Joi
24 Mai 2012
Ultimul up-date 12:15 GMT+2
Ziarul de Iasi
ANUNTURI: AUTO | IMOBILIARE | LOCURI DE MUNCA | POSTEAZA UN ANUNT | ANUNT PRIN SMS | ABONAMENTE | PUBLICITATE | CONTACT
Sectiuni saptamanale
Suplimentul de cultura
Ghidul pentru sanatate
Ghidul auto
Ghidul casei
Naturist
Bomba
Abonamente si publicitate
Abonamente
Oferta publicitate
Contact
Linkuri sponsorizate
Sports cars
Anvelope
Anvelope ieftine
Videochat Iasi
Fetele norocoase blog
Mihaela Aioanei
Homeopatie pentru copii
Linkuri
Jup
Calendarul ortodox
Iasinet
Anunturi
Muzica
Fabricat in Iasi
Medicalnet
Revista22
Online Marketing
Muzeul Literaturii Romane
IASUL UNIVERSITAR
Ziare
Joc Secund
IASUL ARE PRIORITATE
Alte editii locale
BACAU
ROMAN
VASLUI
FOCSANI
SUCEAVA
BRAILA
GALATI
CLUJ
SIBIU
ALBA
Arhiva
Cauta in arhiva
Arhiva pe saptamini
UTILE
Noul cod rutier valabil de la 1 decembrie 2006
Telefoane si adrese utile
Mersul trenurilor valabil de la 11 decembrie 2011
Proiecte
"Ziarul de Iasi"
Oferiti burse copiilor din mediul rural
Premiile literare "Ziarul de Iasi"

Zone in Iasi unde Politia poate ridica permise auto cu sacosa

Zece locuri cu bucluc, in trafic

Autor: Adrian OPRIS
Data publicarii: 07/06/2010

Reporterii "Ziarului de Iasi" au monitorizat mai multe locuri din oras in care incalcarile repetate ale legislatiei creeaza blocaje si unde oamenii legii ar putea ridica zeci de permise in doar citeva minute. Sint insa si situatii in care, dimpotriva, daca soferii ar respecta legislatia "ca la carte", s-ar bloca total unele intersectii foarte aglomerate. Si aici Politia poate ridica permise cu zecile. Exista si situatii conflictuale de trafic absolut fara rezolvare. Va prezentam 10 astfel de situatii, fara a avea pretentia ca sint singurele.

Intr-un scurt raid facut pe strazile si in intersectiile mari din Iasi, reporterii nostri au "cronometrat" viteza cu care pot fi luate permisele de conducere ale celor care nu respecta regulile de circulatie sau ale celor pusi in dificultate de ciudateniile din traficul din Iasi. "Ziarul de Iasi" va prezinta 10 locuri in care soferii risca sa ramina foarte usor fara permise. Cu siguranta astfel de zone sint mult mai multe in oras. De altfel, redactia noastra invita cititorii sa ne semnaleze, atit telefonic, cit si pe e-mail, si alte situatii din trafic care pun in dificultate pietonii si soferii, in incercarea de a forta autoritatile sa le remedieze.

Bariera Comat

Unul dintre locurile din Iasi in care Politia Rutiera ar putea realiza probabil cea mai buna "recolta" de permise suspendate este bariera Comat, intre Dacia si Pacurari. Aici, multi dintre cei care care circula pe strada Lupitei (dinspre Dacia) si vor sa mearga spre Canta isi pierd rabdarea si ies din coloana, dublind masinile care asteapta sa treaca peste calea ferata. Marcajele aflate in apropierea liniilor de cale ferata arata ca inspre Canta se circula doar pe o singura banda, in timp ce celelalte doua sint destinate circulatiei autoturismelor care merg inspre Cartierul Dacia.

Cei care dubleaza coloana de masini pe strada Lupitei intra peste liniile ferate fie printr-o depasire in zona interzisa (30 de zile de suspendare a permisului), fie intra peste linii pe banda din mijloc a trecerii, circulind practic pe contrasens, riscind 60 zile de suspendare a permisului.

