O abordare frumoasa a depresiei. Stiu totusi cativa oameni care vor spune ca e bullshit. Coincidenta face ca aceiasi oameni sa reactioneze violent atunci cand sunt in aceeasi situatie care cauzeaza depresie in unii oameni. Unii se izoleaza si plang, altii dau la cap. Problema generala e ca lumea considera ca datul la cap e reactia normala, de unde si ideea ca depresia ar fi de fapt o slabiciune de caracter. Posibil sa existe si o legatura intre IQ si modul de reactie depresiva, cum cred ca exista o legatura intre IQ si posibilitatea de a trai cu intensitate emotiile. Dar, in timp ce scriu asta, ma gandesc la un muncitor de santier: oare el nu poate cadea in depresie? Cred ca depinde de muncitor. IQ nu inseamna neaparat om cu facultate si job de birou. Si muncitorul respectiv poate fi inteligent, si poate intelege viata, deci poate cadea in depresie, contrar stereotipului. Scala mea echivalenta se mentine :) Dar pe un muncitor sau un intelectual care se considera buricul pamantului si care va face orice (de obicei violent si/sau arogant, in diverse forme) ca sa-si pastreze "titlul", nu il vad sa cada in depresie usor. Asta da iar cu slabiciunea de caracter.

In final e predispunerea la sentimente si emotii puternice sau la agresivitate si aroganta, in contextul in care consideri ca, desi te chinui sa faci ceva (nu stiu ce, orice, ceva ce consideri ca fiind important) lumea din jurul tau nu numai ca pare pasiva, dar pare sa-ti puna bete in roate cand ai mai mare nevoie de ei. Daca esti agresiv (si de obicei stii si gustul puterii), ii bati, ii obligi sa-ti faca pe plac. Daca nu, plangi. Repeti asta ad infinitum, si mintea ta uita cum e sa fii fericit si multumit de realizari. Totul devine un efort care nu este niciodata suficient, iar ceilalti au foarte mare grija sa-ti aduca aminte ca nu e suficient, ca nu iti dai interesul (nu ca ei si l-ar da, dar important e ca tu nu ti-l dai), si nici nu ai puterea sa le raspunzi inapoi, de frica de a nu iesi si mai sifonat din cearta.

Ce am spus mai sus e si din experienta proprie. Nu am fost diagnosticat niciodata cu depresie, dar imi aduc aminte de episoade in care am plans in hohote chiar si o zi intreaga, iar viata mi-a fost afectata de cele mai inofensive stiri negative. Am urmat si un tratament scurt, care m-a ajutat un pic, dar nu stiu daca a fost de la tratament sau pur si simplu pt. ca am cunoscut oameni noi in sendintele cu psihologul (putina terapie de grup) si am vazut cum mai sunt si altii, nu doar cei pe care-i cunosc