cod rutier valabil de la 1 decembrie 2006
Telefoane si adrese utile
Mersul trenurilor valabil de la 11 decembrie 2011
Proiecte
"Ziarul de Iasi"
Oferiti burse copiilor din mediul rural
Premiile literare "Ziarul de Iasi"

Rascoala internautilor

Autor: Andrei ASTEFANESEI, Geanina JINARU
Data publicarii: 19/05/2006

Rascoala pe net. Asa s-ar putea concretiza reactia a peste 30.000 de cititori care au luat cu asalt editia electronica de ieri a „Ziarului de Iasi“. Stirea ca procurorii si politistii au trecut la depistarea tuturor celor care descarca de pe retea filme si muzica ilegal i-a unit pe posesorii de calculatoare. Intr-o proportie covirsitoare, cititorii au condamnat actiunile autoritatilor, iar unii chiar au oferit solutii pentru a le dejuca planurile politistilor. Ziua de ieri a constituit si un record de audienta, atingind circa 30.000 de vizitatori, depasind chiar si site-ul Antenei 1, conform contorului „trafic.ro“. Materialul „Politistii umbla din casa in casa la calculatoare“ a fost reluat si transmis in toata tara. La forumistii ieseni s-au adaugat si cei din Bucuresti, Tirgoviste, Arad, Dragasani, Ploiesti, Botosani, Suceava etc.

„Mi se pare un lucru tipic romanesc. In loc sa ne ocupam de marii corupti, in loc sa incercam sa stavilim rata criminalitatii, noi ne legam de niste copii care isi scot de pe hub un film si o melodie. Pai, ce naiba? Ar insemna ca toti sintem o tara de infractori?“, scrie revoltat Mihai Andronache. Un alt cititor al editiei electronice pune o intrebare de baraj anchetatorilor. „Dar procurorii au si ei licenta? Pe cit punem pariu ca acasa au numai programe asa-zis „ilegale“ si nu e exclus sa aiba asa ceva si pe calculatoarele de la serviciu“, se intreaba retoric Marius. Mikki chiar a facut o propunere interesanta prin comentariul sau. „Eu stau si ma intreb, daca ar fi sa inceapa cu perchezitiile, sa inceapa de la cei mari, adica de la copii de politisti, de avocati! Si la urma la cei saraci care si-au facut o rata de citeva milioane si abia se chinuie sa o plateasca“, arata acesta ce eforturi fac unii pentru a avea un computer. „Ni se confisca toate micile bucurii interzise ale vietii - tigarile s-au scumpit si multi vor intra in sevraj in urmatoarele luni din cauza preturilor, loteria are pret prohibitiv si acolo cistiga doar statul cind vrea si cum vrea, masinile le vindem din cauza impozitelor si a taxelor aberante de tot felul, nu mai iesim la gratar din cauza aviarei si a garzii de mediu, ni se confisca si una din putinele cai adevarate si ieftine de acces la cultura - calculatorul. Sa puneti in vinzare mai multa funie si sapun, ca s-ar putea sa fie criza!“, spune dezamagit alt cititor online.

„Sint roman si am facturi mai mari decit venitul“

Multi cred ca utilizatorii de computere nu isi permit sa cumpere programe cu licenta pentru ca veniturile romanilor sint extrem de mici. „Nu suntem si asa destul de saraci! Lasati-ne macar filmele gratis, ca in rest aveti taxe pentru orice!“, pare a striga Van. „Mai avem putin si ajungem din nou la jocuri cu placi de jocuri, dischete, sau cum li se mai spunea... sega... nintendo... terminator“, face haz de necaz STR8. Un cititor din Tirgoviste, caruia si lui i-au trecut pragul politistii, cere anchetatorilor sa-si indrepte atentia catre prostitutie si traficanti de droguri. „Sint din Tirgoviste. Citesc cu stupoare articolul. Eu acum 3 ani am fost prins vinzind CD-uri (filme si mp3). Am platit la ORDA vreo 5 milioane, plus 5 milioane la politie. In fine, asta este, sa zicem ca am fraudat statul, asta e. Niste procurori si politai (militieni) de 3 lei. Sa prinda pestii si curvele si traficantii de droguri, nu oamenii care stau si chatuiesc pe web“, scrie Mihai. Prietenul unuia dintre cei care s-au trezit cu politia la usa s-a aratat resemnat in fata ofensivei anchetatorilor. „Unul dintre cei verificati este un prieten de-al meu si chiar i-a fost luat calculatorul. Ce sa mai zic...eu cred ca trec pe Linux“, scrie Gold. Un cititor, care s-a aratat a fi nemultumit de actiuni, ar vrea chiar sa se joace cu procurorul. „M-am descarcat cu comentariile, dar m-as descarca mai bine cu un Paintball, un Flashmob, ceva, la biroul lui Bulancea. Tare as pune de o mini-revolutie“. Citiva ieseni chiar s-au gindit ca ar fi un bun prilej de a-si face reclama la marfa. „Vind CD-uri cu muzica, programe, filme, si tot ce prind, ca sint roman si am facturi mai mari decit venitul“, pare a striga Lautaru.