In cursul zilei de ieri, in numai zece minute de monitorizare a traficului din zona de catre reporterii "Ziarului de Iasi", nu mai putin de opt soferi ar fi putut ramine fara permise de conducere. Tot in aceasta zona, in momentul in care barierele sint lasate, multi dintre soferi depasesc coloana stationata la semafor si forteaza apoi intrarea peste liniile de cale ferata, rezultind uneori blocarea coloanelor de masini care circula atit inspre Canta, cit si inspre cartierul Dacia.

Bulevardul Independentei, la "Pescarus"

Pe semaforul de verde pentru cei ce fac la stinga, trec neregulamentar foarte multi soferi care merg inainte

In unele intersectii semaforizate din oras politistii ar putea transforma zeci de soferi in pietoni din cauza ca reglementarile din zona pun soferii in situatii delicate. Unul dintre cazurile cele mai grave pare a fi la semaforul instalat relativ recent pe bulaverdul Independentei la intersectia cu strada Mihai Eminescu, strada care merge spre Bolta Rece (zona "Pescarus", dupa numele fostei alimentare de acolo).

Pe sensul de mers catre Tirgu Cucu sint trei benzi de circulatie, doua dintre acestea fiind destinate circulatiei pe directia "inainte" sau "inainte si la dreapta", iar cea de-a treia, de linga axul drumului, fiind amenajata exclusiv pentru virajul spre stinga (spre strada Mihai Eminescu). Banda pentru stinga, slab circulata, are insa montat semafor separat, cu sageata spre stinga. O parte dintre soferii care vin dinspre Fundatie si vad ca banda este libera, circula pe aceasta inspre Tirgu Cucu atunci cind au verde la semaforul alaturat, spre inainte, desi atit semaforul instalat deasupra benzii, cit si marcajele de pe asfalt arata ca este banda de viraj spre stinga si ca pentru aceasta banda este rosu. Mersul pe aceasta banda inainte in situatia de mai sus inseamna trecere pe rosu, penalizata ca atare: suspendarea permisului pe 30 de zile.

Reporterii "Ziarului de Iasi" au surprins aici, in doar doua cicluri ale semafoarelor din aceasta intersectie, nu mai putin de sapte autoturisme ale caror soferi au ignorat atit culoarea rosie, cit si marcajele rutiere si au trecut prin intersectie inainte, pe banda de viraj spre stinga si pe rosu. "Doua benzi sint insuficiente pentru traficul care este pe Independentei, mai ales la ore de virf. Se face coloana pina la celalalt semafor (de la UMF, n.r.). Doua benzi sint aglomerate si aia e libera. Circula pe ea mai ales cei care merg inainte si coboara din Tirgu Cucu spre Podu de Fier", spune Viorel Sterie, unul dintre soferii aflati in trafic pe bulevardul Independentei.

Moara de Foc: verde contra verde intermitent

Pe strada scurta din stinga imaginii trebuie schimbate rapid trei benzi

Tot la capitolul intersectii semaforizate unde multi soferi ar putea ramine fara permise, de data asta pentru neacordare de prioritate, este Moara 1 Mai, partea de intersectie dintre strazile Canta, Moara de Foc si Soseaua Pacurari. Aici semaforizarea este relativ recenta, iar o problema apare pe acea strada scurta si lata (3 benzi pe sens) care face legatura intre Canta si Pacurari (parte din soseaua Pacurari, potrivit hartii oficiale a Primariei Iasi).

