Dupã moartea dragomanului Serafim, în 1846, vãduva acestuia, Maria, a dãruit jumãtate din han - aproape ruinat de cutremurul din 1838 - unui ginere, arhitectul Xavier Villacrosse, iar cealaltã jumãtate, altui ginere, cãsãtorit cu Anastasia, blãnarul de lux Mihalache Macca. Villacrosse, catalan cu studii de specialitate la Paris, se cãsãto¬rise la 17 februarie 1843 cu Polixenia Serafim, care i-a adus "ca zestre 1.000 de galbeni, mobile, argintãrii ºi haine în valoare de 500 galbeni ºi prãvãlia ce am clãdit, cu douã caturi, pã locul ce moºtenesc numit al Câmpineanului, dupã Podul Mogoºoaiei, unde a fost cafe¬nea, ce-l am de moºtenire de la rãposat frate-miu doftorul Ioan Sera¬fim", cum specifica în actul dotal pãrintele ei.
Villacrosse avea drept avere doar renumele de "arhitecton" ºef al Capitalei. Ridicase în 1842 întâia primãrie a Capitalei - Sfatul Orãºenesc - dispãrutã în incendiul din 23 martie 1847 ºi luptase în 1836, alãturi de predece¬sorul sãu Hariton, pentru înãlþarea Teatrului Naþional "pe locul Câmpineanului", deci în favoarea viitorului socru. În 1840 chiar întocmise un proiect apreciat de Vodã Bibescu, dar respins de ruºi din motivele arãtate mai-sus. Referitor la acest proiect, regretatul Mihai Ispir observa: "Planºele întocmite de Villacrosse conþin multe stângãcii, dar con¬cepþia sa (în comparaþie cu a lui Iacob Melic, n.n.) apare mai rea¬listã, mai suplã, mai bine acomodatã posibilitãþilor mediului ale cãrui aºteptãri era chemat sã le îndeplineascã". Aºadar, în anul cãsãtoriei cu fiica dragomanului, Xavier Villacrosse era "o persona¬litate marcantã" a Bucureºtilor ºi un om de încredere al socrului sãu. Renumele sãu va atrage spre Hanul Câmpineanului (devenit în timpul epidemiei de holerã din 1848 Hanul Villacrosse) o clientelã subþire.
Prãvãlia menþionatã în actul dotal fusese închiriatã tipografului ºi litografului Friedrich Walbaum, care, în scurtã vreme, va deveni "tipograful C****þii". În acelaºi han, dar în partea dinspre Hanul Castriºoaiei (existent ºi astãzi), anticarul M. Boitiþi ocupa în anul 1846 o prãvãlie, cum rezultã din acest anunþ: "M.Boitiþi are cinstea de a da în cunoºtinþa înaltei nobilimi ºi cinstitului public cã a adus felurimi de giuvaericale ºi lucruri de aur de la Viena ºi Paris pentru cava¬leri ºi dame, precum ºi feluri de obiecte de rococo ºi, fiindcã nu va zãbovi aci multã vreme, are cinstea a se recomanda la prãvãlia sa ce este pe Podul Mogoºoaiei, în casele domnului Macca, împotriva de casele lui Baron Meitani".
În 1849 trage la han doctorul Fabini, un om de suflet, care specifica în anunþul sãu cã "Sãracii, în orice zi, vor gãsi ajutorinþe pânã la 5 ceasuri dupã prânz la locuinþa sa, fãrã platã". În iulie 1852 un oaspete ilustru a onorat cu prezenþa sa Hanul Câmpineanu-Villacrosse: Leon Lalanne, inginerul francez adus cu multã cheltuialã de "luminaþii boieri" pentru a introduce în Þara Româneascã Sistemul Metric zecimal.