Povestiri cu politisti si parole la Solitaire

Pe forum au fost postate chiar si intimplari hazlii cu politisti si cu programe piratate. „Acum doi ani m-a oprit un politist ca treceam strada „prin loc nepermis“. Si cind sa incheie procesul verbal sa imi dea amenda, la ocupatie ii spun ca sint in domeniu IT. S-a oprit atunci din scris si mi-a spus ca ar vrea si el pentru nevasta-sa un WinMentor spart, ca terminase contabilitatea si nu o angaja nimeni daca nu stia sa foloseasca aplicatia“. Cealalta povestire se refera nu la unul, ci la o sectie intreaga de politie. „Am conectat la internet o sectie de politie, citeva calculatoare fara licenta (office, antivirus, muzica). Primul gind al lor a fost huburile locale si download-ul. Dupa 10 minute ascultau muzica noua obtinuta prin share ilegal de soft si muzica fara licenta... Daca imi bate mie unul la usa, fac plingere la Tribunal pentru toate sectiile de politie si procuratura. Dupa ce platesc ei toate amenzile si infunda puscaria toti politistii si procurorii merg de bunavoie la pirnaie“, s-a dezlantuit Andrei. „Am in bloc 2 procurori si un sef la circulatie. Ma cheama sa le instalez Windows! Si is prosti si ma intreaba daca sint parole la Solitaire. Eu disper!!!“, spune si Blinky.

Scrisoare catre Basescu

Unul dintre cititorii revoltati a gasit o metoda originala de a-si exprima necazul, adresindu-se chiar presedintelui tarii. „Salut Base, vezi ca sunt un admirator de-al tau. Ascunde, frate, calculatoarele din Cotroceni si de la tine de acasa, vorbeste cu fetele tale sa ascunda si ele calculatoarele ca vin prostii astia de gabori sa va confiste calculatoarele ca nu aveti licente. Nu imi multumi pentru ajutor, dar poate dai si tu o lege prin care sa bagi la puscarie toti militienii, judecatorii si procurorii. Cu simpatie, al tau hacker Adriana Bombonel“

„Unde-i lege nu-i tocmeala!“

Citiva dintre cititorii editiei electronice a „Ziarului de Iasi“ sustin insa perchezitiile politistilor si sint de acord cu ideea ca totul costa. „Daca, sa zicem, esti medic stomatolog, iar eu sunt programator, si vin la tine sa-mi scoti o masea, o faci gratis? Ma pot bucura de munca ta gratis? Daca tu iei munca mea gratis, eu de ce sa nu am parte de tratament gratuit pentru afectiunea mea?“, se intreaba C.I. Altii cred ca anchetatorii doar isi fac datoria. „De asta sint platiti, si mi se pare corect sa stirpeasca pirateria. Dar, cum se intimpla de obicei in Romania, ne luam de toti marunteii, iar marii infractori zburda fericiti fara probleme“, scrie Cip. Un cititor a ales o expresie des intilnita la politisti. „Nu prea e de comentat aici: unde-i lege nu-i tocmeala, fratilor. In mod normal trebuie sa lucram legal cu totii“. „Cind mergi la magazin, ai 50.000 de lei si vrei sa cumperi mincare, iti iei piine, iaurt si 3 crenvursti. Nu-ti iei salam de Sibiu, niste caviar si alte chestii. Totul costa. N-ai bani, cumpara in limita posibilitatilor“, este de parere Pinguin. O parere care vrea sa impace si capra si varza da dreptate tuturor. „In primul rind, dau dreptate si celor care fac programe si isi cistiga salariul astfel, dar dau dreptate si celui care copie un film de pe net, film care nici macar in Statele Unite nu s-a lansat in cinematografe. Totul tine de statutul social pe care il avem“, spune G.D.