Conflictul de trafic apare aici cel mai des intre numerosii soferi care vin dinspre rond Canta si vor sa vireze stinga pentru a merge apoi spre oras pe Pacurari, si cei la fel de numerosi care vin dinspre Gara pe strada Moara de Foc si fac dreapta pe verde intermitent pentru a-si continua deplasarea spre rond Pacurari pe soseaua Pacurari. Aceste doua categorii de soferi se intilnesc astfel pe acea strada scurta si cu 3 benzi pe sens, fiecare vrind sa schimbe repede aceleasi benzi: unii spre stinga, spre ax, altii spre dreapta, spre trotuar. In cazul celor ce vin dinspre gara, semaforul arata verde intermitent, ei avind posibilitatea de a patrunde in intersectie cu conditia sa acorde prioritate tuturor celor care vin din fata. Putini dintre ei stiu insa ca cei cu care se intilnesc, care vin dinspre rond Canta si fac spre Pacurari, nu au la fel ca ei verde intermitent (caci, daca ar fi asa, conditii de egalitate fiind, cei dinspre Gara ar trebui sa primeasca prioritate de dreapta de la cei ce vin dinspre Canta). Acestia care vin dinspre rond Canta au acolo, la viraj stinga, culoarea verde plin, lucru care le da prioritate fata de cei care vin din fata si fac dreapta, spre Pacurari. In aceste conditii, multi dintre cei care vin dinspre Gara pe Moara de Foc si fac dreapta spre Pacurari risca suspendarea permisului, situatiile de neacordare de prioritate in acea intersectie si in situatia de mai sus fiind extrem de numeroase.

Intersectia Poitiers - Bucium

O alta zona care pune probleme in trafic si ar putea lasa multi soferi fara permise este intersectia bulevardului Poitiers cu soseaua Bucium, la baza dinspre Bucium a Pasarelei. Aici, numerosii soferi care circula pe Poitiers si vor sa vireze stinga pe pasarela au la dispozitie o singura banda de circulatie din cele doua existente. Aproape tot timpul insa, si cu precadere in orele de virf, din cauza ca sirul de masini care asteapta la semafor este foarte mare, foarte multi soferi merg si pe banda dinspre trotuar, desi urmeaza sa vireze spre pasarela.

Cind se apropie de intersectie nu mai pot intra pe banda de linga ax din cauza aglomeratiei si "dubleaza" astfel coloana care vireaza la stinga. Astfel, cind semaforul se face verde pentru virajul la stinga spre pasarela, intra si acestia in intersectie, chiar daca astfel calca liniile continue existente acolo. In multe cazuri, un politist prezent acolo ar putea foarte usor constata in multe cazuri nerespectarea regulilor referitoare la depasire, prin incalcarea liniei continue. Timp de doua cicluri ale semaforului din intersectie, si in plus intr-o perioada din afara orelor de virf (ora 11), reporterii au numarat nu mai putin de sase soferi care au intrat pe pasarela Bucium riscind suspendarea pemisului.

In intersectia din zona Spiridon se circula la mica intelegere

Cine are aici prioritate? O intrebare grea chiar si pentru sefii Politiei

Tot la capitolul intersectii semaforizate in care circulatia se desfasoara "la mica intelegere" intre soferi este cea dintre bulevardul Independentei si Nicolae Balcescu, strada care merge spre Spitalul "Sfintul Spiridon".  

Aici un interesant si greu de gestionat conflict de trafic apare intre soferii care circula pe bulevard venind dinspre Fundatie si vor sa vireze stinga, pe strada Nicolae Balcescu, si cei care ies de pe aceasta strada si vor sa vireze stinga, pe bulevard, spre Tirgu Cucu. Practic, primii trec pe culoarea verde a semaforului instalat ceva mai in spate, in dreptul Statuii Independentei, si au banda de asteptare pentru a vira la stinga, fiind apoi nevoiti sa dea prioritate celor care circula in sens invers, pe directie inainte dinspre Tirgu Cucu catre Fundatie. In momentul in care pentru acestia din urma semaforul se face rosu, primesc imediat verde cei care vin de pe strada Nicolae Balcescu si vireaza stinga spre Tirgu Cucu.

Multi dintre cei care asteapta sa vireze spre spital forteaza insa intrarea in intersectie, ei de altfel nemaistiind ca intre timp verdele lor s-a terminat, creindu-se de multe ori blocaje. "Niciodata n-am stiut cine are prioritate aici. Eu intru pe verde, el are verde, dar eu sint pe un drum cu prioritate si vin din dreapta lui. Se face la mica intelegere. Il mai vezi pe unul ca «rateaza startul» si te bagi. Asta-i viata. Altii te mai lasa ei sa treci si uite-asa te descurci. Dar ce te faci daca te tamponezi si ajungi la Politie?", ne intreaba Stefan Bizoi, un sofer care astepta la semafor acolo.