Era epoca în care hanul de lux se transforma în hotel, operaþie extrem de costisitoare, dupã cum reiese din docu¬mente. Când nu au mai ajuns banii împrumutaþi de la zarafi, Villacrosse s-a asociat cu un anticar slovac, I. Wilczek, care a reuºit în 1854 sã preia hotelul, pe care l-a rebotezat Stadt Pesth. Un an mai târziu, arhitectul murea sãrac ºi de "inimã rea" în casa sa din dosul Grãdinii Ciºmigiu, astãzi colþul rãsãritean fãcut de strada Spiru Haret cu strada ªtirbei Vodã. În locul binemeritatului necrolog, gazetele au publicat doar aceastã înºtiinþare sinistrã: "Generalicescul Consulat al Franþei pofteºte pe creditorii rãposatului Czavier Vilagros, fostul arhitect al statului, de a se arãta la acest consulat cu documentele lor de creanþã, spre a face cuviincioasa punere la cale pentru despãgubirea lor"...
Din fericire, viaþa a mers înainte. Wilczek, inspirat, a construit în cafeneaua hotelului o scenã, pe care se produceau searã de searã dansatoare de can-can ºi cupletiste. În plus, în fiecare sâmbãtã aveau loc vestitele "baluri de societate", organizate într-o salã lungã ºi joasã, amenajatã aproximativ la întretãierea celor douã pasaje (Macca ºi Villacrosse). Iatã o amuzantã descriere datoratã lui N.T. Orãºanu: "În fundul hanului lui Vilacros, la Stadt Pesth, sunt balu¬rile lui Vilcek. Cele mai frumoase, cele mai vesele sunt cele care au loc o datã pe sãptãmânã sub numele de '0 du lieber Augustin'. Aici se îngrãmãdesc junele modiste, venite sã uite întristata viaþã de toate zilele, aici negustorii înstãriþi de pe Podul Mogoºoaiei, aici junii care, dupã moda parizianã, preferã amorurile cusãtoreselor de tot felul ºi pierd ziua trecând în birje pe la magazinele unde micile grizete cu pãrul bãlai (majoritatea harghitene, n.n.) cos la bonete, pãlãrii, rochii sau fac flori, vând panglici, mãnuºi etc. Ici vezi o damicelã simþibilã care primeºte amorul propus de un june cu condiþia de a nu o vedea decât o orã pe zi ºi de a nu o controla de întrebuinþarea celuilalt timp... Înspre zi s-a dansat can-canul sub numele modest de horã ºi l-au dansat mai ales pompierii, mai abitir ca la Mabile sau Closerie des Lilas".
Distracþiile au durat vreo trei decenii, foarte profitabile pentru Wilczek ºi urmaºii lui. Cum rezultã din presa vremii, între anii 1882-1887 s-au întreprins lucrãri de anvergurã conform planurilor arhitectului Felix Xenopol, fratele marelui istoric ºi cu studii de specialitate la Berlin. Hotelului, care avusese pânã atunci nouã camere, i s-a dublat capacitatea. Mãrginite de fostele hanuri Castriºoaiei ºi Filipescu, ce a devenit între timp Palatul Dacia, s-au construit pasajele Villacrosse ºi Macca în formã de potcoavã, cu o ieºire în ac¬tuala stradã Carada, numitã Pasajul Bãncii. Asemãnarea cu "pasajele" din Paris ºi din Milano este izbitoare, diferã numai proporþiile, impactul comercial fiind la fel de puternic. Numãrul mare de prãvãlii, majoritatea cafenele ºi magazine de bijuterii, a fãcut din aceste locuri, mai ales dupã acoperirea lor cu sticlã, prin 1891, când a avut loc inaugurarea oficialã, o veritabilã, însã costisitoare, inimã a Bucureº¬tilor. Undeva, la etaj, a funcþionat chiar ºi un templu masonic, vizitat în anul 1886 de regele Oskar al II-lea în calitatea sa de Mare Maestru al Marii Loji suedeze. Uºa Templului, precum ºi decoraþiile simbolice, mai exist…