Cit costa programele cu licenta?

Programele cu licenta care se gasesc pe piata ieseana au preturi care dau fiori buzunarelor. De exemplu, un sistem de operare Windows XP Home Edition costa aproximativ 3,2 milioane de lei. Pachetul Office, cel cu ajutorul caruia se poate redacta un document word sau se construieste o baza de date, costa nu mai putin de 7,3 milioane de lei. Preturile pentru un antivirus cu licenta variaza intre 300.000 de lei si 2,5 milioane de lei. Programele profesionale, folosite de specialisti, fac gaura mare in bugetul celui care are nevoie de asa ceva. Programul Photoshop, de exemplu, se ridica la 31 de milioane de lei, iar un program Corel 12 costa 22 de milioane de lei. t

„Era nevoie mai intii de o campanie de informare a populatiei“

Parerile avocatilor cu privire la actiunea autoritatilor sint impartite. „Daca ar fi sa o luam la rece, in aceste conditii 90% din populatia Romaniei, inclusiv institutii ale statului sint infractori. Este insa absurd sa credem ca daca arestam 2 sau 3 persoane am stopat acest fenomen, la urma urmei este un fenomen in masa“, s-a aratat de parere avocatul Liviu Bran. Potrivit acestuia, principalele probleme sint legate de lipsa unei legislatii clare care sa sprijine actiunile politistilor. „Politistii se pot autosesiza in baza legii informatiei. Nu exista insa o lege clara care sa stabileasca cu exactitate in ce masura este afectata intimitatea persoanei care face parte dintr-o astfel de retea de internet. Nu ar fi trebuit sa se inceapa asemenea actiuni in lipsa unor legi clare. Sintem aici in faza de pionierat si prin urmare se savirsesc si anumite abuzuri“, a avertizat Liviu Bran. In plus, a mai aratat avocatul, inainte de a se trece la actiune ar fi fost importanta o campanie de informare a populatiei. „Ca idee, necunoasterea legii nu te absolva de vina. Cu toate acestea, ar fi trebuit condusa o campanie de mediatizare macar la nivelul scolilor, pentru ca adolescentii sint cei mai tentati. Aici politia ar fi trebuit sa colaboreze cu anumite ONG-uri. In Statele Unite, de exemplu, se merge pe ideea ca trebuie sa previi inainte sa prinzi“, a completat avocatul. Din punct de vedere legal, sustin alti avocati, este absolut normal ca, in baza unui mandat, politistii sa poata avea acces la informatiile detinute de fiecare dintre noi in calculator. „Exista aici un punct de vedere legal si unul moral, bineinteles. Atita timp insa cit exista un mandat de perchezitie dupa ce se constata infaptuirea unei infractiuni, actiunea politistilor este justificata“, a opinat avocata Maria Aldea. Am intrebat si un judecator in ce masura se pot emite mandate, chiar daca prin absurd acestea ar trebui sa fie intocmite pe numele a jumatate dintre locuitorii Iasului. „Teoretic, exista posibilitatea sa se ajunga la emiterea mandatelor pe banda rulanta. Eu cred ca aici este vorba doar de o politica a statului la sesizarea Uniunii Europene si e greu de anticipat ce amploare va lua“, a comentat fenomenul un judecator.