Treceri de pietoni cu 50 de permise suspendate pe ora

Cea mai mare recolta de permise in cazul soferilor care ignora regulile de circulatie s-ar putea face insa la unele treceri de pietoni din oras. Timp de citeva minute, reporterii au monitorizat doua dintre traversarile care pun cele mai mari probleme pietonilor, dar si soferilor. Una dintre acestea este este cea situata in Podu Ros, imediat la iesirea din rond inspre bulevardul Socola. Traficul auto aglomerat din zona, latimea mare a strazii, dar si fluxul mare de pietoni ar putea face ca Politia sa ridice in medie, cam 50 de permise pe ora. Soferii se pling pe de o parte de faptul ca pietonii, chiar daca au dreptul sa traverseze, o fac dezordonat, se opresc sa discute pe trecerea de pietoni sau pur si simplu "se plimba" pe trecerea de pietoni.

"Sint doua benzi care ies din rond si pe sensul celalalt sint alte trei care intra in rond. La fluxul de masini care este in zona s-ar bloca intersectiile daca nu te-ai strecura printre ei. Sint si soferi care-i ignora total, dar nici pietonii nu sint prea disciplinati. Sint momente in care trec in sir indian si, daca i-ai astepta pe toti, cel putin o ora nu te-ai misca de linga trecere", spune Aurel Dimofti, conducator auto.

De partea cealalta, pietonii spun ca stau sa se asigure tocmai de frica, pentru ca soferii nu prea le dau prioritate. "Unul mai tinar poate sa alerge sau sa se fereasca repede, dar eu, la virsta mea, ce sa fac? De obicei astept sa trec alaturi de altcineva, dar nici nu pot alerga", spune o femeie in virsta.

In timpul monitorizarii facute la aceasta trecere de pietoni de reporterii nostri, in numai cinci minute nu mai putin de 17 soferi care circulau in ambele sensuri ar fi putut ramine fara permisele de conducere.

O situatie similara se intilneste si la trecerea pentru pietoni din Tirgu Cucu, cea dintre sediul Agentiei pentru Ocuparea Fortei de Munca si statia RATP. In aceasta zona, tot intr-un interval de cinci minute, reporterii au numarat nu mai putin de 7 soferi care au facut slalom printre pietonii care traversau regulamentar.

O ciudatenie la intersectia "Cinci drumuri"

Putini stiu ca masina din prim plan, ce vine de pe o strada secundara, are prioritate atunci cind intra pe strada Elena Doamna

O alta intersectie bizara, in care chiar si soferii experimentati si atenti ar putea pierde "la rigoare" permisul, este cea de la "Cinci drumuri", pe strada Elena Doamna, in locul in care linia de tramvai ce vine dinspre Tirgu Cucu face stinga spre statia Padurii si Tatarasi. Intersectia este formata din strazile Elena Doamna, Barboi, Padurii si Pantelimon.

Potrivit semnelor de circulatie montate in intersectie, cei care circula aici pe Elena Doamna pe sensul spre Tirgu Cucu au semn de "cedeaza trecerea". La bunul simt, soferii stiu ca interdictia se refera la calitatea prioritatii lor fata de tramvaie. Insa acelasi semn de circulatie, "cedeaza trecerea", il au si cei care intra in intersectia "Cinci drumuri" de pe micuta strada Pantelimon (cea care vine dinspre Podul de Fier) si vor sa intre pe Elena Doamna, indiferent in ce sens. Teoretic, intre acestia si cei care vin dinspre Europa pe Elena Doamna, fiind situatii de egalitate (ambii au "Cedeaza trecerea") se aplica regula prioritatii de dreapta. Ca urmare, oricit ar parea de absurd, cei care vin de pe strada Pantelimon au prioritate de intrare in intersectie fata de grosul traficului de acolo, care este pe Elena Doamna. Sint rare insa cazurile in care soferii le dau acestora prioritate, semnul de cedeaza trecerea fiind luat in seama doar in momentul in care tramvaiele urca sau coboara pe strada Padurii.

