Cabinetul Boc, noul "invinuit" in dosarul Maternitatii Giulesti
Data publicarii: 03/09/2010
Un fost ministru al Sanatatii a remarcat ca asistentei arestate i s-a reprosat ca a lipsit din sectia de reanimare, in vreme ce lipsa de personal nu a fost luata in considerare. Si tehnicianul acuzat de producerea incendiului sustine ca a vrut sa iasa la pensie, dar nu a fost lasat pentru ca nu putea fi inlocuit: angajarile in sistem sint sistate.
Seful Serviciului tehnic de la Maternitatea Giulesti, Vasile Dima, va fi cercetat in libertate, Tribunalul Bucuresti respingind ieri contestatia procurorilor. In fata judecatorilor, el a spus ca firma care se ocupa de intretinerea aparatului de aer conditionat din Sectia de terapie intensiva fusese chemata cu o zi inainte de incendiu, pentru ca aparatul nu functiona la capacitate maxima. Potrivit lui Dima, aparatul de aer conditionat din Sectia de terapie intensiva nou-nascuti a Maternitatii Giulesti, de la care a pornit incendiul, mai fusese verificat pe 13 iulie.
El a precizat ca se ocupa de 32 de ani de intretinerea, administratia si aprovizionarea spitalului, intretinerea aparaturii medicale tinind strict de firmele cu care unitatea sanitara avea contract. Dima a adaugat ca isi facuse de trei luni cerere de pensionare, dar ca nu a fost lasat sa se pensioneze din lipsa de inlocuitor. El sustine ca a fost obligat sa ramina in continuare pe acest post deoarece locurile vacante din sistemul sanitar erau blocate. "De 32 de ani am fost singur, singur, singur, fara nici un fel de ajutor. Mi le-au pus in circa una cite una, incet, incet toate cosurile mi s-au asezat pe cap", a spus Vasile Dima in fata instantei.
Avocatii au cerut instantei Tribunalului Bucuresti sa il lase in libertate pe Vasile Dima, sustinind ca acesta este grav bolnav si ca procurorii nu au demonstrat ca ar fi vinovat de producerea incendiului. Procurorul de sedinta a cerut arestarea preventiva a acestuia, sustinind ca era singurul care avea atributii de verificare a instalatiilor electrice din unitatea sanitara.
"In salon ar fi trebuit sa se afle inca doua asistente"
Fostul ministru al Sanatatii Ovidiu Branzan da vina pe Guvernul Boc pentru tragedia de la Maternitatea Giulesti. Potrivit social-democratului, arestarea asistentei Florentina Cirstea este una "abuziva" pentru ca in salon ar fi trebuit sa se afle si alte asistente, lucru imposibil dupa ce posturile din sanatate au fost sistate. "Acea femeie poate este vinovata pentru ca a iesit din salon, dar nimeni nu se intreaba unde erau celelalte doua asistente care trebuiau sa fie in salon, dar nu exista, pentru ca nu exista loc in schema de personal in acel spital, deocamdata. Unde erau cele doua infirmiere care trebuiau sa existe acolo, fiind o sectie de neonatologie? Deoarece Guvernul Boc a blocat posturile in sanatate, este imposibila functionarea in parametri minimali a unor sectii", a afirmat Branzan. El i-a cerut premierului ca ar trebui sa deblocheze "de urgenta" posturile din sanatate.