Procurorul „vinator“ si-a pus la calculator programe freeware

Procurorul Marius Bulancea, cel care se ocupa de infractiunile legate de proprietatea intelectuala, sustine ca va continua actiunile de combatere a pirateriei. „Am inteles ca au fost extrem de multe comentarii pe acest subiect. Asta inseamna ca lumea constientizeaza ca este vorba despre o incalcare a legii. Vom continua perchezitiile domiciliare si incercam sa diminuam acest fenomen. E normal ca lumea sa fie nemultumita, dar cu totii trebuie sa respectam legea“, ne-a declarat magistratul. Marius Bulancea spune ca aceste perchezitii sint legale, fiind aprobate de un judecator, si ca noua lege ii permite sa se autosesizeze in legatura cu astfel de infractiuni. In privinta intrebarilor cititorilor legate de programele pe care acesta le are instalate pe computer, Bulancea mentioneaza ca toate sint cu licenta sau sint freeware, adica nu sint sub protectia drepturilor de autor. „Chiar si ce am la «share» in retea sint programe freeware“, a declarat procurorul. Ofensiva procurorilor impotriva fenomenului pirateriei a inceput in toamna. Dar punerea in practica a actiunii a avut loc saptamina trecuta. Mai multi ieseni s-au trezit cu politistii la usa, fiind suspectati ca folosesc programe de computer fara licenta. Anchetatorii au sigiliat si ridicat aparatura, care va fi analizata la Oficiul Roman pentru Drepturi de Autor (ORDA). Potrivit legii, acestia risca intre 1 si patru ani de inchisoare sau amenzi penale cuprinse intre 25 de milioane si 100 de milioane de lei. De asemenea, ei vor trebui sa plateasca despagubiri firmelor care detin drepturile de proprietate intelectuala asupra filmelor, programelor sau a jocurilor descoperite fara licenta.