Este insa clar ce s-ar intimpla in cazul in care are loc o tamponare acolo: cine e vinovat in cazul unor eventuale victime omenesti sau unor daune materiale importante, stiuta fiind agresivitatea si atentia data detaliilor de catre firmele de asigurari?

Atentie mare la alveole!

Alte situatii care ar putea lasa soferii fara permise sint acelea de pe strazile unde s-au amenajat alveole in statiile mijloacelor de transport in comun, cum ar fi Elena Doamna sau Pantelimon Halipa (in zona Spitalului de Recuperare). Potrivit legislatiei recente (din 2006), soferii aflati in trafic trebuie sa permita unui mijloc de transport in comun sa reintre in trafic din statiile prevazute cu alveole, nerespectarea acestei prevederi ducind la suspendarea permisului de conducere. Putini soferi par sa tina insa cont de aceasta prevedere, astfel ca soferii regiei de transport sint nevoiti sa astepte indelung, cel mai adesea, pina cind traficul este mai liber ca sa isi poata continua traseul. La statia de autobuz de pe Elena Doamna pe sensul de coborire, de exemplu, intr-un interval de numai cinci minute s-ar fi putut ridica opt permise celor care nu au dat prioritate mijloacelor de transport in comun, la o monitorizare "blit" a reporterilor nostri, alaltaieri dimineata.

Strazi strimte cu linie continua

Strada Tabacului: o strada strimta, cu linie continua aproape pe toata lungimea (atunci cind linia se vede, fireste)

Pentru depasiri neregulamentare ar putea fi usor ridicate permise de conducere pe strazile prevazute cu cite o banda pe sensul de circulatie, delimitate prin marcaj continuu. Este cazul, de exemplu, strazii Sarmisegetuza (pe directia Mircea - Zimbru), unde sensul, desi are doua benzi, una e tot timpul ocupata cu masini parcate, iar strada are sensurile, pe majoritatea lungimii ei, linie continua, si asta desi ofera o buna vizibilitate.

La fel si pe lunga, dar strimta strada Tabacului, care are pe mai mult de jumatate din lungimea ei linie continua intre sensuri. Momentan, aici mai este o problema, temporara: in foarte putine locuri linia se mai zareste. Pe strazi de acest gen, multi soferi isi pierd rabdarea, uneori si din cauza masinilor "Scoala" care desfasoara cursuri de instruire practica, si fac depasiri peste linia continua. Un alt motiv care-i determina pe unii soferi sa treaca peste linia continua sint masinile parcate sau stationate pe marginea strazilor.

Fortarea semaforului si blocarea intersectiei

La Palat, se intra in intersectia blocata pe verde intermitent chiar si sub nasul Politiei

Tot la capitolul probleme in intersectiile semaforizate se incadreaza si cele in care soferii forteaza traversarea pe culoarea galbena a semaforului si chiar pe primele secunde de rosu. Chiar daca risca sa blocheze intreaga intersectie, pentru ca cei care primesc verde nu mai au pe unde sa treaca, legislatia prevede pentru soferii care trec pe galben doar o sanctiune de sase puncte amenda, suspendarea pemisului fiind prevazuta doar pentru cei care forteaza traversarea pe rosu. Doar in cazul in care circulatia este blocata, amenda poate urca pina la noua puncte amenda si sase puncte penalizare. Nu putini sint insa cei care intra in intersectie in primele secunde pe culoarea rosie. Astfel de situatii pot fi intilnite in intersectiile de la Palat, din partea celor care urca pe strada Palat si fac spre Stefan cel Mare. Aici, mai ales dimineata sau la orele 4-5 dupa amiaza, din cauza celor ce forteaza galbenul sau rosul de pe strada Palat, se intimpla ca aceia care sint pe locul doi sau trei la semafor pe Stefan cel Mare si vor sa faca spre Anastasie Panu sa nu poata trece prin intersectie, desi au verde. Asta din cauza celor care vin dinspre Palat si stau blocati in intersectie, unde au patruns fara sa mai aiba dreptul (galben intermitent, dar fara posibilitate de a traversa intersectia in intregime, sau patrundere chiar pe primele secunde de rosu).

