Ultimul drum

Nicoleta Diac si Alois Martinas au fost adusi acasa., Victime ale atentatului de la Madrid, ei se intorc din Spania in sicrie. Autoritatile romane au organizat marti seara, pentru victimele atentatului, un ceremonial militar si o slujba de pomenire pe aeroportul Baneasa.

Sint lucruri pe lumea asta pe care cu greu le poti explica. Ca de exemplu,

cum mai poti plinge dupa o noapte de nesomn si asteptare? Cum sa

muncesti jumatate de an pentru a ajunge acasa intr-un sicriu? Cum incepe

sa ploua brusc, in momentul in care doi tineri sint plinsi de o tara intreaga?

Alois Martinas, de 27 de ani, si Nicoleta Diac, de 26 de ani, tinerii care au

murit in atentatele de la Madrid, au ajuns acasa. Dupa ce au fost

intimpinati la aeroportul Baneasa cu onoruri militare, pe la ora cinci

dimineata, sicriele au ajuns la Sabaoani.

"Alois Martinas, 1977-2004"

"Cind l-au coborit din masina, a inceput sa ploua", spune un verisor al lui

Alois Martinas. In casa e liniste. Pe masa unde, nu de demult, erau

fotografii cu Alois, acum e asezat sicriul. "Din cite am auzit, e de la

guvernul spaniol si a costat 5.000 de euro", spune, soptit, o ruda. Cu putin

noroc, pretul sicriului reprezinta cistigul unui roman care lucreaza in Spania

jumatate de an. Alois a fost adus in tara de sora lui, plecata si ea la munca

in Spania, si de prietena lui. La aeroport, i-a asteptat un frate si un unchi.

"In tren se urcasera mai multe rude. Cu o statie inainte, Alois a coborit sa

se intilneasca cu un prieten care se afla in alt tren si caruia ii gasise un loc

de munca... Prietenul lui e si acuma dat disparut...", povestesc rudele lui

Alois despre macelul de la Madrid. In camera intra citeva persoane, printre

care si mama lui. Un plins aproape murmurat, ca un cintec de jale. Ca o

durere care nu se stinge. "Doamne, de ce mi l-ai luat? De ce mi-ai dat in

cap? Baiatul meu, te asteptam acasa, da' nu asa. Eu nu cred... Eu imi

astept baiatul sa vina acasa", plinge mama lui Alois. La citiva pasi de casa

familiei Martinas e cimitirul unde va fi ingropat Alois. Mai aproape de parinti

ca oricind. Un copil de vreo cinci ani zimbeste, cu o luminare in mina. Nu

intelege. Rezemata de perete, o cruce mare si alba: "Alois Martinas, 1977-

2004".

"In vara trebuia sa venim la nunta... Acuma, nu stim cind o fi

inmormintarea. Ori vineri, ori simbata", spune varul lui Alois.

O liniste de te doare sufletul. Nici nu stii ce sa intrebi. Vineri, credinciosii

catolici il sarbatoresc pe Sfintul Iosif. Sfintul care ocroteste muncitorii.

Acasa...

Dupa patru ani de munca in Spania, Nicoleta Diac a ajuns acasa. In ceruri,

la Sabaoani. Unde se simte un roman plecat in strainatate acasa? "Am

vorbit cu parintii aproape tot timpul. Cind am aflat de atentate, am sunat-o,

dar nu a raspuns. Am stiut ca a murit. Din cite am inteles, pe celalalt tinar

din Sabaoani care a murit l-au recunoscut dupa alunita de pe obraz. Eu am

recunoscut-o dupa parul ei", spune Adrian, fratele care a adus-o pe

Nicoleta acasa. Linga sicriu, portrete ale Nicoletei. "Pios omagiu. Guvernul

Romaniei", scrie pe panglica unei coroane de flori. Acelasi Guvern care a

stabilit un salariu minim pentru care tinerii prefera sa ia drumul strainatatii.

Parintii Nicoletei sint galbeni ca ceara luminarilor care vegheaza somnul

Nicoletei. Aproape toti copiii familiei Diac au venit in tara pentru a-si duce

sora pe ultimul drum. Ploua usor, cu teama. "Cred ca atentatele ne-au vizat

si pe noi, romanii", spune Adrian. In urma cu citiva ani, familia Diac a mai

inmormintat un copil, mort in urma unui accident de tren. Sicriul Nicoletei,

care a fost intimpinata la aeroport si de tatal ei, e acoperit cu flori. Citeva

rude o vegheaza in tacere. Impietriti de parca durerea i-ar transforma in

cremene. Cam asta se-ntimpla cind nu mai ai lacrimi. Astazi, la ora doua,

Nicoleta Diac va inceta sa mai faca naveta intre Coslado si Madrid, unde

lucra ca menajera. La ora 14, Nicoleta va fi inmormintata, fara sa fi avut

sansa de a-si fi intemeiat o familie. Sau sa fi urmat scoala de stewardese,

cum ar fi vrut. (Emilian PAL)