Posteaza pe Facebook Posteaza pe Twitter Trimite pe YMessenger Trimite pe Email Posteaza pe Google Adauga la Favorite Posteaza pe Delicious Posteaza pe MySpace Posteaza pe Digg Posteaza pe LinkedIn DA DE VESTE
adauga comentariu trimite articolul prin e-mail versiune printabila
Comentarii
Pagina: 1 . . . 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24
RE: Fratilor, nu va dati batuti!
19/05, 07:06, postat de Alec
Citi nu au facut puscarie mai inainte de a se descoperi ca sunt nevinovati? Si cu cita nonsalanta s-au scuzat in numele unei erori judiciare, dar demnitatea celui lezat nu a putut niciodata fi reparata.
RE: greatza
19/05, 07:03, postat de Alec
Ne-am intors la comunism si nu ne dam seama. Sau UE si-a pus in cap sa ne distruga in totalitate? Eu unul nu vreau UE. A pus la pamint jaful de industrie pe care l-am avut, au pus la pamint agricultura de avem numai p??rloaga acum, au pus la pamint invatamintul, cultura, sanatatea si DEMNITATEA umana pe care o aveam. In numele integrarii au dus tara in pragul saraciei pentru ca cei mai buni oameni sa plece din tara sa le munceasca lor, sa le fie lor slugi. Si toate astea in numele asazisei integrari. Cine vrea integrare din aceasta tara in afara de cei "alesi de popor sa ne conduca"? O sa stam mult si bine cersetori la poarta europei. Acum ni se taie si accesul la bruma de informatii la care mai puteam ajunge, in numele unor legi care favorizeaza tot pe cei puternici si smecheri care au jefuit aceasta lume. De ei nu se leaga nimeni. Daca Adrian Nastase nu a vrut, nu i-a spart nimeni termopanele "in numele legii". Blestemati sa fiti toti acei zelosi ai puterii.
RE: RE: si totusi...
19/05, 06:54, postat de Alec
Pe timpul comunistilor, la inceputuri, era suficient sa lansezi zvonul ca un vecin pe care voiai sa te razbuni a fost legionar sau chiabur si acesta era trimis la canal imediat, descoperind peste un an, doi, daca mai traia ca nu avea nici o vina. Ne-am intors oare in acele timpuri si nu stim?
au!
19/05, 06:49, postat de bogdan
si ce logica de lemn,dupa tipar activist.''e normal ca lumea sa fie nemultumita,dar toti trebuie sa rrespectam legea'' lumea nu e nemultumita,tovarase bulancea.atat ai reusit sa intelegi?lumea e indignata,turbata,inclestata!toti respecta legea in tara asta,numai noi astia,trepadusii internetului nu,asa-i?la canal cu noi!si dupa asta romania sa prospere si sa adere in tihna!!!!!!!!!!!!!!!
greatza
19/05, 06:39, postat de bogdan
asta e sentimentul cand vezi zelul unora care umbla dupa medalii si diplome pe seama semenilor sai mai sarmani.''o sa continuam'',zice d-l procuror.deci e pornit tare.ne uraste.orsice calculator confiscat ii aduce o satisfactie bolnava seamana mult aceasta operatiune cu faradelegile ce s-au intamplat in timpul comunismului.colectivizarea,cand militian de aceiasi teapa cu asta de acum dadea buzna in curtea omului si ii lua vaca din grajd,ca nu avea ''drept de autor'' de la tatuca stalin. internetul are filosofia lui.si legile lui nescrise.totul e permis.suntem in ''no man land'' si peste tot in acelasi timp.va mai aduceti aminte de scandalul napster de acum cativa ani,din statele unite?nimeni nu aluat de gat utilizatorii.napsterul a avut de suferit.trupa metallica a fost cea care a declansat scandalul si de atunci a primit un mare vot de blam si din partea celor mai infocati fani. cine sunt eu sa refuz sa iau daca mi se ofera?un roman care abia deschide okii spre tehnologie,ca cei mai multi dintre ai mei.cine esti tu,sa mi-i inchizi,tovarasule procuror?
90% infractori? pai pe cine reprezinta statul?
19/05, 05:47, postat de Alina
Fratilor. Dupa cum stim, 90% din calculatoare au programe fara licenta. Bugetul este cel care plateste salariile la parlamentari, guvern, justitie si politie. Daca ne uitam pe o grila de salarizare a acestor institutii vedem ca sunt unele dintre cele mai mari salarii din tara. Contribuabilii la buget, dupa cate stiu eu este romanul sarac si de rand, deci infractorul. Nu am auzit sa vina sa plateasca la bugetul de stat neamtul. americanul, etc. In conditiile astea intreb care interese le reprezinta institutiile statului?
Au politistii voie sa ne sparga usa in caz ca nu raspundem?!
19/05, 05:15, postat de James
asta ar ramane intrebarea de baza.din cate stiu in cazul unei infractiuni contraventionale (pedepsita cu amenda) nu au nici un drept sa intre cu fortza. Ar avea doar in cazul infractiunii penale - puscarie (adica in caz de comercializam softurile si media). Cine stie mai multe sa spuna, pt ca ar fi o rezolvare simpla si curata: "nu deschid, nu sunt acasa"
RE: si totusi...