O situatie similara se intilneste tot pe strada Palat, la semaforul de putin mai jos, de la intersectia cu strada Sfintul Andrei. Aici, cei care vin pe Sfintul Andrei si vor sa urce pe strada Palat intra in intersectie in ultimele secunde de verde, cu galben intermitent, sau chiar pe primele secunde de rosu, chiar daca vad clar ca nu pot traversa intersectia. Blocheaza insa astfel imensul trafic care coboara pe Palat spre Podu Ros, cind acesta primeste verde si cind de multe ori, mai ales la ore de virf, pe intreaga perioada de verde nu poate trece nici o masina, "transmitind" in lant de multe ori blocajele in sus pina la magazinul Moldova.

La fel se intimpla, dar poate nu cu aceeasi frecventa ca in cazurile de mai sus, la orele de virf, si pe Soseaua Nicolina, la semaforul dinainte de intrarea in rondul din Podu Ros, intersectia bulevardelor Socola cu Primaverii (la Cotnari), pe Independentei (semaforul din dreptul UMF), Moara 1 Mai, sau in dreptul Manastirii Golia, unde se intersecteaza bulevardul Independentei cu Sararie si Stihii.


Posteaza pe Facebook Posteaza pe Twitter Trimite pe YMessenger Trimite pe Email Posteaza pe Google Adauga la Favorite Posteaza pe Delicious Posteaza pe MySpace Posteaza pe Digg Posteaza pe LinkedIn DA DE VESTE
adauga comentariu trimite articolul prin e-mail versiune printabila
Comentarii
Pagina: 1 2 3
intermitent
07/06, 07:26, postat de qwer
pai daca ai verde intermitent trebuie sa dai prioritate la cei care au verde, deci nu inteleg care e problema la moara de foc
RE: circulatie
07/06, 07:14, postat de Leonard
Mai, Viktoras, unde zici ca ai facut clasele I-IV....
Prostia costa mult mai ales in vremuri de criza
07/06, 07:11, postat de ion
S-o luam cu prevenirea:
1. Primarul sa faca bine sa inceapa odata pasajul peste calea ferata de la Tigarete si sa nu ramana iar promisiune in campania electorala mai ales acum cand galeria lui Poli s-a convins cui i-au folosit sprijinul Primariei si cat...(cu banii bagati in fotbal intr-o sleahta de putori  faceai Jiji pasarela si puteai sa-i dai si numele tau precum groapa lui Manciuc pasajului din Piata Unirii). Asa s-ar descongestiona pasajul COMAT.
2. Primarul sa faca bine sa termine odata lucrarile din Centrul civic pentru a elibera Str. Sf. Lazar. Asa s-ar descongestiona centrul.
3. C.J sa termine odata planurile privind centura Iasului si sa devieze traficul greu ce vine dinspre Bacau si merge o parte spre Vaslui prin Uricani, Miroslava, CUG iar cealalta spre Rep.Moldova prin Bogonos, Horlesti, Vanatori, cei care vin din Vaslui si merg spre Rep.Moldova sa fie deviati prin T.Vladimirescu spre Carlig. O solutie adevarata de centura acolo e pe la Ciric, Carlig.
4. Cat mai multe pasaje pe sub calea ferata ar putea descongestiona traficul pe poduri.
Cu cat vor fi mai multe intersectii drum cu cale ferata la acelasi nivel, vor fi mai multe accidente, blocaj in trafic, nervi si lipsa de civilizatie. Primaria sa creeze conditii (de trafic, de parcare, de garare, etc...,Politia sa faca prevenire si educatie rutiera si nu panda si coercitie prin amenzi si abia atunci avem sansa sa devenim civilizati.
Pana atunci combatem proasta gospodarire/guvernare cu paleative
circulatie
07/06, 06:42, postat de viktor
