"Nu scriu numai pentru a fi inteles de citiva prieteni"

Scriitorul iesean Lucian Dan Teodorovici revine cu o noua carte: "Celelalte povesti de dragoste".

Volumul a fost publicat in colectia "Ego. Proza" a Editurii Polirom si se afla deja in librarii. A mai publicat doua romane - "Circul nostru va prezinta" si "Cu putin inaintea coboririi extraterestrilor printre noi" si volumul de proza scurta "Atunci i-am ars doua palme" (toate la Polirom). Lucian Dan Teodorovici se numara printre cei mai tradusi autori romani in strainatate, scrieri ale sale au aparut/vor aparea in engleza, franceza, maghiara, italiana, germana. De curind, autorul a lansat site-ul www.teodorovici.ro, prin intermediul caruia cititorii pot stabili un dialog direct. Lucian Dan Teodorovici este senior editor al "Suplimentului de cultura" si a cistigat constant in ultimii ani la concursurile Centrului National al Cinematografiei cu scenarii de lung si scurtmetraj.

- Volumul "Celelalte povesti de dragoste" contine 11 povestiri care ascund un roman. Care este motivul pentru care ai recurs la aceasta formula hibrida?

- Motivul se regaseste in carte. E, la rindu-i, o cheie de lectura. Pentru ca fiecare secventa adauga ceva la profilul personajului narator, construindu-l din "bucati". Bine, nu e singurul motiv. In carte e tratata si diluarea, in timp, a comunicarii in cuplu. Sint importante - asta as vrea eu sa se simta - golurile de comunicare, tacerile. Formula asta mi-a rezolvat tocmai problema asta a golurilor, a tacerilor. Spatiul dintre secvente se umple, in viziunea mea, cu intelesuri. Pina la urma, conteaza insa mai putin formula aleasa, important e daca interesul si placerea cititorului il vor conduce pina la ultima pagina. Si la fel de important, apoi, e daca tot el, cititorul, va gasi ca a meritat sa citeasca volumul meu, fie el roman sau carte de proza scurta...

- Tema cartii este ratarea dragostei. Ratarea este recurenta in cartile tale, insa de data aceasta este asociata unei alte teme, des uzitata in literatura: dragostea. De ce acest duplex tematic?

- Tema nu aduce, in sine, nimic nou. S-au scris carti mari de dragoste, iar daca ne gindim bine, in mai toate tema e tratata din perspectiva ratarii. Cineva m-a intrebat de curind de ce nu scriu povesti de dragoste fericite. N-am fost destul de inspirat sa-i raspund atunci, dar incerc s-o fac acum: pentru ca ele nu-s tocmai spectaculoase. Daca schematizam pina la superficialitate lucrurile, povestea fericita s-ar termina cu o casatorie, nu? Ei, nu-mi imaginez ca s-ar putea face usor literatura dintr-o poveste de genul: doi oameni se iubesc, sint teribil de romantici, iar la sfirsit se casatoresc si traiesc fericiti pina la adinci batrineti. In viata lucrurile nu-s intotdeauna colorate-n roz. Iar una dintre provocarile scriitorului (sau macar una dintre provocarile mele) tocmai asta e: de-a intelege de ce nu-s numai roz. Si de-a scrie despre modul in care intelege asta.

- Povestile din carte sint perfect adaptate la contemporaneitate si la angoasele ei. Te astepti ca cititorii sa rezoneze cu personajele tale?

- Indiferent ce tema abordez, sigur ca-mi doresc lucrul asta. Eu nu-s un scriitor care reuseste, cum afirma altii, sa scrie numai pentru sine. Nici nu scriu numai pentru a fi inteles de citiva prieteni. Cea mai mare bucurie mi se face cind primesc de la un cititor o reactie de genul: parca ai scris despre mine sau pentru mine. Am avut si reactii dintr-astea. Scriu, deci, pentru cititori si imi doresc enorm ca ei sa simta asta. (Interviu realizat de Claudia FITCOSCHI)