19/05, 05:09, postat de James
Pai asta e secretul. Ca sa poata procurorul intocmi un mandat, tre sa aiba o dovada. In cazul nostru se folosesc de reteaua metropolitana pt a ne prinde in flagrant cand sharam sau copiem softuri, muzica, filme, ne afla IP-ul dupa care se duc la distribuitorul nostru de net si il obliga sa ne divulge adresa unde locuim (si el o va spune pt ca altfel risca mult). In alte cazuri, adica la cei care au soft pirat dar nu sunt in retea, pot fi prinsi doar daca ii divulga cineva la politie ca ar detine piraterii.
si totusi...
19/05, 05:02, postat de kenshy
bine fie..lasand a o parte totul...s-a pornit de la retelele de share..dar interbarea mea este..ce facem cu cei care au programe piratate in folosinta si nu sunt in reteaua de share? adica cum e dreptatea asta?
Fratilor, nu va dati batuti!
19/05, 04:56, postat de James
Cititi cu atenti ce spune unul din avocati in articolul de mai sus: "Nu ar fi trebuit sa se inceapa asemenea actiuni in lipsa unor legi clare. Sintem aici in faza de pionierat si prin urmare se savirsesc si anumite abuzuri?? La urma urmei legile sunt facute pentru protectia poporului, iar daca poporul sufera din toata campania asta, atunci ar trebui sa se dea legi mijlocitoare care sa impace si capra si varza. Ar trebui sa ne ajutam intre noi (si ma refer la relatia autoritati-cetatean) pentru ca nu putem deveni peste noapte sclavii Uniunii Europene. Daca-ati sti cat a mintit Bulgaria in legatira cu schimbarile de la ei, doar ca sa dea bine in ochii comisarilor europeni. Daca nici coruptia si nici saracia de la noi nu se pot eradica peste noapte, atunci macar lasati romanul sa se uite seara la un film bun!
...
19/05, 04:23, postat de madson
Eu ma gandesc la formatiile straine ale caror albume nu se gasesc in Romania . Cum ramane cu ele ? Dak e sa fim corecti...o sa fim o romanie plina de manelisti , inculti ...sau poate reinventam Linuxu' si toate prog GNU Open Source
mai romane degeaba esti in Canada
19/05, 03:42, postat de nenea
Romane, degeaba te lauzi ca esti in Canada si nu-ti vine nimeni la usa. Ca tu cind ai luat PC-ul l-ai luat cu Windows-ul instalat si daca cumva ai mai instalat ceva pe el nu te-ai laudat la nimeni si nici nu dai pe retea; de asta nu te baga nimeni in seama in Canada. Oricum sa stii ca nu e o prostie, ci normalitate. Pacat ca nu ai invatat nimic, desi esti in Canada. Grow up man (I am talking about your brain now) and get a life !
rascoala
19/05, 03:06, postat de danbonu
Este o prostie, sunt in Canada si aici nu se intapla sa-ti vina politia si sa-ti verifice calculatorul. Acesti politisti si procurori au softul cumparat , pe ei cinei verifica ? De ce tocmai la Iasi?
Pagina: 1 . . . 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24
· Furtuna la Iasi: nori de poveste inainte de ploaie, balti de cosmar dupa. Urmariti o GALERIE FOTO impresionanta
· Controversa dura pe tema capuselor si a bolii Lyme intre oficiali ai Sanatatii iesene. Citeste in editia tiparita de astazi a Ziarului de Iasi ce sustin unii si cum ii contrazic ceilalti!
· Vanzator si cumparator au murit "cu zdelca in mana", la probele asupra masinii? (GALERIE FOTO&VIDEO)
· 56 de permise retinute la trecerile de nivel intr-o zi
· Teatrul National din Chisinau, pe scena Casei Studentilor
· Bataia cu focuri de arma a elevilor de la "Anghel Saligny", iscata de sarbatoritul "Costica" si de excesul de zel al Politiei
· Prins de Politie in timp ce isi viola fiica vitrega
· Iata cine face politica la Iasi!
· Violata de propriul sot
· Scriitorii francezi Dominique Fernandez si Sylvie Germain se intalnesc cu publicul iesean
· Festival de Film European la Casa de Cultura din Parcul Copou
· Violonistul Alexandru Tomescu vine sambata la Iasi cu turneul Stradivarius - "Obsesii"
· SINTEM AICI PENTRU DUMNEAVOASTRA!
ULTIMA ORA
08:36 - MOZAIC
Maia Morgenstern, tarata prin tribunale pentru 2.000 de euro
08:24 - MOZAIC
Manelistii vor organiza un "Eurovision" al lor
08:12 - MOZAIC
Dana Rogoz, in febra pregatirilor de nunta
afiseaza toate titlurile

Curs BNR (24/05/2012)
1 EUR 4.3159 ↓
1 USD 3.2674 ↑
1 GBP 5.0302 ↑
Cursul complet
Blogurile
Ziarul de Iasi
JUP: "Transhumanta de lux"

Cip IESAN: "Locatarii de la blog"

Catalin ONOFREI: "Pe net cu matusa lui Ponta"
Invitati din blogosfera
Publicatie online de cinema

Slow Food: "Ole! Primavara in rose..."

Filosofi
@lasi:
"Trupul: nevrozat sau jubilator"

Marius Scovronschi: "Tom Tailor"

Idle Living: "Cu gunoiu-n frigider"

"COSTACHEL: Mincare, vinuri si putina conversatie la masa"

Fun Grup

Optimizare web si consultanta SEO oferite de
26