fratilor naveti alceva de chit sa pinditii soferii facetii ceva de prevenire nu una  doua de luat permisele apropo  care ai scris articolul daca nai sacosa iti dau eu una de un leu ca probabil de asta nai putut stringe permisele da ok frate si nu le mai da muran gura la gaborii ca stiu ei ceau de facut lasate frate de sacose si permise ca nui loc de praduiala sau esti frustat ca mergi cu bicicleta sau pe jos riscul meseriei
Foarte bun subiectul articolului! Aveti si ceva solutii
07/06, 04:52, postat de maria
Cand sau cine isi va face timp sa puna ordine in trafic? sa ia fiecare straduta si fiecare semafor si sa le sincronizeze si sa marcheze corect benzile? Sugestie pentru reporterii articolului: luati legatura cu autoritatile responsabile si vedeti ce se poate face. Daca ati plati un student aflat in vacanta, cu o suma nu extraordinar de mare, sa se ocupe cu sincronizarea semafoarelor si marcarea corecta a drumurilor, sunt convinsa ca s-ar realiza ceva. Nu trebuie sa fii geniu ca sa poti face asa ceva! Cum oare fac alte tari de exista ordine in trafic? Diplomatii care cheltuie banii publici pe deplasari in strainate, oare nu au invatat nimic , nimic chiar?
Pagina: 1 2 3
· Furtuna la Iasi: nori de poveste inainte de ploaie, balti de cosmar dupa. Urmariti o GALERIE FOTO impresionanta
· Controversa dura pe tema capuselor si a bolii Lyme intre oficiali ai Sanatatii iesene. Citeste in editia tiparita de astazi a Ziarului de Iasi ce sustin unii si cum ii contrazic ceilalti!
· Vanzator si cumparator au murit "cu zdelca in mana", la probele asupra masinii? (GALERIE FOTO&VIDEO)
· 56 de permise retinute la trecerile de nivel intr-o zi
· Teatrul National din Chisinau, pe scena Casei Studentilor
· Prins de Politie in timp ce isi viola fiica vitrega
· Violata de propriul sot
· Scriitorii francezi Dominique Fernandez si Sylvie Germain se intalnesc cu publicul iesean
· Festival de Film European la Casa de Cultura din Parcul Copou
· Violonistul Alexandru Tomescu vine sambata la Iasi cu turneul Stradivarius - "Obsesii"
· Iata cine face politica la Iasi: seful galeriei de la Poli, zis si "Garoi"
· Bebelus gasit mort, in putrefactie, intr-un tomberon din cartierul Dacia
· Bataia cu focuri de arma de la "Saligny", iscata de "Costica" si de excesul de zel al Politiei
· Primarul Gheorghe Nichita: O treime din bugetul municipalitatii este alocat pentru scolile din Iasi
· Zeci de perchezitii se desfasoara acum in doua comunitati de romi din Ciurea si Grajduri, dar si in alte orase din tara
· SINTEM AICI PENTRU DUMNEAVOASTRA!
ULTIMA ORA
11:24 - LOCAL
Primarul Gheorghe Nichita: O treime din bugetul municipalitatii este alocat pentru scolile din Iasi
11:12 - MOZAIC
Inventia unei fete de 19 ani i-a ingenuncheat pe cei de la NASA
11:00 - SPORT
Suporterii nu au voie cu steagul Romaniei la meciul lui Bute
afiseaza toate titlurile

Curs BNR (24/05/2012)
1 EUR 4.3159 ↓
1 USD 3.2674 ↑
1 GBP 5.0302 ↑
Cursul complet
Blogurile
Ziarul de Iasi
JUP: "Transhumanta de lux"

Cip IESAN: "Locatarii de la blog"

Catalin ONOFREI: "Pe net cu matusa lui Ponta"
Invitati din blogosfera
Publicatie online de cinema

Slow Food: "Ole! Primavara in rose..."

Filosofi
@lasi:
"Trupul: nevrozat sau jubilator"

Marius Scovronschi: "Tom Tailor"

Idle Living: "Cu gunoiu-n frigider"

"COSTACHEL: Mincare, vinuri si putina conversatie la masa"

Fun Grup

Optimizare web si consultanta SEO oferite de
26